Lucrarea de față propune o abordare complementară de predare a
Științelor naturii cu ajutorul poeziilor, țintind dezvoltarea
personală a elevilor prin observarea naturii și animalelor.
ȘTIINȚELE NATURII, O ABORDARE COMPLEMENTARĂ PRIN POEZIE
Învăţământ primar | Cunoasterea mediului / Stiinte ale naturii
Propus de: dana_1111 | 28.02.2023 21:33 | Revista cadrelor didactice nr. 91/2023 | 605 vizualizări
Sunt cunoscute dificultățile elevilor de clasa a III-a în fața
unei noi (și totuși vechi) discipline școlare, aceea a
Științelor naturii. Dragostea pentru animale și pentru natură,
în general, este manifestată în mod vizibil de școlarul mic. Cu
toate acestea, puși în situația de a studia și aprofunda unele
fenomene ale naturii și regularități din natură, copiii se
confruntă adesea cu neputință și demotivare, astfel că
învățarea poate deveni ușor, ușor o corvoadă.
Această realitate, dar și nevoia de a dezvolta la copii
capacitatea de autoanaliză și reflecție în sensul dezvoltării
personale, m-au condus spre o abordare diferită a acestei
discipline. Le-am propus, în acest sens, elevilor diverse proiecte
care să se centreze pe dezvoltarea personală prin studiul
Științelor naturii. Am început cu proiectul ”Noi învățăm de
la animale”, am continuat cu ”Noi învățăm de la plante”,
am trecut prin etapa de ”Noi învățăm de la oameni și pentru
oameni” și ne-am concentrat pe sarcini care să încurajeze
observarea, reflecția, analogia și, în mod deosebit, autoanaliza
comportamentelor.
Am utilizat poezia pentru a da muzicalitate unor informații anoste,
am creat rime pentru a oferi posibilitatea elevilor de a-și exersa
imaginația și creativitatea, îndemnându-i să intre și ei în
jocul liric al cuvintelor atent meșteșugite, am introdus diverse
figuri de stil pentru ca elevii să aibă prilejul de a se
familiariza și de a diferenția cele două limbaje, poetic și
științific.
Vă propun mai departe două poezii care îmbină nevoia de
cunoaștere științifică și cunoștințe cu nevoia de dezvoltare
și autocunoaștere. În cadrul lecțiilor conduse cu ajutorul
acestor poezii, elevii au fost dirijați de învățătoare să
traducă limbajul poetic într-un limbaj științific cu ajutorul
materialelor auxiliare specifice orelor de Științe ale naturii.
Iată cum putem învăța despre apă și alte resurse naturale cu
ajutorul poeziilor!
Insipidă, inodoră, incoloră
de Daniela SÎRGHIE
Insipidă, inodoră, incoloră,
Apa intră ca-ntr-o horă.
În natură,-n subteran,
Ea nu circulă în van.
Joacă-n sus și joacă-n jos,
Nu-i nimica mai frumos!
Stă în mări și în oceane,
Răuri, bălți și chiar ligheane,
Apoi, Soarele s-apară!
Mici baloane să dispară
Ca s-ajungă sus, în pluș
Pregătite de un duș.
Vor să ude munți și văi,
Case, oameni și cotoi.
Să dea viață, să răsfețe
Plante, animale, fețe,
Fețe mii și fericite,
Împlinite, descrețite, răvășite.
Apa încontinuu joacă,
Chiar și când e promoroacă.
Se precipită, transpiră, infiltrează și inspiră.
Plante și copii se miră.
Ce spectacol! Ce natură!
Niciodată nu-i sătulă!
Tot Pământul colectează
Apa ce acum visează
Să pornească-n aventură,
Înc-o tură și-nc-o tură.
Ce spectacol! Ce natură!
Niciodată nu-i sătulă!
Consumator conștient
Daniela SÎRGHIE
Am resurse naturale:
Apă, aer, sol, pietriș.
Am păduri, verdeață, sare,
Gaze naturale, mare
Cu nisip și pești, și soare!
Exploatez și am răbdare.
Mă inspir...
Natura-i mare!
Dornică și generoasă,
Tot ce are dă din casă,
Însă eu sunt conștient,
Consecvent și foarte-atent:
Nu sunt toate pentru mine,
Pentru tine...
Că-s puține, chiar de-s multe
și-ți ajung să faci un munte.
Nu ești singur pe planetă!
Vin și alții c-o rachetă
Azi și mâine și-n decenii,
Secole și chiar milenii.
Generații,
materiale și resuse naturale,
Responsabil, asumat,
Toate sunt de consumat!
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.