STRATEGII DIDACTICE MODERNE FOLOSITE IN INVATAMINTUL AGRICOL

PROF. V LAD ANETA
COLEGIUL NAŢIONAL AGRICOL ,,CAROL I’’ – SLATINA, OLT

Învăţarea prin dezbatere este o metodă de învăţământ care constă în prezentarea unor întrebări, teme, probleme etc., care sunt supuse spre analiză şi soluţionare unei clase, unui grup, etc. Stimulând iniţiativa şi participarea fiecăruia la obţinerea rezultatului, această metodă presupune intervenţia educatorului, care schiţează paşii necesari şi coordonează părerile şi soluţiile participanţilor, dirijându-le spre obţinerea rezultatului adevărat.
Învăţarea prin problematizare este o metodă de învăţământ de tip euristic, folosită în procesul de învăţământ cu scopul de a declanşa activitatea independentă a elevului, gândirea şi efortul personal al acesteia. Problematizarea sporeşte considerabil eficienţa lecţiilor, deoarece antrenează multilateral elevul (gândire, fantezie creatoare, acţiune, etc.).
Problematizarea este aplicată în predarea oricărui obiect de învăţământ, în funcţie de scopul instructiv sau educativ urmărit, de specificul disciplinei respective şi de nivelul de dezvoltare psihică şi socială a elevilor. Problematizarea se înscrie printre coordonatele esenţiale ale modernizării învăţământului, în toate etapele şi la toate nivelurile, stimulând creativitatea cadrelor didactice, a elevilor şi studenţilor.
Învăţarea prin încercare şi eroare este încercarea unui şir de soluţii pentru a răspunde la o situaţie dată, cu părăsirea soluţiilor care se dovedesc greşite şi cu deprinderea soluţiei care satisface, rezolvând problema.
Învăţarea senzorio-motorie reprezintă ansamblul coordonărilor senzorio-motorii, priceperile şi deprinderile, exprimate în performanţe practice, care, achiziţionate de către copii, contribuie la dezvoltarea lor biologică, biopsihică şi psihomotorie.
Învăţarea socială reprezintă un tip de învăţare care asigură dezvoltarea morală, psihosocială şi socială a elevului. Funcţia principală este aceea de mecanism al socializării şi integrării sociale, asigurând prin aceasta interiorizarea de către elev a modurilor şi tipurilor de interacţiune psihosocială şi socială de diverse naturi: comportamentală, valorică, normativă, atitudinală, conativă, etc. Conţinutul învăţării sociale îl reprezintă modurile de conduită, relaţionare şi integrare psihosocială şi socială, atitudinile, valorile, rolurile şi normele morale, precum şi convingerile, concepţiile şi trăsăturile de personalitate ce trebuie proiectate, interiorizate şi dezvoltate la elevi în scopul maturizării lor psiho-fizice şi sociale.
Învăţarea prin rezolvare de probleme. Problema reprezintă un obstacol sau o dificultate cognitivă care implică o necunoscută (sau mai multe) şi faţă de care repertoriul de răspunsuri câştigat în experienţa anterioară apare insuficient sau inadecvat (I.Radu, 1991). Spaţiul problemei este construit de structurile cognitive ale elevului, o problemă putând fi înţeleasă şi soluţionată diferit în funcţie de subiect. Elevul poate fi implicat într-un proiect sau poate primi o temă de cercetare care să însemne soluţionarea unei probleme reale.
Profesorul va sprijini elevii în formularea de probleme și intrebari, va coordona procesul de rezolvare a acestora individual și în grup. în procesul de invatare prin rezolvare de probleme sunt parcurse urmatoarele etape: comunicarea, formularea problemei/situatiei problema; indrumarea elevilor prin cunoasterea datelor, comparatii, exemplificari etc. pentru formularea unor alternative de solutionare; decizia, selectarea alternativei de rezolvare; rezolvarea problemei prin aplicarea solutiei gasite și verificarea rezultatelor
Învăţarea prin descoperire promovează metode de învăţământ de tip euristic, care implică un ansamblu de operaţii privitoare la conceperea şi organizarea lecţiei în care elevul, sprijinit de profesor, descoperă cu propriile forţe intelectuale explicaţia şi semnificaţia unui fenomen sau proces, legile, cauzele şi esenţa acestora .
Prin învăţarea prin descoperire nu se prezintă doar produsul cunoaşterii, cum se întâmplă în cazul metodelor tradiţionale, ci se pune accentul pe căile prin care se ajunge la acest produs, la metodele de cunoaştere şi înregistrare. J. Bruner consideră că principala cale de educare a gândirii ştiinţifice a elevilor este instruirea bazată pe descoperire, care trebuie să ducă la învăţarea structurală.
Această învăţare structurală este implicată mai ales în predarea-învăţarea interdisciplinară. J. Bruner (1970, pag. 53) arată: „Există câteva idei care revin adesea în mai toate ramurile ştiinţifice. Dacă cineva şi-a însuşit bine, în generalitatea lor, aceste idei într-un domeniu, el le va asimila mai uşor, când le va întâlni sub o altă formă, în alte domenii ale ştiinţei".
Metoda proiectului reprezintă un demers didactic în grup, într-o interacţiune continuă, prin care se urmăreşte integrarea noilor informaţii în structuri cognitive proprii şi transferarea lor în conţinuturi noi, aplicabile în practic, o comunitate de învăţare în care fiecare contribue atât la propria învăţare, cât şi la procesul de învăţare colectiv, o acţiune de cercetare şi acţiune practică în acelaşi timp. prin implementarea metodei proiectului, permite, se poate realiza înţelegerea şi producerea unor raţionamente autentice, devenind astfel participanţi activi în viaţa comunităţii.
Învăţarea bazată pe proiecte este un model educaţional centrat pe elev, care oferă un mediu integrator pentru diverse discipline şi abilităţi, anterior distincte. Ea oferă copiilor posibilitatea de a se afla în situaţii practice, concrete, reale sau similare realităţii, în care trebuie să-şi folosească şi să-şi dezvolte competenţele, să identifice şi să examineze noi informaţii, să integreze noi cunoştinţe, prin aplicare şi exersare, să-şi împărtăşească experienţa, să se adapteze specificului şi cerinţelor lucrului în echipă