Tratarea diferenţiată a elevilor din ciclul primar Studiu de specialitate

Tratarea diferenţiată a elevilor din ciclul primar
Studiu de specialitate

Prof. înv. primar Brînză Alina
Şcoala Gimnazială Fitioneşti

La intrarea în şcoală elevilor li se asigură şanse egale, dar dezvoltarea acestora este influenţată de o serie de factori: naturali, fiziologici, educaţionali, demografici, politici, sociologici, tehnologici şi economici, care fac ca aceştia să aibă un parcurs educaţional diferit. Fiecare copil este o individualitate şi numai o abordare psihopedagogică a acestuia poate favoriza dezvoltarea optimală a acestuia.
Succesul în educaţie depinde în mare măsură de interesul pe care cadrele didactice îl acordă conţinuturilor pe care elevii urmează să şi le însuşească şi strategiilor didactice, dar şi modului efectiv în care aceştia pot să înveţe. Insuccesul şcolar îşi are originea şi în nepotrivirea între modul în care o parte dintre elevii unei clase învaţă sau sunt obişnuiţi să înveţe şi modul în care un cadru didactic îi învaţă sau este obişnuit să-i înveţe. O parte dintre elevi ajung să aibă performanţe mult mai reduse în comparaţie cu potenţialul lor şi datorită faptului că persoanele care-i învaţă nu s-au întrebat niciodată în ce mod învaţă ei. Profesorii trebuie să se adapteze permanent în relaţiile lor cu elevii, să treacă de la atitudinea de „solist” la cea de „acompaniator” şi să deplaseze accentul de pe comunicarea de informaţii pe formarea deprinderilor de a prelua şi prelucra aceste informaţii, sprijinindu-şi elevii în procesul de descoperire, organizare şi sistematizare a cunoştinţelor, moment în care devine mai degrabă un ghid decât un formator. Ei trebuie să dovedească o deosebită fermitate în ceea ce priveşte valorile fundamentale care trebuie să orienteze destinul fiecărui individ. Toţi elevii trebuie să se bucure de atenţia şi sprijinul profesorului, de la cei cu performanţe slabe, la cei cu performanţe ridicate, de la cei care au probleme de comportament la cei care sunt liniştiţi, de la cei care sunt motivaţi, la cei care au o motivaţie mai scăzută pentru învăţare.
Numai atunci când diferenţiem putem spera să asigurăm şanse egale tuturor elevilor, întrucât idealul educaţional este unul centrat în mod fundamental pe individ. Sistemul de educaţie urmăreşte să dezvolte competenţe relevante la nivel social, dar şi competenţe personale prin care fiecare individ să-şi maximizeze potenţialul. Tratarea diferenţiată nu presupune eliminarea conţinutului de bază pentru toţi elevii. În funcţie de nivelul de dezvoltare a elevilor, aceştia vor fi iniţiaţi în toate conţinuturile prevăzute de programe, cel puţin la nivel minim de cunoaştere, înţelegere, aplicare, sprijinindu-se pe mult material concret.
În activitatea didactică există o diversitate de aspecte care pot fi diferenţiate: conţinutul (curriculumul scris), modul efectiv în care predăm (curriculum predat), strategiile didactice, activităţile didactice, sarcinile de învăţare şi instrumentele de evaluare.
Tratarea diferenţiată a elevilor presupune:
- identificarea cauzelor care determină diferenţieri majore între elevi;
- gruparea diferită şi flexibilă a elevilor în procesul de predare-învăţare (activităţi frontale, pe echipe, pe grupuri care colaborează, în pereche, individual); grupare după interese, modalităţi preferate de învăţare, nivel de pregătire, sexe; grupare heterogenă sau omogenă;
- proiectarea, predarea şi evaluarea în funcţie de diferitele moduri de a prelucra informaţiile empirice şi de stilurile diferite de învăţare ale elevilor;
- elaborarea unor sarcini de lucru diferenţiate ca grad de dificultate şi ca volum;
- adoptarea unor strategii care oferă posibilitatea elevilor de a alege unde, cum şi cu ce colegi pot lucra împreună;
- valorificarea permanentă a punctelor tari ale elevilor;
- adaptări, modificări, abordări diferite ale curriculumului;
- utilizarea unor forme variate de evaluare (examinări scrise şi orale, portofolii, demonstraţii practice etc.).
Abordarea unor strategii didactice diferenţiate se impune întrucât elevii dintr-o clasă sunt diferiţi: nu toţi au acelaşi stil, acelaşi ritm de învăţare, nu toţi şi-au însuşit aceleaşi cunoştinţe, nu dispun de aceeaşi capacitate de înţelegere şi de trecere de la un obiectiv de învăţare la altul cu aceeaşi uşurinţă. Toţi elevii trebuie să aibă acces egal la resursele educaţionale, dar acestea trebuie oferite în funcţie de specificul fiecăruia. Obţinerea succesului planificat în învăţare de către toţi elevii impune identificarea elevilor cu dificultăţi de învăţare, precum şi a celor înalt dotaţi şi elaborarea unor programe de instruire nestandardizate pentru fiecare categorie, în funcţie de particularităţile identificate.
În experienţa didactică m-am confruntat deseori cu situaţii în care elevii au întâmpinat dificultăţi atât în adaptarea la cerinţele şcolii, cât şi în învăţare. Integrarea acestor elevi în colectivul clasei s-a realizat treptat şi a presupus în primul rând identificarea cauzelor dificultăţilor de învăţare. Dintre cauzele generale ale acestor dificultăţi pot aminti aici nefrecventarea grădiniţei, analfabetismul parental, situaţia materială precară, capitalul cultural al comunităţii care se răsfrânge asupra valorilor familiale şi individuale. La acestea se adaugă cauzele psiho-individuale, care sunt exprimate prin nivelul scăzut al capacităţilor intelectuale, inteligenţă la limită şi sub limită, tulburări de comportament (hiperexcitabilitate, hiperemotivitate, opunere, astenie, instabilitate neuromotorie şi psihomotorie, nevroze de şoc, impulsivitate, apatie, nelinişte).
Inteligenţa reprezintă unul dintre factorii determinanţi ai rezultatelor la învăţătură. Aceasta nu înseamnă însă că toţi elevii care obţin rezultate scăzute prezintă inteligenţă scăzută la limită. Cauzele pot fi de natură afectiv-motivaţională (atitudine negativă faţă de activitatea şcolară, lipsa motivaţiei, anxietate) sau de natură pedagogică. Sunt elevi care în pofida rezultatelor scăzute la o disciplină, la altele obţin rezultate bune. Aşadar, nu inteligenţa acestora reprezintă „piedica” în calea succesului; eficienţa inteligenţei este condiţionată de întreaga viaţă psihică a elevului, mai ales de particularităţile afective şi volitive ale personalităţii. Lipsa stăpânirii de sine, instabilitatea emoţională pot deteriora inteligenţa şcolară a elevului.
Factorul afectiv şi cel atitudinal influenţează pozitiv sau negativ, activitatea de învăţare. Deseori sesizăm în rândul elevilor o schimbare treptată a atitudinii faţă de şcoală. Orice eşec pe care nu-l observăm şi nu îl compensăm rapid poate determina un proces de inadaptare, un şoc pe care îl va suferi copilul. Acesta se resemnează sau renunţă, devenind indiferent faţă de şcoală, sau se revoltă împotriva insucceselor pe care nu reuşeşte să le învingă, încearcă să dovedească că el poate să reuşească în anumite domenii, ceea ce uneori conduce la indisciplină, violenţă, iar alteori la teama de insucces.
Oboseala, provocată de activitatea de învăţare, se manifestă prin scăderea capacităţii de muncă, prin nevrozitate, hiperexcitabilitate, agitaţie sau apatie, depresie, poate conduce la scăderea randamentului şcolar. Oboseala se oglindeşte mai ales în ritmul fluctuant în care elevul se pregăteşte pentru şcoală. Ritmul de apariţie a oboselii diferă şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă a lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, de regimul de odihnă.
Cunoaşterea elevilor reprezintă un mijloc eficient de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar. Numai cunoscându-i pe elevi poţi să-i priveşti cu empatie, poţi să te apropii de ei, poţi să-i determini să aibă încredere în ei şi în tine. Numai astfel putem să-i formăm pe toţi elevii la nivelul maxim al posibilităţilor lor, să antrenăm fiecare elev în învăţarea activă, să intervenim conştient în momentele dificile, să prevenim rămânerile în urmă la învăţătură. Este necesar să realizăm o cunoaştere ştiinţifică, bazată pe metodele de cercetare psihopedagogică, să utilizăm metode activ participative care permit detectarea ezitărilor sau a eşecurilor parţiale, identificarea punctelor tari şi a celor slabe ale elevilor.
Este importantă stabilirea unei legături cu familiile elevilor pentru a cunoaşte trecutul acestora, comportamentul lor în afara şcolii, modul în care ei povestesc ceea ce se întâmplă la şcoală.
Mediul familial ocupă un loc central între factorii determinanţi ai succesului şcolar. Atitudinile părinteşti au consecinţe durabile asupra personalităţii în formare. Părinţii trebuie să-i formeze copilului o atitudine justă faţă de şcoală, să-l influenţeze pozitiv în vederea formării unei motivaţii corespunzătoare. În ultimii ani asistăm la o degradare vizibilă a atitudinii multora dintre părinţi faţă de instituţia şcolii. Aceştia sunt prinşi in capcana grijilor zilnice de asigurare materială a familiei, iar sarcinile educative privind copiii lor le transferă în totalitate şcolii. Colaborarea cu şcoala este mai dificil de realizat în cazul familiilor sărace, care uneori nu reuşesc să suporte financiar întreţinerea copiilor la şcoală. Nivelul cultural al acestora este scăzut. Când nu lucrează, unii dintre ei se distrează, cheltuind puţinii bani câştigaţi, pe băutură şi ascultând manele, oferindu-le un exemplu negativ propriilor copii. Aceştia sunt întâmpinaţi acasă cu ţipete, insulte şi pedepse. Psihicul acestor copii este traumatizat. Ei îşi pierd treptat încrederea în forţele proprii, devin irascibili, nestăpâniţi, obraznici sau retraşi, timizi, anxioşi, „dificili” din punct de vedere pedagogic. Sunt cazuri în care copiii n-ar fi trimişi la şcoală dacă părinţii nu ar fi constrânşi de acordarea ajutorului social sau a alocaţiei. De multe ori elevii sunt încurajaţi de familie să absenteze de la şcoală, fie pentru a avea grijă de fraţii mai mici, când părinţii sunt la muncă, fie sunt obligaţi să muncească alături de ei.
Şcolii îi revine sarcina de a acorda o atenţie specială tuturor aspectelor legate de educaţia oferită copiilor proveniţi din medii sociale defavorizate. Atunci când copiii necesită tratamente speciale, care nu pot fi identificate sau aplicate în cadrul familiei, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a oferi acestora un ajutor specializat şi îndrumarea necesară, pentru ca aptitudinile elevilor cu dificultăţi de învăţare sau cu handicap fizic să nu se irosească.
Bibliografie
• Delors, Jacques (coord.), 2000,Comoara lăuntrică: Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, Editura Polirom, Iaşi;
• Iaurum, Gabriela, 2000, Eşecul şcolar nu este o fatalitate!, în revista Învăţământul primar, nr. 1;
• Nicola, Ioan, 1994, Pedagogie, E.D.P. Bucureşti;
• Popenici, Ştefan (coord.), 2008, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD. Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, Editura Didactica Publishing House ;
• Tomşa, Gheorghe (coord.), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura C.N.I. „Coresi” S.A., Bucureşti.