Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Şcoala de vară, Înv.Borbeli Lucia, Şcoala Generală ,,Geo Bogza” Bălan-Harghita

Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni a iniţiat în urmă cu câteva luni în cadrul programului ,,Şcoala de vacanţă” proiectul educaţional ,,Şcoala de vară”. Ediţia I a acestui proiect s-a derulat anul acesta, în luna iulie, în trei localităţi din judeţ, în Topliţa la Şcoala Generală ,,Miron Cristea”, în Bălan la Şcoala Generală ,,Geo Bogza” şi în localitatea Miercurea Ciuc la Şcoala Generală ,,Liviu Rebreanu”, cu participarea unui număr de 200 de elevi, 16 cadre didactice şi a unui număr impresionant de voluntari.

La Şcoala Generală ,,Geo Bogza”din Bălan proiectul a fost coordonat de doamnele învăţătoare Borbeli Lucia şi Teişanu Otilia. La derularea activităţilor au contribuit cadre didactice voluntare, mediatorul şcolar, părinţi ai elevilor, membri ai comunităţilor locale şi conducerea unităţii şcolare.

Scopul proiectului a fost de a oferi elevilor din clasele I-IV un program zilnic cu activităţi relaxante şi distractive timp de o săptămână, în perioada vacanţei de vară. Ne-am dorit să oferim elevilor o alternativă de petrecere a timpului liber în timpul vacanţei, dar prin iniţiativa noastră, să venim şi în sprijinul părinţilor. Ştiindu-i pe copii într-un mediu educaţional, pentru prima oară şi în timpul vacanţei, părinţii sunt mai încrezători. Şcoala de vacanţă le-a oferit pe lângă petrecerea timpului liber într-un mod plăcut şi organizat şi posibilitatea de a participa la realizarea unor activităţi distractive într-un spaţiu educativ. Răspundem astfel şi la întrebarea elevilor noştri: ,,În vacanţă nu putem veni la şcoală?” şi le-am oferit posibilitatea de a participa la un program de activităţi educative şi distractive.

Obiectivele propuse au fost petrecerea în mod util şi plăcut a timpului liber, relaţionarea cu copii de vârste diferite, dezvoltarea unor abilităţi de socializare şi colaborare şi realizarea unor produse finite ale activităţilor.

Rezultatele aşteptate: Impactul pozitiv asupra copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi, îmbunătăţirea imaginii şcolii prin oferirea serviciilor educative şi pe timpul vacanţei de vară, sprijinul acordat de comunitate şi implicarea în activităţile proiectului.

Produsele finale realizate au fost broşura ,,Şcoala de vacanţă” şi amenajarea unui spaţiu cu materialele rezultate în urma derulării activităţilor.

Resursele financiare au fost asigurate din sponsorizări şi resurse proprii ale cadrelor didactice.

Metodologia de lucru a fost munca în echipă, comunicarea, colaborarea, cooperarea, activităţile practice şi activităţile distractive.

Activităţi derulate în cadrul proiectului au fost:

- Jocuri de socializare, distractive şi sportive
- Confecţionarea unor măşti şi jucării
- Dramatizări şi vizionarea unui film de desene animate
- Drumeţii în împrejurimile localităţii
- Învăţarea unor cântece noi
- Activităţi gospodăreşti
- Activităţi cu caracter ecologic

Atmosfera din timpul activităţilor a fost una relaxantă, elevii noştri au legat noi prietenii, au învăţat jocuri şi cântece noi, au intrat în lumea poveştilor dramatizându-le cu o imaginaţie pe care doar lumea copilăriei o poate aborda, au participat la activităţi educative recreative deosebite. Zâmbetul şi voia bună ne-au însoţit pe parcursul activităţilor.

A fost o săptămână minunată la începutul căreia i-am invitat pe copii într-o călătorie imaginară cu trenuleţul vacanţei. Prima zi a fost pentru activităţi de cunoaştere, a doua zi de socializare pentru învăţarea unor jocuri noi, cea de a treia zi ne-a găsit la picnic în împrejurimi, a patra zi am fost ,,verzi”dezvoltându-ne spiritul ecologist prin jocuri interactive, iar ultima zi a fost cea în care copiii au prezentat ,,biletele de călătorie” revenind fericiţi pe ,,peronul şcolii de vacanţă”.

Mascota ,,Şcolii de vară” a fost o omidă, pe corpul căreia elevii şi-au notat impresiile. Materialele rezultate au fost adunate într-un portofoliu, măştile confecţionate, expoziţia ,,artei culinare”, ,,Copacul eco”, ,,Omida participanţilor” şi “Trenuleţul vacanţei”se află expuse în Centrul de educaţie şi cultură al şcolii noastre.

Mulţumim celor care s-au implicat în realizarea activităţilor, iar inimoşilor elevi le dorim în continuare o vacanţă aşa cum au visat-o!

Înv. Borbeli Lucia
Şcoala Generală ,,Geo Bogza” Bălan-Harghita

Azi: 11 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

52 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN