STUDIU-ABORDĂRI TEORETICE ȘI PRACTICE ALE LITERATURII POPULARE ÎN GIMNAZIU

Literatura populară este o parte semnificativă a folclorului
românesc,ce însumează totalitatea producţiilor înţelepciunii
unui popor (artistice, literare, muzicale, plastice, coregrafice,
dramatice),create şi transmise prin cuvânt şi practici de către
popor.
Folclorul face parte din cultura naţională şi defineşte spiritul
unui popor. La UNESCO, România figurează cu trei
cuvinte:dor,doină şi colind,care definesc, între popoarele lumii,
specificul spiritual al românilor.
Primele creaţii ale literaturii populare au fost publicate de
către poetul Vasile Alecsandri, în culegerea Poezii poporale.
Balade.( Cântice bătrâneşti ) din 1852, al cărei motto a
devenit celebră: ,,Românul e născut poet”, despre care bardul
de la Mirceşti afirma că este ,,înzestrat de natură cu o
închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare”.
Elevul de gimnaziu se familiarizează cu aceste noțiuni încă din
clasa a V-a.
Manualele alternative de gimnaziu pentru clasa a V-a prevăd
învăţarea noţiunii de basm popular şi cea de legendă
populară. Ca text suport pentru aceste noţiuni se propun: Prâslea
cel voinic şi merele de aur şi Aleodor împărat (pentru basm),
iar pentru a ilustra legenda populară, Dragoş Vodă şi Dreptatea
lui Ţepeş.
În clasa a VI-a, noţiunile de literatură populară studiate sunt
doina, aparţinând liricului popular şi balada, aparţinând
epicului popular. Doine studiate: Doina (,,Doină, doină,cântic
dulce”), Măi bădiţă, floare dulce . Manualul pentru clasa a
VII-a de la Editura ALL reia noţiunea de doină şi propune textul:
Doina ( Codrule, codruţule/ Bunule, drăguţule ). În manualul
pentru clasa a VIII-a al Editurii Corint avem doina:Frunză verde
măgheran. Balade studiate: Toma Alimoş şi Constantin
Brâncoveanul. În manualul Editurii Corint pentru clasa a VII-a
întâlnim Monastirea Argeşului.
Programa pentru clasa a VII-a impune studierea proverbelor,
zicătorilor şi a strigăturilor.
În manual Humanitas pentru clasa aVIII-a apare balada populară
Mioriţa, iar în cel de la Editura Corint, cum am mai spus, este
ilustrată doina populară: Frunză verde magheran.
Până la terminerea gimnaziului,elevii îşi însuşesc câteva
noţiuni fundamentale despre literatura populară, despre folclor
în general, ce le sunt de ajutor pentru a înţelege mai bine
acest fenomen, ce defineşte într-un fel aparte poporul nostru.
Iată câteva din aceste noţiuni, revăzute într-o schemă
propusă pentru recapitularea finală la clasa a VIII-a. Elevii
lucrează pe patru grupe şi au avut să pregătească fiecare câte
ceva. Grupa I – definiţia şi trăsăturile literaturii
populare. Grupa II – teme şi motive în literatura populară.
Grupa III – miturile populare. Grupa IV – clasificarea
literaturii populare pe genuri şi specii. Fiecare grupă prezintă
ce a pregătit, iar la tablă, câte un reprezentant din fiecare
grupă notează ideile sub forma unei scheme:
Grupa I
Definiţia literaturii populare.
Trăsăturile literaturii populare:
 caracter oral = transmitera prin viu grai a creaţiilor
populare, din generaţie în generaţie, de milenii;
 caracter tradiţional = conferă conservarea tiparelor
străvechi, concepţia despre viaţă, simţirea şi spiritul
românesc care definesc specificul naţional;
 caracter colectiv = este dat de contribuţia mai multor creatori
în realizarea producţiilor literare, fiecare generaţie având de
adăugat ceva acestor compuneri;
 caracter anonim = este ilustrat de faptul că nu se cunoaşte
autorul individual al creaţiei literare;
 caracter sincretic = împletirea armonioasă a cuvintelor cu
melodia şi cu mişcarea (dansul), mai ales în crearea obiceiurilor
populare.
Grupa II
Teme şi motive în literatura populară:
 comuniunea om-natură, cu motivele: transhumanţa, testamentul,
alegoria moarte-nuntă etc. (balada Mioriţa);
 jertfa pentru creaţie, cu motivul zidului părăsit, al
surpării zidurilor, al visului, al soţiei zidite, motivul lui Icar
etc. (balada Monastirea Argeşului);
 tema iubirii, cu motivul adoraţiei, jeluirii, mândriei,
blestemului (în doine);
 binele şi răul, cu izbânda binelui asupra răului, în
basmele şi poveştile populare;
 dorul, o simţire românească unică, un sentiment complex care
exprimă iubire, durere, jale, speranţă, etc.;
 jalea este exprimată mai ales în cântecele populare şi este
un cuvânt intraductibil (ca şi dor);
 înstăinarea, cu motivul dezrădăcinării, cuvântul
,,acasă” este specific românilor, nu înseamnă casa personală,
ci o stare de spirit, de asemenea unică;
 revolta este o atitudine spirituală regăsită mai ales în
doine, cu motive diverse ca: haiducie, nenoroc, cătănie, etc.;
 ireversibilitatea timpului este o temă filosofică a mitologiei
româneşti şi exprimă ideea că timpul ce s-a scurs nu se mai
poate întoarce, el este irepetabil. Timpul ireversibil este
ilustrat în doine, balade populare, fiind preluat de cei mai mari
poeţi români în poezia cultă (Mihai Eminescu, Lucian Blaga ).
Grupa III
Miturile populare:
Sunt acele povestiri al căror subiect ilustrează un obicei, un
eveniment deosebit petrecut în timpuri primordiale, la începutul
lumii. Faptele au semnificaţii mitice, caracterizate prin
permanenţă şi repetabilitate, ceea ce a născut conceptele de
timp mitic şi timp istoric. Personajele sunt de asemenea mitice, cu
puteri supranaturale şi cu trăsături simbolice (Făt-Frumos,
Ileana Cosânzeana; Muma-Pădurii, Zmeul, Zburătorul). Aceste
mituri ilustrează specificul spiritualităţii româneşti şi se
constituie în ceea ce se numeşte mitologie populară. Cele patru
mituri esenţiale din literatura populară sunt:
1. Mitul jertfei pentru creaţie (mitul estetic) este reprezentat de
balada populară Monastirea Argeşului şi exprimă credinţa că
nicio creaţie nemuritoare nu se poate realiza fără sacrificiu.
Mitul mai este cunoscut şi sub numele de ,,mitul meşterului
Manole”
2. Mitul erotic este cunoscut şi ca ,,mitul Zburătorului”, fiind
ilustrat de povestea populară a Zburătorului, pe care Ion Heliade
Rădulescu a versificat-o în poezia omonimă ( Zburătorul ). Mitul
ilustrează credinţa că, la vârsta pubertăţii, fetele tânjesc
după sentimentul de iubire, total necunoscut, şi care apare pe
neaşteptate, producându-le o puternică stare emoţională;
3. Mitul mioritic sau mitul tranhumanţei este ilustrat în creaţia
populară de balada populară Mioriţa şi exprimă atitudinea
omului în faţa morţii, pe care omul şi-o asumă ca pe cealaltă
latură a existenţei umane, de aceea balada a fost realizată prin
alegoria viaţă-moarte;
4. Mitul etnogenezei este reprezentat de balada populară Traian şi
Dochia şi ilustrează naşterea poporului român.
Grupa IV
Creaţia literară populară cuprinde:
 Poezia obiceiurilor: obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou
(colinde, Pluguşorul, Capra, Ursul), obiceiuri de primăvară,
rituri de invocare a ploii (Paparudele, Scaloianul), obiceiuri de
seceriş (Cununa, Drăgaica).
 Poezia ceremonialurilor de trecere: obiceiuri legate de momente
importante din viaţa omului: naştera, nunta, moartea (oraţiile de
nuntă, cântecul miresei, cântecul bradului, Zorile, bocetele);
 poezia descântecelor: de deochi, de dragoste, de boală, etc.
 creaţia lirică în versuri: doina (de dor, de jale, de
haiducie, de cătănie, de înstrăinare, etc.), strigătura
(urătura, strigătura la jocul popular);
 creaţia epică în versuri: balada populară (fantastică,
vitejească, istorică, pastorală, haiducească);
 creaţia epică în proză: basmul, legenda, snoava;
 creaţia aforistică şi enigmatică: proverbe, zicători,
ghicitori.
Fiecare îşi notează în caiete schema recapitulativă prezentată
la tablă, astfel realizându-se fixarea acestor noţiuni
importante.

Aplicaţie practică – Balada populară Mioriţa

Balada populară Mioriţa apare în manualul pentru clasa aVIII-a de
la Editura Humanitas la unitatea de învăţare numărul VI,
Îmbinarea genurilor – balada populară. În acest capitol
urmează să se studieze: -- tema şi motivul
-- alegoria
-- epic, liric,
dramatic în Mioriţa
Textul suport (este vorba de varianta cea mai cunoscută a baladei
populare Mioriţa descoperită de Alecu Russo în Munţii Vrancei
şi publicată de Vasile Alecsandri în culegerea sa de poezii
populare) este reprodus în întregime în manual şi este însoţit
de texte periferice (de escortă), referitoare la diverse noţiuni
de teorie literară, exerciţii, imagini.

Bibliografie:
Vlăduţescu, Gh. - Filosofia legendelor cosmogonice româneşti
Niculiţă Voronca, Elena - Datinile şi credinţele poporului
român, adunate şi aşezate în ordine mitologică