TEMA PENTRU ACASĂ- COMPONENTĂ A ACTIVITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

În practia educativă românească, tema pentru acasă constituie o
componentă puternic stabilizată, atât pentru profesori, cât și
pentru elevi și părinți.
Coordonarea temelor pentru acasă este o componentă a
managementului conținuturilor și constituie o prioritate pentru
asigurarea unui management de calitate.
Definite drept sarcini încredințate elevilor de dascălii de
la școală, menite a fi îndeplinite în timpul orelor din afara
școlii, temele pentru acasă îndeplinesc funcții multiple ale
căror semnificații fac parte din ceea ce numim în didactica
școlară proiectarea didactică, acea activitate didactică
complexă de anticipare a realizării atingerii idealului
educațional. În realizarea unui proiect didactic un rol esențial
îl deține transferul noilor conținuturi învățate și care se
realizează de cele mai multe ori sub forma temei pentru acasă.
Bineînțeles că toți, învățători și părinți
deopotrivă, sunt conștienți că temele pentru acasă fac parte
din procesul de învățare și rolul lor este de a consolida
achizițiile dobândite la școală, dar nu toți își doresc
implicarea lor în acest proces.
Cei care solicită temele pentru acasă le privesc sub două
aspecte: temele îmbunătățesc rezultatele școlare ale elevului
și reprezintă un mod eficient de a-și petrece o mare parte din
timpul de după orele de curs, ”îl ține ocupat”. Acești
părinți consideră că temele pentru acasă conţin elemente
învăţate de elevi în ziua respectivă şi sunt impuse tocmai
pentru o mai bună înţelegere a noţiunilor. Aceste teme îl
determină pe elev să aplice partea teoretică într-o problemă de
ordin practic. Astfel partea teoretică va fi înţeleasă mai uşor
şi nu în mod mecanic. Rezolvarea temelor pentru acasă va conferi
elevului o creştere a nivelului de inteligenţă a acestuia, ceea
ce va duce la obţinerea de rezultate mai bune la şcoală, dar şi
în viaţă mai târziu. Tot în acest fel copilul va căpăta mai
multă încredere în modul de a raţiona. Impunerea temelor pentru
acasă reprezintă, de asemenea, o modalitate satisfăcătoare de
a-l împiedica pe copil să se implice în alte activităţi care
s-ar putea să nu fie benefice pentru educaţia lui.
În partea opusă sunt părinții care simt ei înșiși ca pe
o povară tema pentru acasă, pentru care probabil copilul îi cere
ajutorul. Sunt acei părinți care consideră că e de ajuns ceea ce
copilul face la școală, cei care își doresc mai mult timp liber
pentru ei, nu să fie nevoit să se implice în pregătirea
copilului, ”că doar de aia îl dau la școală”.
În şcolaritatea mică, dependenţa copilului de familie pune
problema rolului pe care atitudinile părinţilor faţă de tema
pentru acasă îl joacă în formarea atitudinii copilului faţă de
şcoală, o atitudine negativă fiind transmisibilă şi copiilor.
Aceste relaţii evidenţiază necesitatea implicării
învăţătorului în ameliorarea atitudinilor părinţilor faţă
de tema pentru acasă, ca mijloc de influenţare a relaţiei
copilului cu şcoala.
Tema pentru acasă trasează un raport ferm între timpul pentru
școală și timpul liber, însușirea și sistematizarea
cunoștințelor.
Obiectivele temelor pentru acasă sunt următoarele :
 Îmbogățirea și adâncirea informației;
 Folosirea timpului în mod util și plăcut;
 Implicarea elevului în viața socială;
 Conectarea la valorile materiale și spirituale ale
umanității;
 Participarea elevului la propria formare;
 Cultivarea interesului pentru diverse domenii ale
cunoașterii și tehnologiilor ;
 Exersarea tehnicilor de muncă independentă.
Temele pot fi împărțite în patru mari categorii :
 temele centrate pe însușirea de noi cunoștințe,
care anticipă o lecție ce urmează a fi predată sau completează
o lecție deja abordată;
 teme care urmăresc fixarea cunoștințelor însușite
în cadrul lecției și care constau în învățarea după manual
și după notițe;
 teme focalizate pe dezvoltarea priceperilor și
deprinderilor a căror formare a fost inițiată în orele de curs;
 teme mixte, reunind două sau mai multe dintre
scopurile anterior amintite.
Profesorul inițiază tema pentru acasă, o controlează și o
valorifică în predarea noilor lecții sau pentru notarea elevilor.
Inițierea temelor este precedată de planificarea conținutului, a
volumului, frecvenței și intervalului temporal, acțiuni ce se pot
include în proiectarea unității de învățare și se revizuiesc
în funcție de dinamica învățării. Profesorul poate opta fie
pentru sarcini de lucru din manual, fie poate să le elaboreze el
însuși, fie poate apela la materiale auxiliare pe care le
folosește la clasă ( ,,Caietul elevului’’ ; ,,Fișe de
lucru’’ etc.).
Volumul temei trebuie raportat la nivelul clasei. Este
posibil ca un profesor care lucrează diferențiat cu elevii, să
procedeze de asemenea, la o temă diferențiată. Există elevi
foarte bine pregătiți care deseori cer profesorului teme
suplimentare. Profesorul poate să vină în sprijinul elevului cu
exerciții suplimentare, compuneri creative, lecturi suplimentare
etc.
Un rol important în alegerea temelor pentru acasă îl are și
natura acestor teme, determinată desigur, de natura lecției. Dacă
ne aflăm de exemplu, după mai multe ore consecutive de
gramatică, după ce elevii au rezolvat tot felul de exerciții de
identificare, analiză și disociere a unor părți de vorbire sau
de propoziție, de exemplu, profesorul trebuie să recurgă și la
exerciții cu caracter creator prin care elevii își îmbogățesc
și își nuanțează exprimarea, își dezvoltă gândirea și
limbajul, trecând de la corectitudine la expresivitate. În acest
sens, compunerea gramaticală este un exemplu elocvent. De exemplu :
• Alcătuiți o compunere cu tema ,,La săniuș”,
în care să folosiți verbe la timpul trecut și viitor.
• Descrieți orașul natal într-o zi de toamnă și
subliniați adjectivele din textul redactat.
Scrierea temelor constituie o activitate antrenantă pentru
responsabilizarea elevului. Educarea elevului/copilului cu spirit de
responsabilitate este un proces extrem de sănătos și benefic.
Acesta trebuie pus în fața micilor responsabilități încă de la
vârste fragede. În acest fel se asigură dezvoltarea unui adult
capabil și cu un simț al responsabilității dezvoltat.
Puterea de concentrare de asemenea, este foarte bine antrenată în
timpul temelor de acasă. În timpul orelor la școală, elevul se
concentrează intens maxim 20 de minute din 50. Lucru care poate fi
recuperat prin activitățile de lucru de acasă. Puterea de
concentrare are un rol esențial în procesul de învățare.
Rezolvarea sarcinilor pentru acasă în mod conștiincios crește
în timp capacitatea de concentrare a elevului.
Contează foarte mult felul în care elevul alege să-și
facă temele. Temele nu trebuie făcute în grabă și în mod
superficial. Temele ar trebui să consolideze informația
învățată în clasă. Pauzele sunt foarte importante în timpul
temelor. De asemenea, temele se scriu într-o cameră luminată
bine, aerisită, curată. Ordinea pe birou este foarte importantă,
lucrul într-un mediu ordonat este mai eficient.
Încredințarea temei se face de obicei la finalul
lecției, după ce elevul și-a însușit cunoștințele predate.
Tema pentru acasă poate constitui o anticipare a
conținutului lecției viitoare, de aceea a și fost numită în
terminologia de specialitate ,,obligațiile viitoare”, aceasta
permițându-i profesorului să realizeze un prim pas în
reactualizarea unor cunoștințe sau în însușirea unor
cunoștințe noi. Cu alte cuvinte, cu ajutorul temei elevii
,,învață făcând’’, ,,exersând’’.
În general, elevii buni şi foarte buni, elevii care
învață la toate materiile îşi fac întotdeauna temele la
fiecare materie şi se achită de sarcini, dar aceştia sunt în
genere sprijiniţi şi controlaţi în permanenţă de părinţi.
Aceștia sunt părinții care solicită învăţătorului să dea
copilului său mai mult de lucru, să-l scoată mai des la răspuns,
să-l antreneze mereu în activități. Elevii mediocri, elevii mai
comozi, cei care speculează mai mult, îşi fac temele singuri sau
le copiază de la un coleg, părinţii fiind prea ocupați ca să- i
intereseze această chestiune. Când vine vorba de elevii slabi,
aici intrând copiii dezinteresaţi, copiii cu un nivel de
inteligenţă mai scăzut şi, nu în ultimul rând, copii care nu
sunt deloc controlaţi de părinţi sau chiar sunt încurajaţi de
aceştia în a se complace în situaţia existentă, aici constatăm
că tema de orice fel nu este făcută decât în clasă, sub
supravegherea educatorului sau foarte rar din proprie iniţiativă.
De aici și cele două tabere: pro și contra temelor pentru acasă,
cei care solicită și cei care se plâng că au de le făcut.

Bibliografie

1. Dănilă, I., Metodica predării limbii și literaturii
române în școala primară, gimnaziu și liceu, Editura Didactica
Nova, Craiova, 2005
2. Ionescu, S., Managementul calității, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2000
3. Gagné, Robert M., Briggs, Leslie J., Principii de disign al
instruirii, Didactica și Pedagogica, București, 1977

SURSA:
• www.didactic.ro
• https://www.edusoft.ro
• https://iteach.ro/experientedidactice