Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Rolul artelor în cultivarea gustului estetis al elevilor din ciclul primar

Învăţământ primar | Alte discipline

Propus de: maria1976 | 03.04.2019 14:18 | Revista cadrelor didactice nr. 56/2019 | 482 vizualizări

În general, micii școlari așteaptă cu nerăbdare
orele de muzică și desen. Sunt ore care îi relaxează și îi pun
în contact nemijlocit cu acel ''ceva'' care încântă.

ROLUL ARTELOR ÎN CULTIVAREA GUSTULUI ESTETIC AL ELEVILOR DIN CICLUL
PRIMAR

Receptivitatea pentru sunet și culoare, două permanențe vii în
lumea înconjurătoare, este înscrisă în codurile naturii umane.
Deseori voioșia, bucuria, entuziasmul sunt exteriorizate prin
cântare. Desenele redau și ele, prin conținut și culoare,
aspecte ale forului interior al individului care îl execută.
Manifestându-se astfel, copiii se fac ascultați, auziți,
''priviți'', înțelesuri. Alături de vorbire, cântecul și
desenul devin mijloace de comunicare accesibile și beneice atât
copiilor, cât și celor preocupați de educația lor. Aici rezidă
necesitatea situării orelor din aria curriculară ARTE pe o
poziție egală cu celelalte obiecte de învățământ. Și aceasta
pentru a cunoaște mai bine elevii și pentru a putea contribui
substanțial la conturarea unor personalități complete,
armonioase.
În general, micii școlari așteaptă cu nerăbdare orele de
muzică și desen. Sunt ore care îi relaxează și îi pun în
contact nemijlocit cu acel ''ceva'' care încântă. Aceștia sunt
primii pași spre îndeplinirea unui deziderat cu mari incidențe
asupra evoluției personalității umane- dezvoltarea gustului
estetic.
''Esteticul '' este o noțiune care definește forma cea mai
înaltă de receptare și creare a frumosului. Arealul cuprins în
acest cuvânt este destul de vast, mergând de la estetica urîtului
până la sublim. Copilul simte nevoia de frumos, de a-l gusta, de
a-l crea. Emoțiile și sentimentele estetice sunt strâns legate,
la vârsta micii scolarități, de contemplarea artei (audiții
muzicale, perceperea dirijată a unor tablouri), dar și de
participarea activă a elevului la creația artistică (desen,
interceptare sau chiar crearea de scurte linii melodice).
Cunoscutul psiholog Paul Popescu-Neveanu definea gustul estetic
drept ''capacitatea de a recționa spontan printr-un sentiment de
satisfacție sau insatisfacție față de obiectele și procesele
naturii, față de relațiile sociale, față de operele
artistice''. Acest gust se manifestă sub forma unor trăiri
subiective și depinde de structura personalității, aparținând
prin excelență sensibilității și imaginației, de aceea nu
poate fi întotdeauna argumentat. Un cntec sau un desen place sau nu
place copilului fără să poată explica întotdeauna acest fapt.
Și aceasta pentru că gustul pentru frumos depinde de mai mulți
factori: condiții sociale,trăsături intelectale, experiență de
viață și cultură, educație și chiar dispoziția de moment. Cu
tot caracterul lui spontan și individual, gustul estetic poate fi
educat prin mai multe discipline, cu precădere însă prin cele din
aria curriculară ARTE. Scopul acestor lecții este de a forma un om
sensibil la tot ceea ce este considerat frumos, care să dispună de
capacitatea de orientare și selectare în conformitate cu legile
frumosului, accentul punându-se pe frumosul autentic.
De aici decurg obiective comune educației muzicale și educației
plastice menite să răspundă acestui scop. Învățătorul va
determina elevii: să manifeste interes pentru activitățile
muzicale și plastice, să-și exprime preferința pentru anumite
lucrări plastice și muzicale susținând-o prin argumente , să
desprindă învățăminte moralle din cunoașterea unor aspecte ale
vieții și creașiei marilor artiști. De asemenea, își vor
exprima impresiile declanșate de audierea muzicii și de
vizualizarea unor tablouri, folosind un vocabular adecvat. Șirul
acestor finalități este departe de a putea fi încheiat. Cert este
că, pentru a le putea îndeplini, la vârsta școlară mică se va
pune accent pe formarea și cristalizarea experiențelor muzicale
și plastice directe, pe trăirea, îmbogățirea și adâncirea
impresiilor, a emoțiilor, pentru amplificarea interesului pentru
aceste domenii ale artei.
Munca învățătorului va fi călăuzită în permanență de
principiul educației estetice, în sensul realizării educației
muzicale și a educației plastice prin laturile lor cele mai
plăcute, mai atrăgătoare, capabile să creeze emoții estetice
și să stârnească interesul și dragostea elevilor pentru operele
de artă.
Interpretarea expresivă, bazată pe valorificarea conținutului de
idei constituie o cerință primordială a principiului mai sus
amintit. Prin cântare (individuală, pe grupe, frontală) se pot
trezi puternice impresii care produc o adevărată contagiune
emoțională, atât în rândul interpreților, cât și în rândul
auditorilor. Și aceasta numai dacă s-a creat în prealabil o
atmosferă caldă, de liniște și calm.
În lumina cultivării gustului pentru frumos, mai trebuie
subliniat faptul că, pentru înțelegerea de către elevi a
mesajului educativ pe care îl poartă cântecele propuse pentru
interpretare, este absolut necesar ca selectarea lor să fie în
deplin acord cu vârsta și gradul de dezvoltare a vocilor și a
auzului muzical al copiilor. Numai așa se va putea parcurge o
etapă importantă a cântării vocale-analiza și enunțare
conținutului de idei pe care-l exprimă versurile, în strânsă
legătură cu mijloacele muzicale de expresie. Astfel se răspunde
în mod direct sarcinilor de înfăptuire a educației estetice și,
concomitent, se realizează educația morală.
Alături de interpretarea vocală, ce implică practicarea
problemelor muzicale de natură ritmică, melodică sau dinamică,
audiția muzicală este o cale directă și eficientă către
cultivarea gustului elevilor pentru frumosul din muzică. În cadrul
audițiilor, care trebuie să aibă un caracter activ și să
pornească dintr-o dorință interioară (care să-i determine să
înțeleagă de ce ascultă, ce urmăresc, ce descopăr, de ce le
place ceea ce ascultă), gândirea elevilor va fi orientată, atât
spre înțelegerea structurală a lucrărilor muzicale, cât și
spre descifrarea mesajului educativ surprins în imaginile artistice
ale lucrărilor respective. Însă nu se poate concepe o ascultare
creatoare, formativă și emoțională fără ca elevii să
manifeste o atenție auditivă, facultate intelectuală dezvolatată
prin muzică adecvată, care-i interesează, pe care copiii să o
placă, să o înțeleagă. Audiția muzicala prinde numai într-o
atmosferă de liniște totală, exterioară și interioară. De
aceea, trebuie ca elevii înșiși să descopere prin exerciții
atent selectate (povestioare spuse cu voce calmă, un sunet prelung
ca un ecou etc.) că liniștea înseamnă relaxare, destindere și
receptivitate.
În paralel, orele de educație plastică îl înarmează pe elev
cu numeroase cunoștințe, priceperi, deprinderi în domeniul
picturii, îmbogățindu-i universul educației artistice. Robert
Dottrens considera că desenul este '' un mijloc de expresie de
aceeași valoare ca și limbajul''. Într-adevăr, această
disciplină îl învață pe școlar să își exprime gândurile
și stările afective prin imagini desenate, cu ajutorul elementelor
de limbaj și al mijloacelor de expresie plastică.
Prin dialoguri provocate, privind semnificația culorilor studiate
și prin analiza comparativă a compozițiilor exprimând variate
stări posibile, îi determinăm pe elevi să interpreteze în plan
afectiv semnificația culorilor calde și reci. Realizarea
compozițiilor figurative îi învață să organizeze echilibrat
elementele de limbaj studiate, într-un spațiu plastic, ceea ce
conduce și la dezvoltarea spiritului de ordine. Pe baza
exercițiilor de identificare și prin conversații privind
semnificația culorilor din imagini și reproduceri de artă, elevii
vor recunoaște grupele de culori, dar și semnificația acestora.
Sunt numeroase căile care conduc la atingerea standardelor
curriculare de performanță ce vizează dezvoltarea gustului pentru
frumos. Activitățile plastice dau randament în acest sens dacă
și numai dacă oferim copiilor posibilitatea de a percepe în mod
adecvat imaginile reale din lumea înconjurătoare, de a-și
manifesta curiozitatea specifică vârstei, sensibilitatea,
afectivitatea, dinamismul și spontaneitatea.
Important este ca elevilor să li se ofere prilejul exersării
practice în care să aplice limbajul culorilor, al formelor și
armoniile cromatice după propria inpirație.
Puși să analizeze și să interpreteze lucrările proprii, pe
cele ale coelgilor sau opere de artă autentică, vor folosi la
început criterii sugerate de către învățător și mai apoi
criterii specifice gândirii lor, antrenându-și astfel spiritul
critic. Asemenea activități îi dotează pe elevii din ciclul
primar cu un filtru special, cu un instrument de detectare fină și
de selectare a ceea ce este un adevărat frumos. Pe viitor, ei vor
reuși să deosebească adevărata artă de ceea ce numim
''kitsch-uri''.
Prin multiplele lor valențe, muzica și desenul trebuie să ocupe
un loc însemnat în regimul de viață și de muncă al elevilor.
Trebuie recunoscut faptul că există învățători care vitregesc
elevii înlocuind lecțiile de artă cu ore de limba română sau
matematică. Acești colegi, deloc puțini la număr, ar trebui să
ia în considerare atât preferința copiilor pentru lecțiile de
muzică, cât și câteva aspecte esențiale: lecțiile din aria
ARTE îi introduc în universul culturii, le completează cultura
generală, le întregesc formarea caracterială prin descoperirea
elementelor estetice prin dezvoltarea receptivității față de
acestea, prin formarea gustului față de frumos și adevăr.
Nu este indicat și nici nu va fi posibil să intervenim în sensul
uniformizării gusturilor copiilor. Dar, prin lucrările muzicale
audiate și interpretate, prin lucrări plastice create și/sau
analizate îi putem readuce în lumea lor, a inocenței și a
candorii. Ce poate fi mai expresiv decât să-i vedem pe școlarii
mici antrenați în pictură, având ca fond sonor o melodie
adecvată temei plastice? Universul muzicii și al culorilor, atăt
de apropiate sufletului lor, va dăinui în ei și le va canaliza
sensibilitatea spre ceea ce este artă autentică.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN