Strategii de intervenție educațională bazată pe cunoașterea funcționării cognitive

Deoarece, zilnic, apar tot mai multe probleme, atât la copiii
normal dezvoltați din punct de vedere fizic și psiho-intelectual,
cât și la copiii cu deficiențe mentale, precum și în familiile
acestora, m-am gândit să prezint un plan de intervenție în care
s-a folosit una dintre strategiile de intervenție educațională
bazată pe cunoașterea funcționării cognitive, pe care l-am
folosit la una dintre elevele mele și care s-a dovedit a fi
deosebit de eficientă. Strategia pe care am folosit-o în acest
plan poate fi utilizată atât la elevii cu deficiențe, de vârstă
mai mare, cât și la elevii (fără probleme) cu vârstă cuprinsă
între 6-9 ani.
Strategiile de intervenție educațională bazată pe cunoașterea
funcționării cognitive oferă strategii de intervenție
educațională adaptate vârstelor cronologice din învățământul
preuniversitar, modalitățile diferențiate de interacțiune fiind
justificate de explicarea sistemelor corticale. Aceste strategii
sunt împărțite pe categorii de vârstă: 0-3 ani, 3-6 ani, 6-9
ani și 9-12 ani.
Voi prezenta, pe scurt, câteva strategii specifice intervalului de
vârstă 6-9 ani, după care, voi atașa un plan de intervenție
pentru o elevă cu deficiență mentală, de 16 ani, din clasa mea,
care s-a dovedit a fi deosebit de eficient.
a )Conectează-te şi redirecţionează
Starea nefastă a copilului ne determină să reacționăm. Totuși,
calea benefică pentru schimbare este să ne conectăm la emisfera
dreapta. La această vârstă este important să repetăm
(sumarizăm) ceea ce spune copilul, pentru a-i arăta că am fost
atenți (nonverbal) la situația dificilă în care se află. Este
important de accentuat și îmbrăţişările şi atingerile fizice,
împreună cu expresiile faciale empatice, ele rămânând
instrumente puternice pentru calmarea emoţiilor intense. Apoi vom
redirecţiona prin găsirea de soluţii la probleme şi, în
funcţie de situaţie, disciplină şi stabilirea de limite.
b) Identifică pentru a rezolva
Reacțiile exagerate ale copiilor, și în special situațiile de
criză, se traduc prin supraactivarea emisferei drepte. În aceste
momente, de multe ori, se ajunge la pierderea controlului. Pentru o
intervenție eficientă, adultul trebuie să realizeze un proces
conștient: scăderea tensiunii prin clarificarea emoțiilor, apoi
activarea emisferei stângi, prin identificarea cauzelor și redarea
firului logic al întâmplării. În acest demers este importantă
utilizarea întrebărilor pentru a nu pierde din vedere succesiunea
momentelor până să se ajungă la escaladarea conflictului.
c) Angajează creierul superior, prin păstrarea autocontrolului
În situații stresante, când copilului este deja reactiv, singura
soluție este aceea să recurgem la implicarea creierului superior.
Acesta din urmă este răspunzător de gândire, planificare și
luarea deciziilor. Ca de fiecare dată, mai întâi ne vom conecta
corespunzător, respectiv explicăm motivele pentru care intervenim,
și sugerăm găsirea unor soluții, pe marginea negocierii.
d) Mişcă-l sau îl pierzi
Atunci când copiii sunt implicați activ și conștient în
activități, sau atunci când stabilesc relaționări eficiente,
există un echilibru între polii creierului. Lipsa de concentrare,
accesele de furie, agresivitatea, sunt rezultatul unui dezechilibru
de implicare a ariilor funcționale. Pentru a restabili integrarea
corectă, este nevoie să facem apel la mișcare. Cu cât copilul
este mai mic, cu atât este mai recomandat să fie implicată
motricitatea grosieră.
e) Aminteşte-i să-şi amintească
Este bine cunoscut faptul că ne amintim mai ușor experiențele
neplăcute decât cele plăcute, iar în mod paradoxal, cele din
ultima categorie sunt mai numeroase. Pornind de la această
informație, putem să stimulăm memorarea și rememorarea
trăirilor pozitive pentru a asigura fixarea lor în memoria de
lungă durată
h) Lasă norii emoţiei să treacă
Stările noastre interioare sunt date de percepția pe care o avem
asupra unui stimul, indiferent dacă acesta are o formă fizică sau
este vorba de comportamentul altei persoane. Intervenția adultului
este necesară în situațiile în care apare disconfortul
emoțional. În astfel de momente cu toții trăim aici și acum,
iar emoțiile sunt resimțite la intesitate crescută. În momentul
în care dobândim autocontrol asupra situației, starea de calm se
redobândește. Același lucru trebuie să-l facem și cu copiii.
Să îi ajutăm să înțeleagă că este vorba de o stare
trecătoare, iar teoriile narative accentuează importanța
reamintirii experiențelor asemănătoare pentru identificarea
resurselor personale care ne-au ajutat la un moment dat să
depășim impasul.
PLAN DE INTERVENȚIE
Nume și prenume: M.A.D
Vârsta: 16 ani
Problematica întâlnită în context educativ:
M.A.D este elevă la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria și
prezintă următorul diagnostic: deficiență mintală gravă,
tulburare dezintegrativă a copilăriei, dizabilități de
învățare și de adaptare, epilepsie.

Este o copilă firavă și drăgălașă dar retrasă, ce
socializează cu greutate atât cu profesorii cât și cu colegii de
clasă. Iubește animalele și muzica.
Trăiește într-o familie normal constituită: mama (care se ocupă
de creșterea și educarea copiilor), tata (care e mai tot timpul
plecat în interes de serviciu) și un frate mai mic dar o
îndrăgește mult și pe bunica paternă (care nu locuiește cu
aceasta).
La școală eleva manifestă nemulțumire interioară profundă,
refuzând vehement comunicarea și prezentând episoade violente
(verbal și fizic) îndreptate asupra adultului care inițiază
comunicarea. S-a luat legătura imediat cu mama, pentru a afla
amănunte despre problema ivită. De la mamă aflăm următoarele
lucruri:
- relațiile dintre mamă și bunica paternă (care erau de ceva
vreme tensionate) s-au înrăutățit din cauza acuzațiilor
repetate ale bunicii vizavi de modul în care mama își crește și
educă copiii;
- mama nu îi permite bunicii să-și mai viziteze nepoata sau să
o contacteze telefonic;
- în ciuda insistențelor elevei de a-și vizita bunica, mama o
refuză imediat, fără alte explicații;
- eleva devine brusc violentă verbal și fizic față de mamă pe
care, deși o iubește nespus, o consideră ,,rea și fără
inimă,,;
- eleva devine foarte supărată pe bunică deoarece aceasta rupe
legăturile cu familia.
Se constată deci că tensiunile dintre mamă și bunica paternă
sunt resimțite profund de către elevă; aceasta, pe lângă
nemulțumirea interioară și violența manifestată, folosind și
,,fragmente verbalizate,, care definesc comunicarea deficitară
dintre mamă și bunică.
Obiectivele intervenției:
• Integrarea creierului superior cu cel inferior;
• Interacțiunea directă dintre creierul superior, inferior și
restul corpului prin introducerea unor secvențe de acțiuni
care implică mișcare;
•Integrarea rețelelor neuronale prin exersarea empatiei.
Strategia de intervenție: ”Folosește-l sau îl pierzi”
Această strategie este potrivită deoarece:
1. Permite elevei să rezolve dileme relaționale care să o ajute
să acționeze eficient, în situații similare, în viitor;
2. Încurajează empatia și înțelegerea de sine;
3. Oferă posibilitatea elevei de a purta dialoguri despre ce simt
alții, versus dorințele și credințele personale.
S-a ales jocul de rol în care să fie implicată eleva și alte 2
eleve/colege de clasă pe care aceasta le simpatizează și cu care
comunică mai ușor și mai des.
Jocul de rol are aceași tematică cu problema ivită în familia
elevei. Personajele sunt animale (mama leoaică, fiica leoaică și
hiena – prietena ei). Mama leoaică devine recalcitrantă la
aflarea veștii că fiica sa e prietenă cu o hienă și îi
interzice să se mai vadă cu aceasta pe motiv că o hienă nu va
putea niciodată să-i înțeleagă pe lei. Desigur, nici hiena nu
nutrește sentimente pozitive față de mama-leoaică pe care o
consideră inferioară hienelor. Fiicei-leoaică, prinsă la
mijloc, îi revine sarcina să rezolve această problemă și o va
face în mod eficient numai după ce va discuta problema, cu
fiecare animal în parte.
Intervenția s-a derulat pe durata a trei luni, de două ori pe
săptămână, având ca scop rezolvarea/ameliorarea problemei
descrise. Durata unei întâlniri a fost de 15-20 de minute. Mama a
fiost informată despre scopul intervenției și progresele elevei.
Comportamentul a fost monitorizat și s-a înregistrat progresul
elevei care a constat în funcționarea integrată a celor 2 poli ai
creierului în situația în care eleva:
- a rezolvat dilema ce trebuia rezolvată;
- i-a fost încurajate empatia și înțelegerea de sine;
- s-au purtat dialoguri despre ceea ce simt alții, versus care sunt
dorințele și credințele personale.
Scopul intervenției nu a fost perfecţiunea fiecărei decizii
luate, ci un creier mai optim dezvoltat în viitor.
Bibliografie:
• Anucuța L, Psihologie școlară, Editura Excelsior,Timișoara,
1999;
• Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Editura Polirom,
Iași, 2008;
• Suport de curs: ,, Educația prin cunoașterea funcționării
creierului,, , ARCI, Cluj-Napoca, 2018;
• Verza E,Verza F., Psihologia vârstelor, editura Pro Humanitate,
București, 2000.