Rolul paidetic al filosofiei

Rolul paidetic al filosofiei

Într-o perioadă in care nevoia de schimbare își face tot mai
acut simțită prezența în sistemul educațional, în care
necesitatea de a pune în acord conținuturile școlare cu nevoile
educabililor este tot mai pregnantă, fiecare disciplină școlară
trebuie să fie trecută prin filtrul utilității iar filosofia nu
face nici ea excepție. Mai este important studiul filosofiei pentru
elevii de liceu? Care mai este utilitatea filosofiei pentru
tânărul de astăzi?
Până acum locul filosofiei printre disciplinele şcolare a fost,
din punctul de vedere al curricumului, stabilit la una, două sau
trei ore pe săptămână în funcţie de profil. E mult sau
puțin? Merită să ocupăm timpul limitat al elevilor de liceu cu
această îndeletnicire sau ar trebui să regândim întregul traseu
educațional al elevului de liceu? Care a fost receptivitatea
elevilor față de această disciplină până acum?
Încerc un răspuns din perspectiva profesorului de filosofie care
predă această disciplină de vreo 20 de ani: pentru elevii de la
profil uman receptivitatea la acest demers a fost/este mai mare;
preocupările personale, convingerile, interesele, lecturile în
domeniu şi existenţa tezei au fost factorii motivaționali ce au
influenţat în mod direct relaţia cu filosofia, iar cei de la
profil real simt nevoia ca ora de filosofie să îi scoată un pic
din monotonia cifrelor și formulelor, să le dea ocazia să-și
exprime punctele de vedere, să exerseze argumentarea acestora (şi
în acest caz factorul personal face diferenţa).
Dincolo de importanţa obiectului dată de acest aspect cred cu
tărie că este în continuare mare nevoie de filosofie și că
profesorul a fost și rămâne cel care prin capacităţile sale
poate să modifice statutul orei de filosofie, să stârnească
interesul, curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte, poate să-l
facă pe fiecare elev să-şi construiască propria sa relaţie cu
filosofia; făcându-i pe elevi să trecă prin propriul lor proces
de filosofare sau reluându-l pe al altuia, profesorul are menirea
să-i dezvolte elevului capacitatea de a pune întrebări, de a
cerceta , de a produce opinii argumentate, de a construi perspective
proprii asupra vieţii.
La ora de filosofie elevul trebuie să capete cunoştinţe,
deprinderi şi să-şi formeze valori. Filosofia îl va ajuta
să-şi formeze deprinderea de a lectura critic un text, deprinderea
de a participa la o dezbatere şi de a fi capabil să-şi
argumenteze un punct de vedere, de a accepta diversitatea opiniilor,
de a distinge simplele opinii de argumente, valorile de nonvalori.
În Legile, Platon are o lămurire a ceea ce el înţelegea prin
educaţie: „ea este formarea copilului pentru virtute încă din
copilărie, făcându-l pe acesta să năzuiască şi să-şi
dorească să devină un cetăţean desăvârşit, capabil să
conducă şi să se lase condus după dreptate” (643 d) Îmi place
să cred că acest ideal educaţional este posibil şi, chiar
necesar, să-l avem în vedere şi astăzi, şi că filosofia are un
rol important în atingerea lui.
Realitatea în zilele noastre i se prezintă omului tot sub forma
unor imagini „umbre” în limbajul platonician; în ziare,
reviste, pe ecranul televizorului, permanent suntem invitaţi „să
participăm” la realitate „în direct”, suntem martorii
acestei realităţi într-o măsură atât de mare încât nu ne mai
punem problema de a discerne adevărul de fals, realitatea de
pseudorealitate, valorile de pseudo valori; este greu pentru
adulţi, dar mai ales pentru tineri; de aceea, cred că filosofia
este aici şi acum o modalitate prin care putem învăţa sau, după
caz, să ne reamintim cum să recunoaştem ceea ce este important,
ceea ce ne face să contăm ca oameni.
Premisa de la care am plecat întotdeauna este că filosofia este o
activitate, iar elevii trebuie să-şi asume cu plăcere rolurile
proprii în această activitate. Ei trebuie să înveţe să
cerceteze, să treacă dincolo de ceea ce le oferă simţul comun,
să fie capabili să pună întrebări, să formuleze probleme, mai
ales acolo unde simţul comun nu vede nici o problemă. Ei trebuie
conştientizaţi că activitatea lor şcolară e o posibilitate de a
achiziţiona nişte instrumente care să le folosească mai apoi în
diferitele aspecte ale vieţii lor.
Ceea ce uneori poate să îi uimească, să le stârnească
interesul pentru filosofie, sau alteori poate să îi deruteze, să
îi obosească, e faptul că întâlnesc o diversitate de opinii
şi soluţii la problemele ridicate de filosofie. Aceeaşi
întrebare comportă multe răspunsuri ceea ce pentru un elev poate
fi derutant la un moment dat. Treptat învaţă să accepte acest
lucru, le place şi acceptă cu drag diversitatea de idei, învaţă
să distingă între opiniile argumentate şi cele neargumentate, se
folosesc de argumentele filosofilor pentru a-şi construi propriile
argumente.
Din cele cunoscute de mine, orele de filosofie sunt printre
puţinele ore ce le crează spaţiul necesar pentru dezbateri;
elevii acceptă cu mare interes provocările impuse de dezbateri,
pentru că aici relaţiile dintre ei întrepătrund cooperarea în
grup cu competiţia dintre grupuri, îşi măsoară „forţa”
argumentelor cu cei asemenea lor, experimentează idei şi roluri,
iar, în ultimă instanţă au şi posibilitatea de a fi evaluaţi
şi altfel
Derutantă este pentru elevii aflaţi la începutul cursului de
filosofie şi modalitatea de învăţare la filosofie, diferită
faţă de celelalte discipline şcolare. Trebuie să recunoaştem
cinstit că ora de filosofie îi solicită în mai multe feluri,
deloc simple. Pentru mulţi elevi este mult mai comod şi mai uşor
să preia nişte informaţii date de profesor, să le asimileze şi
să le reactualizeze atunci când sunt solicitaţi. Treptat,
informaţiile vechi se uită şi urmează să fie înlocuite cu
altele care vor avea aceeaşi soartă. La ora de filosofie am
considerat întotdeauna că lucrurile trebuie să stea altfel. Nu
trebuie ca toate informaţiile să vină de la profesor; elevul
trebuie învăţat să-şi găsească informaţiile de care are
nevoie, să lucreze cu dicţionare, cu materialele auxiliare şi,
pe cât posibil, şi cu textele autorilor. Profesorul trebuie să-i
explice ceea ce nu înţelege, trebuie să-l orienteze spre acele
texte care îi pot fi de ajutor pentru a aprofunda un filosof,
trebuie să-l înveţe să-şi facă fişe de lectură şi să-i
dezvolte apetitul pentru căutarea răspunsurilor. Profesorul are un
rol important, dar îl văd mai mult ca mijlocitor între elev şi
filosoful sau problema studiată, ca mediator pentru dezbaterile sau
discuţiile colective din timpul orei. De asemenea, profesorul este
cel care corectează eventualele excese, punctele de vedere
insuficient argumentate, validează informaţiile vehiculate în
timpul orei, le completează şi indică posibilele surse de
informare şi prezintă noi informaţii la care elevii nu au acces.
Întrebările la care cred că fiecare profesor de filosofie din
învăţământul liceal a fost nevoit să răspundă pentru fiecare
generaţie de elevi pe care îi formează, sunt următoarele: Cu ce
ne ajută pe noi filosofia?, Cum se va dovedi ea folositoare?, Care
este relevanţa ei practică într-o societate aflată într-o
permanentă schimbare? De cele mai multe ori le explic mai întâi
cum m-a ajutat pe mine filosofia şi apoi încerc să le descopăr
şi modalităţile prin care şi ei, la rândul lor, vor fi ajutaţi
de filosofie. Concepţia noastră despre lume şi viaţă, sistemul
nostru de valori sunt profund marcate de relaţia cu filosofia, iar
acestea influenţează la rândul lor fericirea personală, reuşita
în profesie şi stilul de viaţă.
Sunt şi avantaje secundare derivate din studiul filosofiei pe care
încerc să le pun în evidenţă elevilor mei: toleranţa pentru
alte opinii argumentate, deprinderea de a analiza permanent punctul
de vedere al celuilalt, independenţa intelectuală ce rezultă din
capătarea obişnuinţei de a te feri de sofismele curente şi des
întâlnite în argumentare, dezvoltarea capacităţii de
argumentare, analiza raţională a informaţiilor, posibilitatea de
a „privi” o faptă din mai multe perspective. Nu există un
„cec în alb” pe care să-l poţi oferi elevilor, nu le putem
garanta că studiul filosofiei se află într-o relaţie de
cauzalitate cu aceste efecte în structura personalităţii. Putem
doar să le prezentăm modele, exemple de viaţă şi studiu, iar
restul va depinde de liberul lor arbitru.
Îmi place foarte mult o afirmaţie, pe care o consider relevantă
în privinţa studiului filosofiei: „Rostul filosofiei constă în
modelarea minţii cuiva, nu în umplerea ei cu fapte” . Această
afirmaţie ne readuce în minte mereu imaginea pe care Platon ne-o
înfăţişează prin „Mitul peşterii”. Toată „filosofia de
şcoală” are această menire. Aşa cum noi cei care suntem acum
profesori am fost ajutaţi de profesorii noştri să înţelegem că
trebuie să parcurgem etapele unui traseu al cunoaşterii, am fost
traşi către lumină, am văzut-o mai din depărtare sau mai de
aproape, fiecare după posibilităţile lui, tot astfel, şi noi la
rândul nostru trebuie să avem aceeaşi răbdare şi dăruire
pentru a-i forma pe elevii noştrii, iar filosofia se dovedeşte a
fi o cale privilegiată pentru această îndeletnicire.

Prof. Mirela Sandu