STRATEGII DE INTEGRARE A COPIILOR CU CES

STRATEGII DE INTEGRARE A COPIILOR CU CES

Cerinţele educative speciale (CES) reprezintă necesităţile educaţionale care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi o intervenţie specifică, prin recuperare şi compensare cores- punzătoare. Fără acestea nu se poate vorbi de egalizarea şanselor, de acces şi participare educaţională şi socială.
Din categoria copiilor cu C.E.S fac parte copiii cu deficienţe propriu-zise, cu deficienţe senzoriale şi fizice, mintale, comportamentale; copii cu tulburări afective, emoţionale; copii cu handicap asociat; copii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare; copii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune.
Societatea modernă are ca scop să integreze, ȋn structurile sale, toate categoriile de persoane și să promoveze drepturi egale pentru toţi, aplicând principiul nondiscriminării. În această direcţie s-au adoptat politci sociale și educaţionale care să le permită participarea totală și activă ȋn viaţa comunităţii, să faciliteze accesul la o educaţie și o profesionalizare corespunzătoare, ȋn acord cu propriile disponibilităţi. Sistemul de ȋnvăţământ românesc s-a aliniat tendinţelor și cerinţelor internaţionale, susţinând integrarea și incluziunea școlară. Elevii pot fi incluși ȋn școlile de masă unde li se asigură o adaptare a curriculumului, iar resursele umane și materiale existente la nivelul instituţiei școlare sunt valorificate și ȋmbunătăţite pentru a răspunde nevoilor de formare ale acestor copii.
Nu există reţete pentru integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă. Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile potrivite, deoarece există forme de integrare diferite.
-Integrare parțială -elevii cu CES petrec doar o parte din timp în școala obișuita sau la anumite discipline, scolare unde pot face față;
-Integrare totală - elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuita cu excepția programelor terapeutice care se pot desfășura în spații speciale, destinate acestui scop;
-Integrare ocazională – participare în comun la diferite excursii, serbări, întreceri sportive, spectacole etc.
Copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi în mediul şcolar/preşcolar în mai multe feluri:
- prin integrarea individuală a acestora în clasele obişnuite;
- prin integrarea grupului de doi-trei copii cu deficienţe în clasele obișnuite;
- prin clase diferenţiate, incluse în structura şcolii/grădiniţei obişnuite.
Relatia dintre părinți, cadre didactice și copii cu CES are nevoie de respectarea unor reguli, iar fiecare cadru didactic, pus in ipostaza de a avea in colectivitatea sa un copil cu CES, acționează în urma unui plan elaborat de strategii şi intervenţii utile:
-Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
-Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
-Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
-Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
-Încurajarea eforturilor;
-Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă;
-Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
-Crearea unui climat afectiv, confortabil;
-Centrarea învăţării pe activitatea practică;
-Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
-Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare.
-Folosirea învăţării affective.
În concluzie, strategiile incluzive au un impact mai profund în comparație cu cele tradiționale care își propun cultivarea relațiilor de prietenie si înțelegere între copii, Ele pun acent pe acceptare și colaborare în vederea realizării obiectivelor de interes comun.

Bibliografie :
1. Verza, Emil, Tratat de psihopedagogie specială, Editura Universității, București, 2011
2. http://www.gonzaloanaya.com/es/2018/05/22/curso-como-fomentar-inclusion-los-centros/