Festivitatea de absolvire, Dorina Cucu, profesor la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara

“Educaţia este ceea ce rămâne după ce uiţi tot ceea ce ai învăţat la şcoală”.
Albert Einstein

…aşa am intitulat ultima oră de dirigenţie pentru elevii clasei pe care i-am “păstorit” timp de patru ani. Dirigintele nu este preot, dar el poate şi, cred că, trebuie să-şi “absolve” ucenicii de “păcatele” fără de care nu ne-am putea imagina “cei mai frumoşi ani”.

Ultima oră de dirigenţie este o oră specială, o oră a bilanţului unei întreprinderi ale cărei baze au fost puse în urmă cu patru ani. Un bilanţ pentru dascăl şi pentru elevii săi deopotrivă. Un bilanţ menit să trezească amintiri, emoţii, răspunsuri la unele întrebări… Un bilanţ care are misiunea de a accentua importanţa actului educativ, importanţa fiecărui membru al colectivităţii şi a colectivului ca întreg. Este chiar nevoie de un astfel de bilanţ? În fond, tinerii urmează să-şi ia zborul spre zări de ei cunoscute, iar “decolarea” poate avea loc şi fără acest eveniment. Desigur, se poate şi fără el! Dar… Într-o lume în care rădăcinile sunt cel mai ades uitate sau chiar negate ori hulite, în care împlinirea nevoii de identitate, de apartenenţă, poate da aripi tinerilor dezorientaţi şi debusolaţi, în care trecem rapid peste emoţii, cred că datorăm elevilor noştri, absolvenţi de liceu, o oră de dirigenţie specială.

Prima parte a orei – la care au participat, ca invitaţi, profesorii clasei – am conceput-o sub forma unei prezentări PowerPoint, o prezentare tandru-comică a „Festivităţii de absolvire”. În debutul prezentării am făcut apelul elevilor într-o manieră neobişnuită: m-am înregistrat cântând (acompaniată de o chitară) un cântec compus de mine, din care spicuiesc:

„Unu, doi... pân’ la treizeci şi doi,
Căci aşa e-n catalog
Şi în inimă zălog
Pentru anii ce-or veni,
Când ne vom reîntâlni.
Erau: trei Andreea, un Basel şi o Florina...” etc.

Pozele şi numele elevilor se succedau odată cu versurile cântecului.

A urmat „răsfoirea” filelor unui „Jurnal de călătorie” în care am rememorat clipe de suflet pentru colectivul de elevi pe care l-am coordonat: excursiile organizate în fiecare an şcolar, sărbătorirea Crăciunului şi a zilelor de naştere, participarea la ziua şcolii, vizitele întreprinse la diverse obiective industriale şi culturale din oraş. Nu au fost omise nici „luptele interne”, obişnuite într-o famile, concluzionând că raportul ceartă-împăcare a fost egal cu unitatea.

În finalul prezentării am lansat elevilor un apel de a presăra flori de „Nu mă uita” peste tot ceea ce a fost important pentru ei în aceşti ani de liceu: colegi, dascăli, sentimente de preţuire... De asemenea am subliniat faptul că finalizarea studiilor liceale nu înseamnă ruperea de tot ceea ce reprezintă învăţătura. „Nu privi niciodată învăţătura ca pe o datorie, ci ca pe o oportunitate de invidiat de a cunoaşte frumuseţea eliberatoare a spiritului, pentru bucuria ta personală şi pentru folosul comunităţii căreia îi va aparţine munca ta viitoare.” (Albert Einstein)

După prezentare, i-am îndemnat pe elevi să-şi exprime deschis părerile despre ceea ce au însemnat pentru ei cei patru ani de liceu, apartenenţa la colectiv, disciplinele studiate, cunoştinţele asimilate, etc. Rând pe rând, în luări de cuvânt pline de emoţia elevului scos la tablă, absolvenţii au evidenţiat legăturile de suflet stabilite între ei, între ei şi unii dintre profesori, neîmpliniri, regrete, mulţumiri... Nu au fost uitate speranţele, aşteptările dar şi temerile lor legate de confruntările viitoare. Ceea ce a răzbătut dincolo de frazele lor a fost sentimentul că anii de liceu au reprezentat experienţa coeziunii dintre membrii atât de diferiţi ai unui colectiv, experienţa punerii bazelor propriei deveniri, experienţa autodescoperirii, experienţa angajării în finalizarea unor proiecte în care fiecare persoană este importantă.

De-a lungul carierei mele didactice am pregătit ore de dirigenţie finale pentru fiecare promoţie de absolvenţi cărora le-am fost dirigintă. Ani de-a rândul au venit foşti elevi să mă caute, să afle amănunte despre noile colective de elevi pe care le îndrum ca dirigintă, să ceară sfaturi, să-şi exprime nostalgia după anii de liceu, să se mândrească cu realizările lor şi să recunoască rolul pe care şcoala l-a avut în aceste împliniri.

Iată de ce o oră de „bun rămas” este binevenită!

Dorina Cucu,
profesor la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara