Cea mai populară și inovatoare creație a tehnologiei este
Internetul.Elevii și profesorii pot comunica prin intermediul
internetului ceea ce conferă rapiditate și ușurință în
rezolvarea sarcinilor.
TEHNOLOGIA DIGITALĂ ”A MUST” ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ
Învăţământ gimnazial | Limbi moderne
Propus de: lorinaantonela | 31.07.2024 16:04 | Revista cadrelor didactice nr. 108/2024 | 146 vizualizări
TEHNOLOGIA DIGITALĂ ”A MUST” ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ
Ancuta Lorina Antonela
Scoala Gimnaziala “Elena Farago” Craiova
Cea mai populară și inovatoare creație a tehnologiei este
Internetul. Acesta este locul unde putem găsi toate informațiile
pe care le dorim precum și locul în care putem comunica chiar cu
alte persoane care au aceleași interese ca noi. Oamenii din toată
lumea, de toate vârstele, au devenit acum dependenți de internet
datorită numeroaselor sale avantaje.
Tehnologia oferită de internet este cea care a făcut viață
modernă mult mai ușoară datorită comunicării și informațiilor
pe care le oferă. În consecință putem folosi internetul pentru a
comunica cu oameni din întreaga lume, putem face afaceri prin
utilizarea internetului, ne putem face noi prieteni și putem
cunoaște culturi diferite, putem căuta informații, putem studia
și multe alte lucruri utile și interesante.
În afară de numărul mare de avantaje pe care ni le oferă, așa
cum sunt comunicarea prin e-mail, cantitatea covârșitoare de
informații, imagini, produse și alte lucruri, precum și faptul
că în fiecare zi internetul continuă să ofere o nouă
facilitate, ceva nou și extrem de convenabil lucruri care fac
viața utilizatorilor mult mai ușoară, internetul implică, de
asemenea, și multe dezavantaje. Voi prezenta în continuare o serie
de avantaje și dezavantaje ale internetului, astfel încât în
urma lecturării acestora să putem face alegeri mai înțelepte.
În primul rând, internetul permite oricărei persoane să comunice
cu oamenii oriunde în lume, folosind messenger, twitter, e-mail
și altele în doar câteva secunde, fără a fi nevoit să iasă
din cameră, ceea ce nici măcar nu putea fi imaginabil cu un număr
de ani în urmă. Din păcate, capacitatea de a trimite și de a
primi e-mailuri a creat și un mijloc pentru distribuirea de spam
și malware. Programele malware care se ascund în fișierele
atașate prin e-mail pot bloca computerul sau pot crea chiar un
backdoor pentru ca un hacker să se infiltreze în sistem. Prin
e-mailuri, hackerii au văzut o oportunitate grozavă de a se juca
cu emoțiile oamenilor și de a convinge victimele să dezvăluie
informații sensibile prin escrocherii de tip phishing.
Orice companie folosește e-mail-ul ceea ce permite afacerilor să
se extindă și să mențină legătura cu furnizorii și clienții
aflați peste tot în lume, într-un timp record. E-mailul a devenit
un mod formal de comunicare, în timp ce au apărut altele mai
informale, cum ar fi video chat-ul, Messenger, Instagram, Twitter.
Toate acestea permit oamenilor să discute în timp real. Cu
ajutorul unor astfel de servicii, a devenit foarte ușor să
stabilim un fel de prietenie globală în care să ne putem
împărtăși gândurile și să explorăm alte culturi. De
asemenea, internetul permite persoanelor din cadrul unei
organizații să comunice și să împartă cu ușurință
informații.
Un al doilea mare avantaj pe care îl oferă Internetul este accesul
la informații.
Internetul reprezintă o comoară virtuală unde putem găsi orice
dorim, pe orice subiect ne interesează. Pentru a accesa aceste
informații, avem motoare de căutare precum Google, Yahoo, Bing,
Ask.com, etc., care permit găsirea unei cantități imense de
informații disponibile pentru aproape orice subiect, variind de la
legislație și servicii guvernamentale, târguri și conferințe,
informații despre piața monetară, idei noi și suport tehnic, iar
lista este pur și simplu nesfârșită.
Un mijloc de comunicare utilizat pe scară largă, care le permite
oamenilor să discute și să-și împărtășească gândurile și
informațiile cu alții aflați în diferite locuri din întreaga
lume sunt forumurile de pe diverse site-uri. Indiferent dacă aflăm
informații despre ultimele noutăți din lume sau informații
despre starul nostru preferat, totul este disponibil într-o clipă.
Cu acest depozit de informații ne putem dezvolta nu numai
cantitatea de cunoștințe, dar putem, realiza acest lucru fără a
pierde timpul prin mijloace tradiționale, cum ar fi vizitarea
bibliotecilor și efectuarea de cercetare exhaustivă. Cu ajutorul
internetului, elevii pot economisi timpul folosit pentru a căuta
informații, îndeplinind alte sarcini. Acest lucru este deosebit de
relevant pentru elevii care pot utiliza această bogăție de
informații pentru proiectele școlare și, de asemenea, pot
învăța lucruri noi despre subiectele de care sunt interesați. De
fapt, internetul este un mare ajutor pentru multe școli și
universități care pot acum să atribuie proiecte și să
urmărească progresul elevilor, postând apoi cu ușurință
rezultatele pe site-urile școlii. Educația online a crescut
într-un ritm foarte rapid, deoarece internetul permite dezvoltarea
și utilizarea de instrumente inovatoare în educație. Elevii și
profesorii pot comunica prin intermediul internetului ceea ce
conferă rapiditate și ușurință în rezolvarea sarcinilor. În
plus, unele universități oferă cursuri la distanță pentru a
face studiul mai eficient și mai convenabil. Internetul a devenit o
portiță pentru cei care doresc să învețe, dar nu își pot
permite taxele de trai într-o țară străină.
În ceea ce privește elevii impactul internetului asupra acestora
este pozitiv, atâta timp cât îi ajută oferindu-le materiale și
resurse necesare pentru studiu. Este o realitate faptul că elevii
se folosesc acum foarte mult de internet. Dacă întâmpină
probleme legate de școală sau de viața lor de zi cu zi, pot
găsi o mulțime de soluții ale acestei probleme pe internet. Unul
dintre cele mai importante beneficii ale internetului este faptul
că elevii pot învăța prin intermediul blog-urilor. Ele pot
reprezenta o sursă de venit și pot oferi o experiență excelentă
de scriere. Elevii care sunt interesați de mass-media și doresc
să devină scriitori în viitor, trebuie să facă acest lucru,
deoarece și-ar putea dezvolta abilitățile profesionale lucru
care ar putea să îi conducă spre un viitor în acest domeniu.
Un alt avantaj al internetului pentru elevi poate fi folosirea
acestuia pentru comunicare socială și există o mulțime de astfel
de site-uri de socializare pe care majoritatea elevilor le
utilizează pentru a interacționa unii cu ceilalți. Facebook,
Twitter, Weibo, etc sunt unele dintre cele mai cunoscute astfel de
rețele sociale. Elevii pot intra în contact cu elevi din alte
țări și pot discuta cu aceștia diferite probleme pentru a le
îmbunătăți abilitățile și cunoștințele.
Utilizând înțelept internetul, elevii pot obține multe
informații pentru a se dezvolta.
O altă problemă sau dezavantaj al internetului este faptul că
permite anonimatul unui număr mare de persoane care pot accesa
diferite site-uri web, forumuri și camere de chat disponibile
tuturor. Acest lucru le oferă anumitor persoane necinstite să
profite de oameni nevinovați și să abuzeze de încredere
acestora. Mereu auzim la știri că astfel de oameni folosesc
internetul pentru a comite infracțiuni, pentru a profita de copii
nevinovați care nu sunt avertizați și învățați cum să
recunoască, să evite și să se protejeze de acest gen de oameni.
Accesul la internet fără o selecție a site-urilor pe care copiii
de vârstă mică le pot vizita este complet dăunător deoarece le
oferă un mod foarte simplu de a avea acces la pornografie și acest
lucru poate avea consecințe grave. Conținutul pentru adulți
prezent pe internet promovează sexul iresponsabil și creează
noțiuni false în mintea copiilor. Au fost multe campanii
împotriva publicării imaginilor copiilor pe social media, deoarece
acestea pot fi folosite de prădătorii sexuali într-un mod
dăunător copiilor. Aceasta este, de asemenea, o consecință a
anonimatului pe care internetul îl oferă. Dacă urmăriți de
obicei știrile atunci trebuie să știți la ce se referă această
afirmație. Copiii au fost ademeniți de pedofili care s-au
prezentat drept buni samariteni și au fost abuzați și molestați.
Internetul a facilitat, de asemenea, persoanelor fără scrupule
intrarea în contact cu copiii și acest lucru a dus la o creștere
a cazurilor de răpire și de furturi de identitate. S-au făcut
numeroase experimente pentru a vedea cum reacționează
adolescenții la mesajele anonime, iar majoritatea copiilor
implicați au eșuat căzându-le pradă, ceea ce arată cât de
ușor pot fi păcăliți chiar și în cazurile în care copiii
vorbesc frecvent cu părinții sau cu profesorii lor. Acest tip de
comportament este extrem de riscant și îi face pe copiii extrem de
vulnerabili să devină victime ale criminalității informatice.
Punctele menționate mai sus au reprezentat niște provocări pentru
profesori și părinți. Există cereri din partea diferitelor
grupuri pentru implementarea unui fel de reglementare care să
verifice această problemă. Cu toate acestea, credem că în loc
să transformăm internet într-un tabu, ar trebui să educăm
copiii să-l folosească în beneficiul lor. Este recomandabil ca
părinții să monitorizeze cât timp petrec copiii lor pe internet
și, dacă este posibil, să stabilească un timp până la care li
se va permite să folosească internetul. Dacă aveți computerul
în camera de zi în loc de dormitorul unui copil, puteți asigura
astfel cenzura pentru ceea ce accesează pe internet. De asemenea,
este important să le vorbiți despre orice deoarece, dacă nu le
vorbiți, vor apela la prietenii lor și la internet pentru
răspunsuri iar aceștia nu pot oferi informații autentice.
Părinții joacă un rol important în acest context și ei trebuie
să acorde atenție copiilor lor astfel încât să nu fie afectați
de internet.
Deși m-am concentrat asupra efectelor negative ele internetului, nu
am încercat în nici un caz să subminez importanța internetului
în viața noastră. Noi suntem cei care decidem dacă folosim
tehnologia pentru îmbunătățirea vieții noastre sau o folosim
în mod abuziv. Este posibil ca elevii noștri să nu fie suficient
de maturi pentru a înțelege acest lucru, dar noi, ca părinți,
profesori și tutori, trebuie să ne asigurăm că dezvoltăm un
comportament corect la copiii noștri. În final, trebuie să ne
asumăm responsabilitatea pentru a-i îndruma pe copii să
folosească internetul cu înțelepciune și să ne asigurăm că
obțin informații corecte de pe internet.
Surse :
1. https://firmeromania365.ro/avantajele-si-dezavantajele-utilizarii-internetului/
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_re%C8%9Bele_sociale
3. http://www.debate.org/opinions/are-social-networking-sites-generally-beneficial-toour-way-of-life
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.