STUDIU COMPARATIV AL SISTEMELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR DIN EUROPA

STUDIU COMPARATIV AL SISTEMELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR DIN EUROPA

Prof. Învățământ preprimar Filimon Georgiana Gabriela
Grădinița cu Program Prelungit, Hîrlău

Sistemul de învăţământ reprezintă un subsistem al sistemului social, fiind subordonat şi integrat în cadrul şi structura generală a societăţii. Privit ca un întreg, acesta se referă la organizarea sub formă instituţională a învăţământului, în acest sens cuprinde totalitatea instituţiilor ce urmăresc îndeplinirea unor obiective educaţionale. Are de asemenea un caracter naţional şi istoric, evoluează şi se dezvoltă în raport cu dezvoltarea materială şi specificul cultural al fiecărei ţări. Așadar, există caracteristici comune între sistemele de învăţământ dintre diferitele ţări, caracteristici şi deosebiri ce sunt legate de condiţiile economice, sociale şi culturale din respectiva ţară.
Sistemul de învăţământ include:

Fluxul de intare este alcătuit din resurse umane şi materiale, şi anume: personal didactic, elevi, studenţi, construcţii şi spaţii şcolare,dotări tehnico-materiale, timp şcolar, fonduri băneşti.
Procesul de învăţământ angajează întregul ansamblu de resurse, în vederea atingerii obiectivelor educaţionale, îngemănând în acest sens cele trei funcţii educaţionale esenţiale: predarea, învăţarea şi evaluarea
Fluxul de ieşire reprezintă produsul sistemului și anume persoanele educate, instruite, înzestrate cu competenţe şi atitudini prevăzute de către cererea socială de educaţie.
În continuare vom analiza sistemele de învățământ din următoarele țări europene:
 Germania
 Portugalia
 Franța
 Danemarca
 România

În ceea ce privește structura studiilor, în Germania există mai multe forme de îngrijire a copiilor de la 0– 3 ani, fie prin instituţii de stat, private sau aparţinând diferitor forme de organizaţii. La vârsta de 6 ani copiii intră în școala primară, clasele 1-4, la fel ca și în România, apoi urmează școala generală, clasele 5-9. După ce elevii au terminat învăţământul obligatoriu se muta în învăţământul secundar superior. Un alt puct comun cu țara noastră este acela că la sfârșitul clasei a 12-a se dă examen de bacalaureat. Și în Portugalia învățământul obligatoriu începe tot la vârsta de 6 ani, însă cu o altă structură. Astfel, există educația elementară de la 6 la 12 ani (clasele 1-6), educația secundară de la 12 la 16 ani (clasele 7- 10) și bacalaureatul de la 16 la 18 ani (clasele 11-12). După finalizarea educaţiei secundare din Portugalia (la sfârşitul clasei a 10-a), elevii pot părăsi şcoala cu un certificat de absolvire a ciclului secundar sau pot continua educaţia la liceu pentru doi ani.
Spre deosebire de Germania și Portugalia, unde învățământul preprimar începe de la vârsta de 3 ani, în Franța acesta debutează încă de la vârsta de 2 ani, iar învățământul obligatoriu este de la 6 la 16 ani. Învățământul secundar include patru ani de gimnaziu și trei ani de liceu.
Manualele şcolare sunt gratuite până la clasa a VIII-a precum şi materialele de uz comun, iar în liceu costurile manualelor intră în grija familiei. Sistemul de educație francez este caracterizat prin prezența statutului în organizarea și finanțarea educației.
Sistemul de învățământ danez se caracterizează prin standarde înalte, puternică implicare instituțională și personală, studii interdisciplinare și muncă de cercetare. Nivelul educațional este relativ ridicat în Danemarca, aproximativ 4/5 din populația tânără absolvă învățământul secundar superior și aproape jumătate sunt absolvenți ai învățământului superior. Copii pot frecventa grădinița de la 3 până la 5 ani, iar începând cu vârsta de 6 ani clasa pregătitoare în cadrul grădiniței sau al școlii. Școala de cultura generală include clasele 1- 9( înv. obligatoriu) și clasa a 10-a (opțional). Ciclul secundar cuprinde clasele 10-12 (gimnaziul, scolile vocaționale și alte tipuri de școli).
Sistemul de învățământ românesc cuprinde înv. preprimar, școala primară, gimnaziul, liceul/școala de arte și meserii și universitatea/ școala postliceală. Învăţământul preprimar a cuprins copii cu vârste între 3 şi 6 ani. Acest tip de învăţământ este asigurat în instituţii speciale – grădiniţe, majoritatea dintre ele fiind publice, organizat în trei tipuri de programe oferite în aceeaşi grădiniţă sau în grădiniţe diferite: program normal, prelungit sau săptămânal. Învăţământul obligatoriu durează 10 ani şi este împărţit în trei cicluri: învăţământ primar (4 ani), prima etapă a nivelului secundar inferior general (4 ani) şi a doua etapă a nivelului secundar inferior, care oferă cursuri generale, de specializare sau profesionale (2 ani). Învăţământul secundar superior (ciclul superior de liceu) oferă cursuri generale şi de specializare, în vederea continuării studiilor la nivel post-obligatoriu sau în învăţământul superior. Învăţământul post-secundar pregăteşte elevii pentru o calificare profesională mai bună, în vederea asigurării unui loc de muncă.
Dacă în România, Franța și Portugalia școala începe în luna septembrie, în Germania și Danemarca începe în august. Spre deosebire de celelalte țări, în Portugalia elevii nu au vacanță de toamnă. Comparând sistemele de notare din cele cinci țări se poate observa că acestea sunt pe cât se poate de diferite. Dacă în Germania notarea este de la 1 la 5, 1 fiind cea mai bună notă, iar 5 cea mai rea, în Portugalia și Franța notarea începe de la 0 (cea mai rea notă) și se termină la 20 (cea mai bună notă). În Danemarca sistemul de notare este urmatorul: -3, 00, 2, 4, 7, 10 si 12, nota de trecere fiind 2, iar în România pentru primii patru ani, există un sistem numit calificative. Acestea sunt Foarte bine (FB) - Excelent, Bine (B) - Bine, Satisfăcător (S) -satisfăcător, de fapt, sensul (abia) trece și Insuficient (I) - a eșuat. Pentru clasele 5-12, este utilizat un sistem de notare de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună notă, 1 fiind cea mai proastă notă și 5 este nota minimă de trecere.
Pentru a putea studia în una din școlile din aceste țări, este neapărat nevoie să cunoști limba de circulație din țara respectivă, acest lucru pentru ca adaptarea să fie una rapidă. De regulă, cei care se integrează cel mai bine și nu au probleme mari de adaptare atunci când migrează sunt preșcolarii, care învață limba foarte repede, de cele mai multe ori reușind să vorbească mai cursiv decât părinții lor. Dacă discutăm însă de elevii mai mari care încep școala în țara lor și apoi merg într-o altă țară, treburile se complică. Spre exemplu, un copil care a început școala în România sau Franța sau oricare altă țară și vrea să își continue studiile în Germania, dar nu cunoaște limba germană va trebui să urmeze un an cursurile unei școli specializate în predarea limbii germane, pentru că mai apoi va trebui să susțină un examen de limbă prin intermediul căruia se vor vedea cunoștințele de limbă germană. Liceenii români care ajung în Germania trebuie să își vizeze diploma de școală generală din România la inspectoratele școlare din orașul în care locuiesc și apoi să aplice pe ea apostila de la Haga.
De asemenea, un elev danez ar putea întâmpina mari dificultăți de adaptare la sistemele de învățământ din celelalte țări datorită faptului că în școlile din Danemarca evaluare ocupă un loc secundar. În ce sens? În sensul că testele sunt date pentru ca profesorii să își facă o impresie despre nivelul la care au ajuns elevii și nu pentru o clasificare sau o ierarhizare a acestora. Prin urmare, elevii danezi învață de plăcere și nu pentru note, neexistând o concurență între ei. La fel de greu ar fi însă și pentru elevii străini care își continuă studiile în Danemarca, deoarece, aici se pune accent pe probe practice care se adaptează mai bine pe calculator. Drept dovadă, în cadrul testelor naționale elevii utilizează calculatoarele pentru a răspunde la întrebările accesate prin website, în timp ce rezultatele şirapoartele către profesori şi părinţi sunt generate automat. Sistemul pentru testarea pe calculator din Danemarca este cunoscut ca ‘test informatic adaptativ’ (CAT), care înseamnă faptul că testul se adaptează la nivelurile individuale de abilităţi ale elevilor.
Analizând sistemul de învățământ românesc se poate observa că este unul destul de riguros, unde evaluarea joacă rolul de ierarhizare al elevilor, unde în cadrul admiterii de la liceu se ține cont de notele din gimnaziu ale elevilor și unde se pune mai mare accent pe baza teoretică a învățării decât pe aspectele practice. Prin urmare, unui elev român care a studiat primii ani de școlă într-o oricare altă țară i-ar veni destul de greu să se adapteze cerințelor educaționale din România. La fel elevii din celelalte țări ar întâmpina dificultăți la înscrierea la universitățile din Franța deoarece curriculumul liceului de aici limitează alegere unei universității.
În toate cele cinci țări analizate durata învățământului obligatoriu este de 9-10 ani, iar acest lucru previne părăsirea timpurie a școlii, iar învățământul gratuit asigură tuturor elevilor egalitate de șanse.
Concluzionând cele relatate mai sus, se poate spune că există caracteristici comune între sistemele de învăţământ dintre diferitele ţări, caracteristici şi deosebiri ce sunt legate de condiţiile economice, sociale şi culturale din respectiva ţară. Prin urmare, învăţământul, înţeles sub forma de organism instituţional, nu poate fi considerat ca având doar o structură internă, ca rezultat al interacţiunilor dintre componentele sale, ci el este supus unor presiuni sociale ce funcţionează independent şi în interacţiune, urmărind realizarea unor obiective educative.

Bibliografie:

Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/ 2011;
http://eacea.ec.europa.eu/education/eurypedia;
www.eurydice.org;
http://fr.wikipedia.org/wiki/Échelle_de_notation_ECTS .