TREBUINŢELE EDUCATIVE ALE ELEVILOR

TREBUINŢELE EDUCATIVE ALE ELEVILOR

Profesoară, Briciu Andreia - Elena
Şcoala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad
Epoca în care trăim este dominată de o puternică expansiune a ştiinţei şi tehnicii în toate sectoarele de activitate şi de accelerarea continuă a ritmului de viaţă. Toate acestea au consecinţe directe asupra pregătirii tinerei generaţii, care trebuie să facă faţă atât cerinţelor actuale ale societăţii, cât şi dezvoltării sociale ulterioare. Noul ritm de viaţă care solicită omul într-o măsură mai intensă, din punct de vedere social, cultural şi profesional se răsfrânge şi asupra elevului. Şcoala joacă un rol esenţial atât prin structurile sale, tipurile de programe, cât şi prin diversitatea obiectelor de învăţământ, a ariilor curriculare, a acţiunilor specifice de orientare şcolară şi profesională: ore de dirigenţie, activitatea consilierilor şi psihopedagogilor. Consilierea asigură asistenţă elevilor în explorarea şi înţelegerea propriei lor identităţi, îi sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziilor. Consilierea elevilor în probleme legate de adaptare şi integrare socială, reuşită şcolară, însuşirea de tehnici de învăţare eficientă este foarte importantă. Dar în ce condiţii se formează la elevi atitudinea faţă de învăţare, faţă de trebuinţele sale educative?
Motivaţia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură dobândirea de noi cunoştinţe. Numai prin motivaţie se poate explica atitudinea activă sau mai puţin activă a elevilor în procesul de dobândire a cunoştinţelor.
Care sunt motivele care-l fac pe copil să vină la şcoală, să asculte de profesori şi să înveţe? Ele ar putea fi împărţite în două mari grupe:
a) motivaţie extrinsecă, atunci când elevul se încadrează în disciplina şcolară, fără un interes direct pentru ceea ce se predă, ci pentru a primi, direct sau indirect, anumite recompense, îndeosebi morale;
b) motivaţia intrinsecă, în cazul când învăţarea, dobândirea de cunoştinţe îl interesează în mod direct pe şcolar.
Trebuie cultivate prin toate mijloacele motivaţiile intrinseci pentru a-i determina pe elevi să conştientizeze trebuinţele lor educative. În centrul motivaţiei intrinseci se află curiozitatea, dorinţa de a afla cât mai multe. Curiozitatea este prezentă mai ales în primii ani de şcoală. Menţinerea ei trează e în funcţie de măiestria profesorilor şi constituie un factor important al trăiniciei celor asimilate. Tot în acelaşi cadru motivaţional apare şi aspiraţia spre competenţă, dorinţa de a deveni un bun profesionist (mecanic, inginer, medic etc.). Trebuie să se ţină cont de toate aceste motive care apar cu o pondere variabilă de la un elev la altul.
Motivaţia învăţării este constituită din totalitatea motivelor care, în calitatea lor de condiţii interne ale personalităţii, determină, orientează, organizează şi potenţează intensitatea efortului în învăţare. Motiv al învăţării elevilor poate fi o dorinţă, un sentiment, un interes, o idee, o aspiraţie etc. ca rezultat al reflectării în conştiinţa lor a lumii exterioare, a cerinţelor societăţii în care trăiesc, raportate la trebuinţele lor. Cunoaşterea motivelor reale ale învăţării elevilor dă posibilitatea cadrului didactic să intervină în mod adecvat şi oportun pentru asigurarea succesului la învăţătură al fiecărui elev. De asemenea, ea permite cadrului didactic să dirijeze conştient procesul de formare a diferitelor categorii de motive eficiente în învăţarea şcolară, ale căror conţinuturi să corespundă motivelor societăţii. Unul din factorii majori ai motivaţiei este implicarea elevilor în propriul proces de instruire. Este foarte bine să fie implicaţi elevii în diverse activităţi: situaţii-problemă, discuţii în grup, studiu de caz etc. Aceste activităţi vor spori considerabil stima de sine a elevilor şi vor intensifica şi motivaţia acestora pentru studiu.
Cerinţele programelor şcolare, pregătirea psihologică şi cea de specialitate a profesorilor, modul cum stabilesc şi realizează obiectivele formativ-educaţionale la fiecare lecţie ocupă un loc foarte important în evidenţierea reuşitei şcolare la elevi. În cadrul factorilor pedagogici se evidenţiază metodele şi mijloacele de învăţământ, tehnicile de muncă intelectuală utilizate, modul de organizare a programelor şcolare şi a activităţii de predare-învăţare şi evaluarea permanentă a randamentului şcolar, frecvenţa elevilor la ore, supravegherea lor, etc. Deoarece consilierea educaţională este un proces complex, ea se va derula urmând anumite etape şi tehnici specifice în funcţie de problema şi personalitatea celui consiliat. Pentru a motiva elevii este esenţială implementarea unor strategii în domenii cheie care influenţează motivaţia lor:
- mediul stimulativ de învăţare;
- implicarea tuturor elevilor;
- feed - back privind nivelul de performanţă;
- recunoaşterea meritelor elevilor.
Metodele de consiliere propriu-zisă se realizează prin:
a) dezbateri privind analiza avantajelor pe care le are învăţarea şcolară în alegerea unei profesii; clarificarea unor întrebari ale elevilor, vizavi de evoluţia în carieră: De ce învaţă elevii? Ce îi determină pe ei să înveţe? Învață pentru ei sau pentru altcineva? Acestea sunt întrebări pe care consilierul (psihologul) şcolar le poate adresa elevilor. Faptul că elevii îşi dau seama că trebuie să înveţe pentru propria dezvoltare este îmbucurător.
b) jocuri de rol în care să se analizeze avantajele reuşitei şcolare, a frecventării şcolare şi a unei bune reputaţii;
c) interviul menit să clarifice problematica pe care se va axa consilierea (în cazul nostru - trebuinţele educative ale elevilor). Una dintre întrebările unui interviu de grup cu elevii se poate referi, la motivele pentru care elevii consideră că este bine să înveţe.
Cu siguranţă, majoritatea vor răspunde că este bine să înveţe pentru:
- a avea o cultură generală solidă;
- a se descurca în multiplele ipostaze în care îi poate pune viaţa;
- a se realiza în plan profesional;
- a ajunge la independenţă financiară;
- a se cunoaşte pe ei înşişi mai bine.
Voinţa de a învăţa nu se formează de la sine. Ea este rezultatul unui proces educativ de durată care presupune atât îndeplinirea unor scopuri fixate de alţii în învăţare, cât şi îndeplinirea unor scopuri fixate de elevii înşişi. Exersarea voinţei de a învăţa duce treptat la o dorinţă permanentă de a şti tot mai mult. Cunoştinţele asimilate de elevi la şcoală trebuie să fie rezultatul participării lor active în procesul învăţării, al activităţii lor proprii de descoperire şi imaginare, al propriului lor efort. Realizând această condiţie, achiziţiile făcute de elevi recompensează prin ele însele, ceea ce înseamnă activitatea de învăţare, le oferă satisfacţii, iar mersul la şcoală devine o activitate plăcută şi interesantă pentru ei.
Stăpânind temeinic modalităţile de lucru, elevii câştigă independenţă în activitatea de învăţare, în gândire, devenind făuritorii propriei lor bogăţii spirituale şi creatorii de mâine. În aceste condiţii elevii ajung să fie conştienţi de faptul că succesul activităţii lor, prezente şi viitoare, depinde înainte de toate de ei înşişi. Scopul fundamental al consilierii educaţionale/şcolare îl reprezintă asigurarea unei funcţionări optime a individului sau grupului. Dinamica societăţii pretinde fiecărui individ să înveţe continuu, toată viaţa, pentru a putea să-şi reînnoiască cunoştinţele în pas cu descoperirile ştiinţei, tehnicii, culturii şi să le folosească activ şi creator în domeniul în care lucrează.

Bibliografie:
* Romiţă, Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
* Băban, A, (coord.) Consiliere educaţională, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2001;
* Cosmovici, A, Iacob, L, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
* Dumitru, Ion Al., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice şi sugestii practice, Editura Polirom, Iaşi, 2008;
* Jigău, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti, 2001.