Interpretarea unui text literar din perspectiva unor metode active de învăţare - Metoda Pălăriilor Gânditoare, Prof. Violeta-Teodora Iorga, Şcoala “Nicolae Bălcescu”, Galaţi
În permanentele încercări de a acorda textele literare ale manualului de Limba şi literatura română la metodele de predare ale noilor didactici, profesorul este pus de cele mai multe ori în poziţia lui Ianus Bifrons, privind cu un ochi trist spre trecut şi cu celălalt larg deschis spre noile experienţe literare. Privind din perspectiva modelului comunicativ raportul operă-cititor, va reieşi ca privilegiat cititorul (elevul, în cazul de faţă), spre a cărei dezvoltare individuală – formarea unor capacităţi reflexive şi critice, dezvoltarea creativităţii şi maturizarea afectivă – trebuie să ducă lectura. Perspectiva nouă asupra comprehensiunii a luat forma unui model tripartit, ale cărui dimensiuni le constituie textul, expresia intenţiei autorului, cititorul, sumă a structurilor cognitive (cunoştinţe despre limbă, text, lume) şi afective şi contextul, cu elemente de ordin psihologic (interesul pentru lectură, interesul pentru textul respectiv etc.), de ordin social (intervenţiile profesorului, ale colegilor, ale familiei etc.) şi fizic (timpul avut la dispoziţie, zgomotele din jur, intensitatea luminii etc.). Aşadar, textul râmâne în permanenţă una din sforile pe care le poate trage profesorul de literatură pentru a conduce elevul spre tărâmul ficţional. Cum ar trebui să fie un text pentru a-şi atinge scopul? – iată o întrebare demnă de un chestionar aplicat elevilor. Aşa cum am avut ocazia să vedem de la catedră, un text trebuie sa fie accesibil elevilor, iar această accesibilitate se măsoară în lizibilitatea nivelului lingvistic, în claritatea structurii textuale şi nu în ultimul rând în familiaritatea elevului cu domeniul referenţial al textului şi în interesul său pentru subiectul tratat.
Unul din textele care nu se bucură de foarte multă popularitate în rândul elevilor, în ciuda amprentei stilistice şi ironice a autorului, este coşbuciana baladă cultă Paşa Hassan. Pentru a-i spori însă atractivitatea, dar şi pentru a-i scoate în prim-plan resursele textuale, am optat spre abordarea acestui text din perspectiva metodei pălăriilor gânditoare. Acest nou tip de metodă de predare – învaţare este un joc în sine. Copiii se împart în şase grupe corespunzătoare celor şase pălării. Împăţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar cele şase pălării să fie frumos colorate pentru a-i atrage pe elevi.
Ca resurse materiale vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Bineînţeles că rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă, fiecare culoare reprezentând un rol. Iată cum trebuie să se comporte cel care “poartă” una din cele 6 pălării gânditoare:
Pălăria albă trebuie să se imagineze drept un computer care oferă informaţii şi imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru şi obiectiv. Nu oferă interpretări şi opinii. Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv şi să relateze exact datele. Gânditorul pălăriei albe este disciplinat şi direct. Albul (absenţa culorii) indică neutralitatea.
Pălăria roşie. Purtând pălăria roşie, gânditorul poate spune: ”Aşa simt eu în legătură cu…”. Această pălărie legitimează emoţiile şi sentimentele ca parte integrantă a gândirii.Ea face posibilă vizualizarea, exprimarea lor.Pălăria roşie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalţi participanţila discuţie, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roşii”, adică din punct de vedere emoţional şi afectiv.
Pălăria neagră este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect şi care sunt erorile. Explică riscurile, pericolele şi greşelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare, ci o încercare obiectivă de a evidenţia elementele negative. Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparţinând pălăriei roşii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.
Pălăria galbenă. Este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, aşa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Exprimă speranţa, are în vedere beneficiile, valoarea informaţiilor şi a faptelor date. El oferă sugestii, propuneri concrete şi clare; nu se referă la crearea de noi idei sau soluţii, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.
Pălăria verde. Simbolizează gândirea creativă, verdele exprimând fertilitatea, renaşterea. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Ea este folosită pentru a ajunge la noi concepte şi noi posibilităţi.
Pălăria albastră. Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor.
Analizând tipurile de comportament şi activităţi pe care le propune această metodă, se pot lesne observa o întreagă serie de avantaje ale metodei: angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere ale elevului, dezvoltă gândirea sa critică, elevul manifestă empatie faţă de anumite personaje şi, nu în ultimul rând, este o metodă ce dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice şi inteligenţei interpersonale.
Realizarea acestei metode pe textul propus s-a pus în practică după aplicarea, în prealabil, a unui chestionar care să identifice tipurile de inteligenţă ale elevilor şi după analizarea, în paralel, a cerinţelor fiecărei pălării şi a conţinutului textului. Sarcinile au fost împărţite după cum urmează:
Pălăria albă – Pe o fişă de lucru colectivă, va realiza o scurtă informare asupra anecdotei textului. Pentru a respecta obiectivitatea şi neutralitatea pălăriei albe s-a recurs la o compoziţie de tip rezumat, structurată pe momentele subiectului, elevii respectând exprimarea la persoana a III-a, fără intervenţii emoţional-subiective şi fără inserarea unor citate din text.
Pălăria roşie îşi exprimă punctul de vedere asupra comportamentului celor doi protagonişti, având în vedere figura de construcţie ce stă la baza textului – antiteza. Cele două personaje sunt urmărite după o hartă cu dublă orientare: Mihai Viteazul - Se află în fruntea oştirii → Activ în luptă → Doreşte confruntarea directă → Surprins în acţiunea de a lupta → Atitudinea de laudă a autorului; Paşa Hassan → Stă departe de câmpul de luptă → Pasiv în luptă → Fuge de confruntarea directă → Surprins în acţiunea de a fugi → Atitudinea de dispreţ a autorului.
Pălăria neagră critică atitudinea conducătorului turc în momentul când Mihai Viteazul îl provoacă la o confruntare directă. Paşa Hassan nu acceptă lupta directă, preferând să fugă spre tabăra otomană şi săvârşeşte astfel actul suprem de dezonoare.
Pălăria galbenă, simbol al gândirii pozitive şi constructive, reabilitează imaginea domnitorului turc, găsind motivaţii plauzibile şi convingătoare ale comportamentului său în luptă (nu se implică activ în luptă deoarece preferă strategia, nu îi este teamă de confruntarea directă).
Pălăria verde, gândirea creativă, s-a gândit la un alt final al baladei, afirmând că Paşa Hassan a acceptat duelul cu domnitorul român pentru a dovedi că îşi merită titlul de conducator de oşti şi că Paşa Hassan ar fi fost învins în luptă, moartea sa fiind onorabilă.
Pălăria albastră va fi activă de-a lungul expunerilor realizate de celelalte pălării, reorganizând informaţiile şi formulând concluziile.
Bibliografie:
- Edward de Bono, Şase pălării gânditoare, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2006.
- Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003.
- Ionescu, Miron, Chiş, Vasile,Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.
