Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

VISIBLE LEARNING

Învăţământ preşcolar | Alte discipline

Propus de: onika | 13.08.2016 00:16 | Revista cadrelor didactice nr. 33/2016 | 2914 vizualizări

O prezentare a conceptului de învățare vizibilă, principii și tehnici promovate de acest concept, noțiunea de profesor expert.

Prof.înv.preșcolar Georgiana Stănescu
Grădinița cu P.P. Vis de Copil Tg-Jiu

„Dacă lentila profesorului se poate schimba ca să vadă învățarea prin
ochii elevului, acesta ar fi un excelent început.” (Hattie 2009 S. 252)

Într-o lume preocupată de aspectele conjuncturale ale activității didactice , John Hattie se intoarce la „viața de zi cu zi” a profesorilor și elevilor. Axată pe procesele specifice lecției și interacțiunii profesor-elev, cartea „Visible Learning” oferă criterii clare și obiective pentru orice educator care dorește să aleagă cele mai bune căi de optimizare a învățării.
John Hattie şi echipa sa au evaluat rezultatele a 800 de meta-analize din ultimele decenii (peste 50000 de studii individuale ce implică mai bine de 83 de milioane de elevi) și au identificat 138 de factori care influenţează performanţele elevilor.
Principii şi tehnici promovate de noul concept: „Visible learning”:
-Nu-i tratați pe elevi cu superioritate , aruncându-le în față tot soiul de cuvinte de neînțeles, care pretindeți că ar fi cunoaștere și învățare ;nu-i supraîncărcați cu muncă „inutilă„ și nu le limitați explorarea cunoștințelor mereu în evoluție cu tirania temelor și exercițiilor repetitive și colpeșitoare
-Relaţia de sprijin dintre profesor şi elev are, conform studiului lui Hattie, o influenţă majoră asupra procesului de învăţare a elevilor.Respectul şi empatia, căldura şi grija, încurajarea şi acceptarea diferenţelor culturale sunt factori puternici care pot crea un climat propice învăţării.
-Relaţiile de încurajare între profesor şi elev ar trebui să influenţeze toţi elevii, prin îmbinarea aşteptărilor înalte cu o grijă pe măsură: „puterea unei relaţii pozitive profesor-elev este esenţială pentru ca învăţarea să aibă loc. Relaţia implică demonstrarea în faţa elevului că profesorului îi pasă de procesul lui de învăţare, ca elev, că dascălul poate vedea perspectiva lui, că îi poate oferi sentimentul de siguranţă şi înţelegere”
-Profesorii își pun întrebări, își fac griji dacă elevii nu fac progrese corespunzătoare, caută dovezi pentru succese și lacune și caută ajutor atunci când au nevoie de el în procesul lor de predare. Asigurați-vă că există un progres real al învățării de la o zi, o săptămână, sau o lună la alta, de la un semestru sau un an la altul.
-Copiii sunt priviți ca niște ființe umane în dezvoltare , demne de a fi îndrumate cu respect sincer, disciplinare inteligentă și fler imaginativ.
-O structură mentală adecvată , combinată cu acțiuni potrivite conlucrează pentru obținerea unui efect educațional pozitiv.
-Învățarea este o călătorie personală pentru profesor și elev, deși există puncte comune remarcabile în această călătorie pentru mulți profesori și elevi.
Cel mai important efect în învățarea elevului se petrece atunci când profesorul devine elevul propriei sale învățături și când elevii devin ei înșiși proprii lor profesori! Elevii învață să devină proprii lor profesori, ceea ce constituie însușirea de bază a învățării continue sau a autoevaluării, precum și a dragostei de a învăța, pe care dorim atât de mult ca elevii să o prețuiască.
Impactul cel mai puternic asupra învățării elevilor are loc atunci când profesorul ajunge să învețe din și despre propria predare și când elevii devin proprii lor dascăli. Astfel ei își demonstrează capacitățile de autoreglare, care par să fie cele mai dorite de către elevi : automonitorizare, autoevaluare, autonotare, autopredare .
Predarea și învățarea vizibile apar atunci când:
- învățarea este obiectivul explicit și transparent

- când există o motivare corespunzătoare și când atât profesorul cât și elevul ( în modurile lor diferite ) caută să determine dacă și în ce măsură obiectivul propus este realizat

- când există o practică deliberată în sensul realizării obiectivului

- când există un feedback oferit, dar și cerut

- când persoanele implicate sunt active, pasionate și interesate

- când ambii, profesorul și elevii lucrează împreunî pentru a atinge scopul stabilit, pentru a oferi feedback și pentru a se convinge cî elevul și-a atins scopul.
Profesorul expert: „Rolul meu, ca profesor, este să evaluez impactul pe care îl am asupra elevului”.
Este foarte important pentru un profesor să își înțeleagă foarte bine rolul primordial, acela de a se vedea, el însuși, ca pe un evaluator al efectelor pe care el le produce asupra elevilor.
Hattie argumentează faptul că devotamentul și atitudinea profesorilor au cea mai mare influență asupra progresului elevilor și că, în plus, acestea sunt cele asupra cărora avem un oarecare control. Oricum, studiile arată că, în mod clar, calitatea profesorului face diferența.
Profesorul trebuie să treacă de la predarea bazată pe o singură idee la cea axată pe idei multiple, și apoi să le conecteze, să dezvolte aceste idei în așa fel încât elevii să-și construiască și reconstruiască cunoașterea și convingerile.
Atunci când profesorul are o idee clară cu privire la țintele învățării și când este foarte
prezent în clasă, ascultându-i cu atenție pe elevi și privind lecția cu ochii elevului,el va
ajunge să inoveze, îndeosebi atunci când strategiile nu funcționează. Acești profesori, care se dovedesc a fi foarte flexibili, se numesc experti în învățarea care se adaptează.
Un profesor expert nu înseamnă un profesor cu experiență, ci un profesor de calitate, care provoacă, care are așteptări înalte, un profesor eficient, talentat și pasionat.
Profesorii eficienți, talentați, pasionați sunt acei dascăli care :
 Se concentrează pe implicarea cognitivă a elevului față de conținutul predat.
 Se concentrează pe dezvoltarea unui mod de gândire și raționament care accentuează problematizarea și alte strategii de predare potrivite pentru conținutul pe care doresc ca elevii să-l învețe.
 Se concentrează pe împărtășirea de noi cunoștințe și sensuri, după care monitorizează felul în care elevii capătă fluență și o bună stăpânire a noilor cunoștințe.
 Se concentrează pe oferirea de feedback într-o manieră adecvată și într-un timp util, pentru a-i ajuta pe elevi să atingă obiectivele educaționale dezirabile.
 Se concentrează pe a observa învățarea prin ochii elevilor, apreciindu-le evoluțiile sinuoase în învățare.
Profesorii experți:
 pot identifica cele mai importante căi prin care să-și prezinte subiectul pe care urmează să-l predea
 sunt pricepuți în crearea unui climat optim al învățării în clasă; cel mai bun climat pentru învățare este acela în care există încredere
 știu cum să introducă un nou conținut, în așa fel încât acesta să se lege de ceea ce ei cunosc deja, ei pot să coreleze tema activității cu alte domenii de studiu, ei pot să adapteze predarea la nevoile elevilor, să prevadă erorile pe care aceștia le pot face
 monitorizează învățarea și oferă feedback elevilor ; Ei știu că o lecție tipică nu se poate desfășura niciodată așa cum a fost planificată și, de aceea, ei sunt pregătiți să monitorizeze permanent stadiul înțelegerii cunoștințelor predate elevilor.
 cred că toți elevii pot atinge criteriile se succes stabilite; Ei cred că inteligența este mai degrabă schimbătoare decât stabilă. Asta înseamnă nu numai că au un respect deosebit pentru elevii lor, ci și că ei dovedesc o pasiune deosebită pentru faptul că toți elevii pot reuși.
 influențează rezultatele de suprafață și de profunzime ale elevilor

Noțiuni de bază într-o școală vizibilă :
Capacitatea de evaluare critică trebuie să facă parte din scopurile profesorilor și factorilor de decizie ai școlii. Această dezvoltare a abilităților de evaluare critică, le cere pedagogilor să dezvolte la elevii lor capacitatea de a vedea lumea din punctul de vedere al celuilalt, să înțeleagă slăbiciunile umane și nedreptățile și să dezvolte competențe de cooperare și capacități de colaborare.
Profesorii și conducerea școlii trebuie să fie evaluatori critici ai impactului pe care îl au asupra elevilor lor.
Scopul școlii vizibile este să formăm cetățeni cu minți iscoditoare, care să devină activi, competenți și cu o gândire critică, în raport cu această lume complexă.
Instruirea școlară ar trebui să aibă un impact major nu numai asupra consolidării cunoștințelor și noțiunilor, dar și asupra întăririi caracterului : profilul intelectual, caracterul moral, simțul civic și spiritul performant.
Managerii școlari și profesorii trebuie să transforme școlile și sălile de clasă pentru ca ele să devină medii unde greșelile sunt acceptabile și văzute drept oportunități de învățare, medii în care cunoștințele și înțelegerile greșite sunt corectate și unde profesorii și elevii se simt în siguranță și pot să învețe, să reînvețe și să exploreze cunoașterea.

Bibliografie: Hattie, John, Învățarea vizibilă: ghid pentru profesori, București, Editura Trei,2014

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

7 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN