Şcoala incluzivă- o poartă deschisă pentru fiecare

Şcoala incluzivă- o poartă deschisă pentru fiecare

Autor: Prof. Răducan- Grigore Maria

Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”
Buzău
“Educaţia incluzivă presupune un proces permanent
de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop
exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a
tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi” (MEN & UNICEF,
1999)
Educaţia pentru toţi a fost definită (Salamanca,
1994) ca acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi
copiii. Educaţia pentru toţi este o cerinţă atât pentru
politicile cât si pentru practicile educaţionale.
Liniile directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă
sunt:
1) Implicarea părinţilor; 2) Teme adecvate şi abordate gradual;3)
Acordarea timpului necesar studiului şi o instruire bazata pe
nevoile de învăţare;4) Predare directă pornind de la noţiuni
cheie şi continuând cu o serie de paşi sistematici; 5) Raportarea
instruirii la experienţa anterioară a elevilor;
6) Strategie de învăţare în 3 paşi: a) modelarea prin
demonstrarea comportamentelor dorite, b) activităţi asistate în
care elevii sunt ajutaţi direct de profesor, c) activităţi
practice în care elevii acţionează independent
7) Sprijin pentru învăţare;8) Asigurarea învăţării temeinice;
9) Învăţarea prin cooperare;10) Educaţie adaptată
Şcoala, cu orientare incluzivă, reprezintă mijlocul
cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un
mijloc care creează comunităţi primitoare, construiesc o
societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi.
In toată lumea, ca şi în România angajarea si
responsabilitatea familiei în educaţia copiilor este fundamentală
pentru reuşita participării şcolare. La orice copil , în mod
particular la copiii cu C E S , gradul de interes şi de colaborare
a părinţilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional
cu rezultatele şcolare obţinute de copii . Psihopedagogia
modernă,centrată pe copil, se bazează pe convingerea că familia
este principalul educator şi cu cel mai înalt grad de modelare.
Familiile copiilor cu CES sunt adesea responsabile de copiii lor tot
restul vieţii.
Această abordare a învăţământului prin prisma
cerinţelor speciale face trimitere la nevoile, capacităţile şi
competenţele copilului în mod direct, şi indirect, secund, la
poziţia profesorului sau educatorului. Totuşi trebuie precizat că
cerinţele educative speciale nu abordează problematica elevilor
care prezintă dificultăţi la o anumită materie iar la celelalte
face faţă satisfăcător sau bine şi nici a acelora care nu se
pot concentra din diferite motive, ci se relaţionează direct de
spectrul larg al dificultăţilor care intră în competenţa
psihopedagogiei speciale, mai precis, copiii cu dizabilităţi ,
afecţiuni de natură neuropsihică, neurofiziologică, ce prezintă
dificultăţi de învăţare pregnante, persistente, şi copiii
supradotaţi.
S-au dezvoltat astfel o serie de principii
moderne ale educaţiei cerinţelor speciale:principiul drepturilor
egale ale persoanelor cu deficienţe în planurile îngrijirii,
educaţiei şi instruirii, sănătăţii si recuperării,
dezvoltării sociale, culturale, spirituale precum şi în cel al
perfecţionării în vederea obţinerii locurilor de munca;
principiul egalizării şanselor sau accesul la diversele sisteme
ale societăţii – economic, servicii, informaţii etc.;
principiul intervenţiei timpurii; principiul asigurării
serviciilor de sprijin (resurse umane, instituţionale, materiale,
financiare, guvernamentale); principiul cooperării şi al
parteneriatului (părinţi, profesori, elevi, consilieri).
Principiul şcolii incluzive, susţinut atât in
legislaţia naţională cât şi în cea internaţională, porneşte
de la premisa drepturilor tuturor copiilor la învăţătura
împreună, fără a considera starea lor fizica, intelectuală,
emoţională sau de diferenţiere la nivel etnic, religios,
cultural, încercându-se pe cât posibil eradicarea discriminării
si marginalizarea copiilor cu cerinţe educative speciale.
O şcoală este pregătită pentru a dezvolta o
educaţie incluzivă atunci când :
- şcoala este primitoare pentru toată lumea;
- îşi dezvoltă în mod activ relaţiile cu comunitatea reală;
- diversitatea copiilor este privită ca o resursă de valoare;
- elevii sunt valorizaţi în mod egal;
- cadrele didactice se sprijină reciproc în rezolvarea problemelor
şi în luarea deciziilor.
O şcoală incluziva dezvoltă politici incluzive, respectiv:
- include toţi copiii indiferent de gradul şi tipul de
deficienţă;
- dispune de o strategie eficientă pentru diminuarea încercărilor
de intimidare şi abuz asupra elevilor şi între elevi;
- adaptează clădirea în aşa fel încât aceasta să fie
accesibilă tuturor copiilor ( mobilier, cabinete specifice pentru
recuperare / reabilitare).
- asigură programe de servicii personalizate şi politici de
sprijin ce privesc rezolvarea dificultăţilor comportamentale;
- distribuie resursele în şcoală în mod deschis şi echitabil;
- încurajează implicarea şi participarea tuturor cadrelor
didactice la managementul şcolii
Într-o şcoală incluzivă:
- profesorii îşi adaptează lecţiile în funcţie de reacţiile
elevilor;
- lecţiile dezvoltă înţelegerea şi sentimentul de respect
pentru diferenţe;
- dificultăţile în învăţare sunt considerate ca prilejuri de
dezvoltare a practicilor incluzive;
- elevii sunt încurajaţi să-şi asume răspunderea pentru propria
lor învăţare;
- pot utiliza o mare varietate de stiluri şi strategii de predare
– învăţare;
- în timpul lecţiilor, elevii sunt încurajaţi să lucreze
împreună;
- părintele se implică activ în viaţa şcolii.
Valoarea educaţiei incluzive, pentru orice elev,
constă în faptul că este împreună şi poate să colaboreze cu
ceilalţi copii. Avem datoria de a încuraja acest lucru întrucât
experienţa demonstrează că elevii cu CES pot să fie izolaţi
chiar şi atunci când se află în clasă.
Cel mai mare obstacol în faţa incluziunii este, de
regulă, atitudinea negativă. Copiii nu sunt obişnuiţi cu copiii
cu handicap care se „comportă” altfel decât ei. De asemenea,
şi părinţii îşi pot face probleme privind scăderea nivelului
clasei dacă în clasele obişnuite sunt incluşi şi copii cu
dizabilităţi sau cu alte cerinţe speciale.
Aceste obstacole trebuie depăşite şi sunt depăşite în foarte
multe cazuri atunci când:
- în toate activităţile sunt incluşi toţi copiii;
- când comunicarea este deschisă, eficace şi eficientă prin
diferite modalităţi;
- când există un management al clasei;
- când se întrunesc planuri individuale şi individualizate;
- când se acordă sprijin individual;
- când se utilizează mijloace suplimentare de sprijin;
- când există munca în echipă.
Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la
educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii, fiind
identificate două obiective generale:
- asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor
copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei şi cât se abat,
prin modelul personal de dezvoltare. Participarea presupune în
primul rând accesul şi apoi identificarea modalităţilor prin
care fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează
învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se
simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere
posibilitatea copiilor de ajunge fizic la influenţele educative ale
unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra
în şcoală şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia;
- calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor
dimensiuni ale procesului didactic, ale conţinuturilor
învăţării, cât şi calităţi ale agenţilor educaţionali,
care să sprijine învăţarea tuturor categoriilor de elevi, să
asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi
efectiv.
Şcolile incluzive trebuie, pe de altă parte, să înţeleagă
foarte clar că incluziunea nu înseamnă doar acceptarea, tolerarea
copiilor cu CES într-o clasă din învăţământul de masă.
Înseamnă adaptare la cerinţele copiilor cu CES, cuprinderea
acestora în programele lor, alături de copii normali, dar şi de a
le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de
sprijin individualizate. Înseamnă asumarea responsabilă a unor
schimbări radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor
instructiv – educative derulate în şcoală.
Pe lângă faptul că integrând copii cu nevoi speciale de
educaţie în şcoala de masă le respectăm un drept fundamental,
acest lucru aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.
Părinţii acelor copii îşi văd realizată cumva dorinţa
firească de a avea un copil acceptat de cei de-o vârstă cu el, de
a avea prieteni, preocupări comune cu aceştia, de a duce o viaţă
normală.
Copiii implicaţi, indiferent că sunt copii cu dizabilităţi sau
nu, capătă mai multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar şi
faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel devin
practic mai pregătiţi pentru integrarea socială activă într-o
lume caracterizată de multă diversitate. Află de timpuriu că
diferenţa există, dar că ea nu dăunează nimănui, iar copiii
normali pot aprecia mult mai bine potenţialul real al copiilor cu
CES.
Şcoala la care predau este o şcoala foarte buna din
Municipiul Buzău, dar care este deschisa pentru toţi copii
indiferent de etnie, probleme de C.E.S, etc
Intreaga activitate din şcoala noastră este
organizata pe principiile şcolii incluzive. Profesorii
lucrează în echipa,cautând cele mai eficiente metode de a centra
întreaga activitate pe elev. De asemenea având si elevi cu CES,
în colaborare cu pshiopedagogi itineranţi şi pshiopedagogul
şcolii, am elaborat programe adaptate elevilor pentru a asigura
progresul individual.
Consider că munca in echipa este reuşita
activităţilor noastre. Insă fărâ implicarea comunităţii
locale, a părinţilor,asociaţiilor nonguvernamentale ,etc. nu se
poate reuşi. Noi am intâmpinat greutăţi în realizarea
programelor speciale pentru elevii cu C.E.S ( in funcţie de
necesitatea fiecărui elev).De aceea noi consideram , că
Ministerul trebuie să regândescă învăţământul din
perspectiva – realizării unei educaţii incluzive- ( nr. de
elevi la clasa, variante de programe,dotarea şcolilor, pregătirea
profesorilor ,etc)
Promovarea învăţământului incluziv presupune cunoaşterea şi
punerea la dispoziţie pe o scară mai largă decât până acum a
cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate tradiţional în
educaţia specială.
In prezent consider ca Sistemului de educaţie din tara
noastră prezintă o criză , in ceea ce priveşte abordarea
incluzivă a şcolii , astfel :
- Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde
specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor
pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile
cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora ;
- Categorii cu nevoi speciale de educaţie sunt: persoanele cu
abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu
handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual,
cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu
izolare geografică; imigranţii; emigranţii; alte categorii.
- Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii
mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), in funcţie de
abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste
nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a
abilităţilor;
- de performare intr-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice,
artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori
culturale;
- de integrare şi de egalizare a şanselor de succes pe piaţa
muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi
abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului
socio-cultural;
În concluzie,se impune o redimensionare a formelor de educaţie
în conformitate cu schimbările intervenite în societatea
noastră, o preocupare sporită în vederea găsirii modalităţilor
celor mai eficiente de a integra copiii cu CES într-o clasă
normală, fie prin perfecţionarea continuă a cadrelor didactice
existente în şcoală, fie prin apelarea la serviciile persoanelor
specializate în acest domeniu. Cert este că nu trebuie să
ignorăm existenţa unor astfel de cazuri în şcoală pentru a fi
pe deplin convinşi că ne respectăm profesia de cadru didactic.