Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Prof. Lazăr Elena Lucia, Prof. Sandu Viorela Oana, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Deva

Oricine poate deveni furios - e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie şi cum trebuie - nu e deloc uşor.
Aristotel, Etica nicomahică

Zilnic în ziare, la televizor şi la radio aflăm despre numeroase infracţiuni comise de la copii până la persoane în vârstă. Motivele sunt diverse: lipsa banilor, invidie, gelozie, etc. Aceste ştiri doar reflectă la scară mai mare acel sentiment cutremurător că emoţiile au fost scăpate de sub control atât în propria noastră viaţă, cât şi în a celor din jur. Nimeni nu este ferit de acest val imprevizibil de ieşiri necontrolate şi regrete; el pătrunde în viaţa noastră într-un fel sau altul.

Copilăria reprezintă o şansă crucială pentru modelarea predicţiilor emoţionale de-o viaţă.
Una dintre lecţiile emoţionale esenţiale, învăţată în prima copilărie şi şlefuită pe parcursul anilor ce urmează, o reprezintă felul în care este calmat copilul atunci când e supărat. Foarte mulţi copii mici sunt calmaţi de cei care au grijă de ei: o mamă îşi aude copilul plângând, îl ridică în braţe şi îl leagănă până ce se linişteşte. Această adaptare biologică, spun unii teoreticieni, îl ajută pe copil să înceapă să înveţe cum ar putea să se potolească singur.
Este limpede că dezvoltarea principalelor talente ale inteligenţei emoţionale are perioadele ei critice, care se întind pe mai mulţi ani în copilărie. Fiecare perioadă reprezintă o oportunitate pentru a ajuta copilul să dobândească obiceiuri emoţionale benefice, dacă nu se reuşeşte acest lucru efortul va fi mult mai mare pentru a oferi lecţiile corective ulterioare în viaţă.

Unele dintre cele mai grăitoare lecţii pentru un copil vin din partea părintelui. Obiceiurile emoţionale induse de părinţi sunt foarte diferite dacă, pe de o parte, ei sunt pe lungimea de undă a copiilor, adică recunosc nevoile emoţionale ale copiilor şi le satisfac sau îşi disciplinează copiii prin empatie sau dacă, pe de altă parte, părinţii sunt absorbiţi de sine şi ignoră tulburările copilului sau îl disciplinează capricios prin ţipete şi bătăi.
Pentru că viaţa de familie nu mai oferă un sprijin sigur pentru tot mai mulţi copii, grădiniţa sau şcoala rămâne singurul loc în care comunitatea poate rezolva deficienţele competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor. Alfabetizarea emoţională implică un mandat lărgit pentru unităţile de învăţământ, care trebuie să recupereze ceea ce familiile n-au reuşit în privinţa adaptării la societate a copiilor lor. Această misiune presupune două schimbări majore: cadrele didactice trebuie să meargă dincolo de îndatorirea lor tradiţională, iar membrii comunităţii să se implice mai mult în viaţa unităţilor de învăţământ.
Dacă există sau nu în mod explicit ore dedicate alfabetizării emoţionale contează mai puţin decât felul în care sunt predate lecţiile. Poate că în nici un alt caz nu este mai importantă calitatea cadrului didactic, având în vedere că felul în care el îşi desfăşoară activitatea este în sine un model, o lecţie de facto în domeniul competenţei emoţionale – sau în lipsa ei. De câte ori reacţionăm faţă de un copil, alţi 20 sau 30 învaţă o lecţie.

Modalităţi de dezvoltare a inteligenţei emoţionale

1. Un aspect al educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională îl reprezintă faptul că este necesar să înţelegem importanţa ieşirii din rutina zilnică, realizarea unor activităţi prin care să ne bucurăm de frumuseţea lumii din jur. Să încercăm să redescoperim totul, să conştientizăm tot ceea ce facem. Un alt aspect este râsul care considerăm că este singurul lucru care poate conduce într-adevăr la un mediu creativ, care ne permite să rezolvăm probleme.

2. Încurajaţi-i să-şi exprime sentimentele.

3. Copiilor le plac glumele care stârnesc imaginaţia şi care se folosesc într-un fel nou de lucrurile familiare, cum ar fi culori, plante, animale, obiecte sau părţi ale corpului. (Ce culoare poţi să mănânci? R: roşu; Ce întrebare poţi să bei? R: ceaiul; etc.)

4. Pentru a învăţa copiii cum să-şi păstreze optimismul propuneţi zilnic realizarea unor lucruri care să aducă bună dispoziţie, chiar dacă numai pentru un timp scurt – dacă nu se pot face zilnic, încercaţi, cel puţin, să le faceţi mai des.

5. Când unul dintre copii „se blochează” şi nu reuşeşte să găsească cheia unei probleme – referitor la familie, şcoală sau relaţiile cu ceilalţi – îl puteţi întreba cum ar proceda un personaj îndrăgit de el dacă s-ar confrunta cu aceeaşi problemă. Această activitate se numeşte „Ce-ar face sau ce-ar spune un erou?”.

6. Acompaniaţi activităţile derulate la clasă cu muzică. Nu opriţi copiii dacă doresc să danseze.

7. Puneţi suflet în tot ceea ce faceţi! Comunicaţi prin intermediul bileţelelor.

8. Şarada sentimentelor este un joc care are scopul de a conştientiza sentimentele. În acest joc, scrieţi/desenaţi pe nişte bucăţi de hârtie diverse cuvinte/feţe care exprimă sentimente. Fiecare copil va trebui să extragă câte un bileţel, după care va mima sentimentul fără să vorbească, iar ceilalţi vor ghici despre ce sentiment este vorba.

9. Exerciţiile artistice cu copiii sunt o altă modalitate de a încuraja dezvoltarea „vocabularului emoţiilor”. Puteţi să decupaţi imagini dintr-o revistă pentru a alcătui un „colaj al sentimentelor”.

10. Culorile emoţiilor, bazată pe o tehnică psihologică consacrată, aceea de asociere a cuvintelor, reprezintă o metodă de a construi vocabularul emoţiilor. Pentru început se pot folosi orice fel de cuvinte cerându-se copiilor să le asocieze cu o anumită culoare, după care se poate trece la asocierea unor cuvinte care exprimă sentimente cu diverse culori la care copiii se gândesc.

Există metode de a ne apropia de copii, indiferent de momentul în care luăm această decizie. Nu credem în existenţa lui „prea târziu”. Un înţelept a spus cu mai multe secole în urmă că putem să nu ducem la bun sfârşit un lucru, dar nu avem scuze dacă nu am încercat tot ceea ce ne-a stat în putinţă. Astfel, le creăm copiilor noştri condiţiile de a reuşi: nu garanţia succesului, ci cele mai bune condiţii pe care noi, ca şi dascăli, în împrejurările reale ale vieţii, le putem oferi.

BIBLIOGRAFIE:

1. Elias, M. J., Tobias, S. E., Friedlander, B. S., Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Ed. Curtea veche, Bucureşti, 2002.
2. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Ed. Curtea veche, Bucureşti, 2001.
3. Gray J., Copiii sunt din rai, Ed. Vremea, Bucureşti, 2001.

Prof. Lazăr Elena Lucia
Prof. Sandu Viorela Oana
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Deva