Este un studiu de caz despre un elev înscris la începutul anului trecut școlar (2021-2022) în clasa I B, în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr.2, Bistrița., un copil venit din școala de masă în urma orientării școlare avizate de CJRAE BN.
Studiu de caz care surprinde o problemă determinată de încălcarea drepturilor persoanei în timpul activității școlare, context, cauze și modul în care aceasta a fost gestionată
Învăţământ primar | Consiliere si orientare
Propus de: moldovanrodica17 | 16.07.2022 21:51 | Revista cadrelor didactice nr. 88/2022 | 1950 vizualizări
Studiu de caz care surprinde o problemă determinată de încălcarea drepturilor persoanei în timpul activității școlare, context, cauze și modul în care aceasta a fost gestionată
Profesor de psihopedagogie specială, Moldovan Lucreția Rodica
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2, Bistrița
Subiectul: I.B., în vârstă de 8 ani, este elev la C.S.E.I.Nr.2 Bistrița, înscris în clasa I B. Locuiește în localitatea V.M., județul Bistrița-Năsăud.
Date familiale: Familia este compusă din patru membri: mama, tatăl, fratele mai mare și băiatul în cauză. Familia locuiește la țară, există raporturi armonioase între membrii acesteia, mai puțin relația problematică cu mezinul I.B., care, din cauza problemelor de comportament extrem de grave, a trebuit să fie mutat la altă școală.
Date despre parcursul școlar:
- A frecventat grădinița și clasa pregătitoare la școala din localitate. Problemele au început să apară încă de la grădiniță, copilul fiind extrem de irascibil, neliniștit, nereușind să se concentreze pe rezolvarea de sarcini, refuzând să lucreze sau abandonând sarcina.
- Limbajul extrem de vulgar, agresivitatea fizică și refuzul oricărei autorități școlare au determinat excluderea lui din colectivitatea școlară, mama copilului fiind somată să-și țină copilul acasă și să fie mutat la altă școală.
- Elevul a fost evaluat de către experții Centrului Județean de Rsurse și Asistență Educațională B-N, fiindu-i acordat Certificatul de orientare școlară pentru copiii cu cerințe educative speciale și fiind orientat spre învățământul special, ajungând astfel în unitatea noastră școlară.
- În localitatea natală toată lumea îl numește “I.Nebunul”, mărturisește mama cu lacrimi în ochi, fiind o persoană nedorită, neacceptată, evitată și condamnată, în ciuda vârstei fragede.
- La o primă evaluare inițială, elevul se situează foarte jos la nivel de priceperi, deprinderi, abilități formate (nu realizează corect semnele grafice; recunoaște cifrele dar nu le scrie corect, recunoaște câteva litere mari de tipar); nu socializează, se plictisește foarte repede, iese din sarcină după maxim 7-10 minute, nu se știe juca, abandonează ușor orice tip de joc abordat, se enervează extrem de repede, vorbește urât, lovește copiii fără niciun motiv.
Date medicale:
- Elevul s-a născut cu hidrocefalie, a fost operat la câteva zile și au urmat, într-o perioadă scurtă de timp, alte operații. Iar aceste anestezii repetate au lăsat urme, spune mama, elevul era/este extrem de agitat, într-o continuă mișcare. Acum un an, copilul și-a rupt mâna, iar medicii au refuzat să-l opereze, pentru a nu i se face din nou anestezie. Mâna s-a vindecat astfel cu un ușor defect.
- Prezintă o dezvoltare psihosomatică normală pentru vârsta lui.
- Deficiențe/afectări: Retard psihic ușor, ADHD, dislalie, tulburare hiperkinetică de conduită, tulburare de comportament opoziționist-sfidătoare, dificultăți de învățare.
- Nu urmează niciun tratament medical, un medic psihiatru le-a recomandat în urmă cu ceva timp administrarea un medicament de calmare/liniștire, dar mama susține că acesta nu a avut niciun efect, la scurt timp mama hotărând să nu-l mai folosească.
1. ABORDAREA CAZULUI:
a)Situația actuală:
- agresivitate latentă, este parcă tot timpul pregătit să atace;
- probleme la învățătură, lacune mari în cunoștințe;
- relații tensionate cu membrii familiei;
- limbaj extrem de vulgar afișat față de mamă, respingerea fizică și afectivă a acesteia de când a aflat că va pleca la o școală din oraș;
- refuz în a realiza sarcinile școlare;
- relații încordate cu colegii de clasă și de școală.
b)Observații psihopedagogice:
- afectivitate - prezintă dezechilibre evidente;
- caracter – prezintă dezinteres față de școală pentru că nu a avut un program susținut de
învățare în clasa pregătitoare, fiind o mare perioadă de timp în on-line, apoi fiind
respins să frecventeze cursurile pe motiv că lovește copiii și vorbește extrem de urât;
c)Caracteristici ale vieții sociale:
- Relații cu familia- mama recunoaște că poate au acționat greșit . Elevul, fiind în trecut supus mai multor operații, a fost protejat în exces, primind permisiunea voalată de a face tot ce-și dorește, dezvoltând în timp comportamente nepotrivite care nu au fost sancționate la timpul potrivit și devenind obișnuință;
- Condiții de muncă și de viață ale elevului – elevul este în regim de intern în școala noastră, vine luni dimineața și pleacă vineri la amiază. Este încă într-o perioadă de acomodare;
- Relația cu colegii: deși este un singuratic, caută cumva compania copiilor, dar nu se știe apropia de ei, iar atunci îi lovește sau le vorbește urât. Colegii îl privesc ca pe o persoană ciudată, care acționează haotic, vorbește extrem de tare (aproape țipă), amenințând mereu pe cei din jur;
- Relația cu cadrele didactice: lipsită de respect, nu înțelege că în școală sunt reguli stabilite care trebuie respectate, respinge orice autoritate, nu are frică de nimeni.
2. CONFIGURAREA SITUAȚIEI:
- rezultate școlare submediocre;
- este considerat un elev violent, cu probleme și cu un comportament agresiv, implicat în conflicte în școală și în afara acesteia;
- nu prezintă interes pentru niciuna dintre disciplinele de învățământ studiate, dorește să facă o mulțime de lucruri dar în secunda doi se răzgândește și abandonează;
- prezintă dificultăți în a relaționa cu ceilalți, adulți sau copii;
- prezintă deficiențe de adaptare și de integrare școlară și socială, reflectate în nivelul scăzut al randamentului școlar și reliefată de o criză de identitate;
- criza de identitate este evidențiată de tendința de a refuza tot ceea ce i se oferă și de faptul că pare a nu-și găsi locul nicăieri;
-este aproape în permanență tensionat și nervos;
- următoarele criterii au fost evidențiate în primele săptămâni de școală: pierderea cumpătului cu ușurință, contrazicerea celor din jur, sfidarea regulilor, este furios și îi respinge pe cei din jur, utilizează un limbaj vulgar - toate aceste caracteristici îl încadrează în opoziționismul provocator.
3. STRATEGII DE ACȚIUNE:
- Am convocat consiliul clasei și am insistat pe nevoia de a-i acorda elevului încredere, bunăvoință, înțelegere, ajutor necondiționat, afectivitate și a evita astfel marginalizarea acestuia, ignorarea și pedepsirea în exces, acestea fiind direcțiile de acțiune ale celor de dinaintea noastră și care nu au dus la niciun rezultat pozitiv;
- Am avut un dialog constructiv cu psihologul școlii, aceasta a discutat cu părinții copilului, chiar în a doua săptămână de școală, l-a inclus în programul de consiliere iar I. părea fericit de participarea în cadrul acestui acest program de consiliere;
-Specialiștii în logopedie și kinetoterapie i-au prezentat spațiile unde va lucra de acum înainte în cadrul orelor lor, elevul a fost foarte încântat și cooperant, relatează aceștia;
- Am discutat cu părinții elevului și am insistat să existe un sistem simplu, clar și transparent de acordare de recompense și pedepse, de la care să nu abdice și să facă front comun în familie în vederea respectării unor reguli de către copil;
a) Demersuri centrate pe copil, ce au ca scop diminuarea tulburărilor opozante:
- stimularea motivației pentru învățare prin programe de recuperare cu conținuturi adaptate nivelului de dezvoltare al copilului;
- ședințe de consiliere și psihoterapie;
- valorificarea fiecărei experiențe pozitive a elevului și încurajarea permanentă a acestuia.
- acordarea unor recompense care să-l determine să aibă o atitudine socială și școlară potrivită, normală pentru un copil de 8 ani.
b) Demersuri centrate pe familie, în vederea modificării condițiilor familiale care mențin simptomatologia copilului:
- implicarea deopotrivă a mamei și tatălui în educația copilului;
- menținerea unui jurnal săptămânal al faptelor bune și rele, pentru a evidenția progresul sau pentru a schimba atitudinea când este necesar;
c) Demersuri centrate pe școală:
- implicarea tuturor profesorilor de la clasă în activități de cunoaștere a elevului, în diverse activități comune;
- responsabilizarea elevului prin stabilirea și repartizarea unor sarcini de rezolvat, școlare și extrașcolare.
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.