Teatrul – o aventură formativă prin joc

Teatrul – o aventură formativă prin joc

Profesor Șerban Raluca-Cristina, Școala Gimnazială „Prof. Ilie Popescu” Șotânga

„Pentru mine Teatrul este o lume magică ce mi-a oferit posibilitatea, de fiecare dată, să descopăr sensuri noi din viaţa oamenilor şi să înţeleg firea oamenilor. Teatrul este “jocul de-a…” prin care devenim mai înţelepţi cu ceilalţi şi cu noi înşine. Pentru copii însă, teatrul este lumea lor, o lume în care îşi exersează şi îşi perfecţionează achiziţiile şi în care au libertatea de a schimba ce le este neconvenabil, de a sancţiona, de a se amuza, de a inventa şi de a fi eroi de succes.” (Dr. Psiholog Carmen Anghelescu)

Elevii cu cerinţe educative speciale au nevoie de un sprijin activ în învăţare atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât în timpul activităţilor nonformale. Educaţia nonformală este, poate, cea mai eficientă metodă de comunicare la copiii cu C.E.S., aceasta fiind o „cale de ajutor pentru cei care au resurse mai mici de a accede la o şcolarizare normală: săraci, izolaţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale”, așa cum afirmă Constantin Cucoș. Educaţia nonformală are avantaje pedagogice, solicitând în mod diferenţiat participanţii. Curriculumul e flexibil, variat şi este ales în funcţie de interesul participanţilor la această formă de comunicare, el realizându-se prin activităti diverse atractive, în funcţie şi de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile celor implicaţi. Această metodă ajută la planificarea timpului liber într-un mod plăcut, crearea acestei ocazii fiind benefică pentru destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic. Sunt folosite strategii de apreciere formativă, stimulativă, participanţii deprinzând competenţe şi atitudini precum: capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, coordonarea şi organizarea, capacitatea de a rezolva probleme practice. Evident, este vorba despre terapia prin teatru.
Una dintre activitățile educative extrașcolare pe care am desfășurat-o și a avut un real impact în recuperarea și integrarea elevilor cu CES este Festivalul de teatru pentru copii „Actor pentru o zi!” pe care intenționăm să-l organizăm anual.
Încă de la începutul vieții noastre, suntem capabili să imităm expresiile faciale ale oricărei persoane aflate în proximitatea noastră și acest lucru poate fi observat la copii la câteva ore de la naștere. Acest aspect scoate în evidență faptul că „nucleul ființei umane” este mai degrabă drama decât limbajul. De-a lungul vieții, dramatizăm și jucăm diferite roluri, visăm într-o formă dramatică, intrăm în contact cu conceptul de „ca și cum” în toate stările noastre de veghe și de somn.
Teatrul nu înseamnă doar „a juca”, ci reprezintă un proces profund prin care persoana trece din „realitatea de zi cu zi” în „realitatea dramatică”. În acest sens, considerăm că teatrul reprezintă un real ajutor pentru elevii cu CES și nu se rezumă la tehnicile care pot fi aplicate în cadrul procesului instructiv-educativ, ci se referă și la finalitatea actului în sine, la autocunoașterea și identificarea propriei probleme, conștientizarea sa, putând deveni astfel un factor hotărâtor în ceea privește integrarea elevilor cu CES în școală, în societate. Prin aceasta e posibil să descoperim că, în viitor, acel copil cu C.E.S. ar putea să participe activ în societate, fiindcă accentul educaţiei nonformale este pus pe învăţarea prin acţiune, prin activitate voluntară.
Teatrul poate fi considerat ca un agent terapeutic, al schimbării, al transformării și poate aduce schimbări majore în viață, ce poate îmbogăți experiențele de viață ale copiilor. Profesorul este, în acest context, mediatorul între subiect și realitatea alternativă pe care o presupune teatrul. La clasă, am pornit de la abordarea textului literar din perspectiva recuperării inteligențelor cognitive și estetice, având în vedere nevoia de poveste a copilului. Considerăm dramatizarea – primul pas către scenă, punerea în scenă a textului literar, fiind metoda pluriactivă de recuperare și formare a unor abilități psihomotrice, tactilo-kinestezice, dar și de dezvoltare a proceselor perceptive procesuale de cogniție superioară, care au ca finalitate spectacolul, ca formă de interacțiune si intraacțiune în recuperarea copilului cu CES. Între teatralitate şi text sunt legături izvorâte din legile ce guvernează comunicarea prin simboluri.
Teatrul poate fi perceput ca o aventură formativă, prin joc şi divertisment de performanţă – jocul presupunând dedublarea, iar dedublarea fiind o condiţie a cunoaşterii. Trecerea de la școală la scenă nu constituie o noutate în domeniu, dar aduce în atenţie multiplele variante de transformare a artei teatrale într-un mijloc de comunicare didactică eficient, încă insuficient exploatată. Rolul major al studiului textului literar se datorează orizontului larg pe care îl deschide copiilor și nenumăratelor căi prin care influențează formarea lor. Studiul textului literar este un mijloc de cunoaștere specific, făcând posibil contactul cu realitatea, prin intermediul imaginilor artistice. Literatura ne ajută să înțelegem sensurile adânci ale vieții, reflectând realitatea cu mijloace specifice, literatura sensibilizează și convinge, emoționează, îi face pe oameni să empatizeze cu scriitorul, în împlinirea țelului subtextual al operei. Literatura are menirea să dezvăluie sentimentele și gândurile oamenilor, farmecul și bucuriile vieții, sugerează soluții existențiale. Ea sensibilizează și conștiința elevilor, strecurându-le idei, sentimente, atitudini. Textele literare, începând cu poveștile copilăriei, aduc fiecare dintre ele un plus de cunoștințe, lărgind experiența de viață a copilului, ascuțind capacitatea lui de observare și înțelegere a lumii. Această cunoaștere prin literatură are efect catalizator, adăugându-se cunoașterii afectivitatea, emoția, ceea ce poate influența recuperarea elevilor cu CES. De asemenea, studiul textelor literare realizează cu o mare forță instruirea morală. Lecturile literare acționează asupra sufletului tânăr, orientându-i comportarea, fixându-i reguli de conduită. Din poezii și povestiri elevii primesc ideea curajului, a demnității, a prieteniei. Așa cum spunea Domnul Trandafir - personajul lui Sadoveanu-, școala nu face numai aritmetică, ci oferă și cealaltă învățătură, sufletească. Lecturile literare ocupă în educația elevilor un loc dintre cele mai importante. Nu în ultimul rând, studiul textului literar își are influențele în formarea sentimentului estetic și a culturii estetice. Formarea omului este imposibilă fără perfecționarea sensibilității artistice. Sensibilitatea la frumos, la armonie, se obține prin imaginile din doina populară, prin fabulele lui Grigore Alexandrescu sau George Topârceanu, prin poemele lui Eminescu, prin basme, prin Amintirile… lui Creangă.
Teatrul prin redare este o metodă nonformală cu un impact foarte puternic. Pentru că mulți dintre elevii cu CES au, de cele mai multe ori, experiențe de viață neplăcute, încât sunt greu de verbalizat, teatrul este una dintre soluțiile salvatoare ce facilitează și oferă sentimentul de siguranță, permițându-le exprimarea emoțională în totalitate. Interpretarea rolului este o modalitate expresivă prin care copilul se confruntă mai ușor cu problema pe care o are, transpunând în scenă situaţii des întâlnite în viaţa socială. Acesta își relatează povestea vieții într-un context adecvat, își stabilește obiective, rezolvă probleme, își exprimă sentimentele, își aprofundează experiențele interioare, își îmbunătățește aptitudinile interpersonale și își îndeplinește rolurile personale în viață cu mai multă pricepere, mărind în același timp flexibilitatea între roluri. Actorul joacă, de fapt, propria experiență, cu înțelesurile și trăirile ei.
Jocul didactic, improvizația, povestirea, jocurile de rol, teatrul de păpuși și piesele de teatru sunt metodele pe care le-am utilizat și au dat rezultate extraordinare. Noi, profesorii, am devenit niște dramaterapeuți, dar am încercat, pe cât am putut, să nu ne depășim atribuțiile pentru a nu crea un efect negativ. Prin intermediul teatrului, copiii și-au exteriorizat gândurile, trăirile şi emoţiile, au devenit conştienţi de valoarea lor şi de sinele lor, au înţeles sensul, semnificaţia şi rezonanţa unor simboluri personale, au explorat şi au reușit să-și depăşească sau să-și amelioreze unele probleme de relaţionare şi de comunicare nesănătoase, și-au accesat și valorificat resursele interioare, reușind, astfel, să comunice eficient, clar, fără ambiguități. Astfel, prin folosirea tehnicilor teatrale-dramatice potrivite am reușit să îndeplinim cele mai importante obiective, precum integrarea psihică și emoțională și dezvoltarea personală.
Indiferent dacă au jucat rolul unor elevi sau profesori, regi sau slujitori, elevii au fost extrem de bucuroși, încântați de ceea ce au făcut, de faptul că au realizat totul prin forțe proprii. Lumea fantastică a teatrului îi fascinează pe copii, iar luminile rampei, costumele strălucitoare, decorurile scenei îi determină să participe cu plăcere la activitățile propuse. Terapia prin teatru nu vindecă deficienţa, dar, schimbând mediul pentru copil, efectul deficienţei este mai puţin evident. Astfel, teatrul contribuie într-o mai mare măsură la dezvoltarea abilităților de comunicare, a abilităților de socializare și empatie, precum și a abilităților de autocunoaștere și de autoreflecție.

BIBLIOGRAFIE
1. Agafiței, Diana, DRAMATERAPIA: metoda alternativ - integrativă a recuperării elevilor cu cerinţe educative speciale, Editura Universitară, Bucureşti, 2021
2. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2001
3. Gherguţ, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale: strategii de educaţie integrate, Editura Polirom, Iași, 2001
4. http://consiliere-psihoterapie.ro/terapia-prin-teatru-dramaterapia-pentru-dezvoltarea-echilibrului-emotional/
5. https://www.la-psiholog.ro/info/drama-terapie