Tehnica pungii de gunoi - creată pentru a ajuta copiii să se
elibereze de problemele doar de ei cunoscute, astfel au
posibilitatea să le exploreze prin joacă în scopul găsirii unei
rezolvări.
Tehnici inovative de educație
Învăţământ gimnazial | Învăţământ special
Propus de: psiho | 06.06.2022 13:07 | Revista cadrelor didactice nr. 85/2022 | 323 vizualizări
Tehnici inovative de educație - Tehnica pungii de gunoi
1.Date despre subiect:
- Inițialele numelui și prenumelui: DM
- Vârsta cronologică: 15 ani
- Sexul - f
- Ciclul de învățământ: gimnazial
- Date familiale de bază
DM este elevă în clasa a VIII-aB, învățământ special, are
vârsta de 14 ani și provine dintr-o familie monoparentală (mama a
divorțat, iar în prezent se află într-o relație din care a
rezultat un băiețel). Relațiile intrafamiliale sunt destul de
tensionate, în special între fiică și mamă, fiind prezente dese
conflicte verbale și fizice, acestea fiind întreținute de
neacceptarea de către fiică a prezentului partener al mamei și al
fratelui mai mic, părere de altfel agreată și de bunica maternă
a fetei.
2.Date despre problema identificată ( operaționalizat):
DM este introvertită, se autoizolează refuzând adesea colaborarea
cu profesorul și colegii. Are uneori momente în care
exteriorizează toate refulările de acasă redând, verbal,
secvențe ale momentelor violente din mediul familial, plângând.
Adesea aduce cuvinte jignitoare la adresa mamei,”tatălui”
actual, dorindu-și ca acesta să dispară din viața ei. Uneori
manifestă furie împotriva colegilor, în special băieți.
3.Date despre cauze:
- Individuale –deficienta mentală medie, tulburare
dezintegrativă a copilăriei, tulburare psihotică.
- Relaționale: între DM și mama
- Dependente de context : probleme familiale
4. Stabilirea obiectivelor:
- pe termen lung: Dezvoltarea încrederii în sine și în propria
familie.
- pe termen scurt: Identificarea și exteriorizarea problemei de
către copil;
Restructurarea cognitivă a situației.
5. Alegerea unei tehnici inspirate din teoriile narative:Tehnica
pungii de gunoi (Heidi Gerald Kaduson)
6. Adaptarea tehnicii la specificul cazului
Tehnica pungii de gunoi a fost creată pentru a ajuta copiii să se
elibereze de problemele doar de ei cunoscute. Prin intermediul
acesteia, au posibilitatea să le exploreze prin joacă în scopul
găsirii unei rezolvări sau soluţii. Utilitatea tehnicii constă
în aceea că, pentru copiii care manifestă diferite
simptomatologii, este benefic să se focalizeze pe problemelor lor
şi să găsească soluţii la acestea, pentru a face faţă
dificultăţilor cotidiene din viaţa lor. Cu alte cuvinte,
blocajele din memoria implicită să fie aduse la nivel conştient,
în memoria explicită. Aplicând tehnica pungii de gunoi, copiii
îşi notează ( desenează, lipsesc ) lucrurile care-i deranjează,
acasă şi la şcoală, apoi se concentrează pe descoperirea prin
joc a soluţiilor. Acest lucru le oferă ocazia să se simtă mai
stăpâni pe viaţa lor şi să fie mai responsabili faţă de ei
înşişi.Tehnica permite asocierea problemelor cu sintagma
gunoiului, copiii putând conştientiza cauza comportamentului
manifestat şi astfel, eliberându-se de presiunea inerentă
menţinerii lor în interior.
DM a reușit să scrie și deseneze pe bilete, 6 dintre
„gunoaiele” personale, 3 situații problematice de acasă și 3
de la școală; acestea au fost introduse în pungă, punga a fost
închisă, iar în întâlnirile viitoare va extrage, pe rând,
câte un bilețel ce va deveni tema unui joc de rol, joc cu figurine
sau a unei activități de modelare. Adultul trebuie să adapteze
tot ce este necesar pentru ca jocul să fie atât de apropiat de
realitate cât doreşte copilul să fie, de asemenea, după ce
începe jocul, nu trebuie să lege problema în mod direct de copil,
astfel folosirea persoanei a treia este importantă pentru a permite
copilului să stea la o distanţă suficient de mare de problemă
pentru a o putea rezolva. Permiţând asocierea problemelor cu
sintagma gunoiului, copiii pot conştientiza cauza comportamentului
manifestat şi se pot elibera de presiunea inerentă menţinerii lor
în interior.
7. Modalități de evaluare a reușitei intervenției
Reușește să se integreze în grupul clasei, să stabilească
relații cu colegii și profesorii, să se implice în activități?
Și-a format mecanisme corespunzătoare de gestionare a
emoțiilor?
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.