Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Tradiţie şi inovaţie în dezvoltarea competenţelor cheie: citit-scris-socotit, prof. înv. primar Lavinia Popişteanu, Liceul cu Program Sportiv, Baia Mare

Fiinţa umană este o finţă socială. Devine astfel prin cunoaştere. Instrumentele de bază ale cunoaşterii sunt cititul, scrisul, socotitul. Bazele acestor competenţe–cheie se pun în clasele I-IV, primul ciclu fiind cel al achiziţiior fundamentale (I-II), al doilea axându-se pe dezvoltare (III-IV).

În spiritul acerbei dezvoltări culturale, dar mai ales informaţionale, cadrul didactic este obligat să găsească multiple modalităţi de implementare şi exersare a competenţelor. Metodele tradiţionale, cele din clasificarea lui I. Cerghit, trebuie combinate cu metodele moderne pentru a se asigura optimizarea actului instructiv-educativ.

Iată un exemplu de predare a sunetului şi literei S (citire) din activitatea proprie: lecţia se desfăşoară pe baza unei prezentări ppt, proiectată pe un panou în faţa clasei. Primul slide conţine mai multe imagini de iarnă în care există un element comun: sania. Elevii trebuie să denumească obiectul, să-l formeze la stelaj din silabe, să-l citească şi să formeze, oral, propoziţii cu acesta. Acţiunile menţionate sunt posibile datorită predării anterioare a sunetelor şi literelor care compun cuvântul în discuţie, sunetul şi litera S învăţându-se către sfârşitul semestrului I al clasei I.

De asemenea, se formează şi propoziţii din cuvintele puse la dispoziţie. Printre ele se află şi cuvântul Sinaia. Se explică ce este o staţiune, arătându-se pe slide-uri imagini din Sinaia, dar şi din alte staţiuni montane româneşti: Semenic, citindu-se şi acest nou cuvânt, aplicându-i-se şi metoda analitică, mai ales că este un cuvânt întâlnit în textul din manual. (Imaginile sunt în conformitate cu propoziţiile textului: A nins mult – o imagine din Semenic cu un drum înzăpezit; Sorina e cu sora ei la Semenic. – două fete într-un cadru de iarnă etc.) Copiii recunosc intuitiv litera S mare, folosindu-se metoda fonetică analitico-sintetică, şi datorită asemănării ei cu s mic.

Se alege jetonul cu litera S din mai multe de pe masă şi se observă particularităţile grafice ale ei. La tablă se formează cuvintele Sinaia, Semenic, Soso, Sile, Sorina, Sania. Se trece la lucrul cu manualul, pentru început intuindu-se imaginea din manual, discutându-se pe baza ei. Se aleg numele copiilor de la lecţie. Copiii citesc în şoaptă literele şi coloanele de cuvinte, apoi se citesc cuvinte la cerere, pe sărite. Se trece la citirea independentă a textului, tot în şoaptă, apoi se recurge la citirea cu voce tare, pe sărite, selectiv etc. Munca cu manualul se încheie cu citirea model de către cadru didactic.

Mai apoi, propoziţiile textului sunt scrise separat pe jetoane, fiecare jeton revenind câte unui copil. În faţa clasei, ei trebuie să se aşeze în aşa fel încât să recompună textul original din manual. Elevilor li se împart mai multe cartonaşe scrise cu litere de tipar: Sinaia sau Semenic. Slide-urile următoare din prezentarea de bază a lecţiei reiau imaginile din staţiunile menţionate, fără a arăta de unde sunt, copiii trebuind să ridice cartonaşele corespunzătoare provenienţei imaginii expuse.

Penultimul slide conţine o poză cu o persoană familiară lor în faţa râului care traversează oraşul Baia Mare. După depăşirea elementului de emoţie, li se cere să recunoască şi denumească apa curgătoare: Săsar. Odată cu aflarea numelui corect, se formează cuvântul la stelaj şi propoziţii cu acesta. Lecţia se încheie cu citirea cuvintelor şi propoziţiilor la prima vedere de pe ultimul slide al prezentării.

Metode folosite: explicaţia, descrierea, conversaţia, problematizarea, observaţia, exerciţiul, învăţarea prin descoperire, munca cu manualul ca metode tradiţionale sau didacticiste, dar şi brainstorming-ul (în explicarea noţiunii de staţiune), munca în echipă (la recompunerea textului din propoziţiile separate), utilizarea computer-ului, a retroproiectorului şi a ecranului de proiectare pe parcursul întregii lecţii.

Introducerea unei cifre noi în clasa I din punct de vedere grafic poate fi introdusă şi prin metoda caligramei care presupune ca propoziţiile sau cuvintele să fie aranjate în aşa fel încât să reprezinte forma obiectului, în cazul de faţă forma cifrei care constituie tema propusă spre studiu. Cum în momentul începerii numeraţiei, boboceii nu ştiu încă toate literele, forma cifrei poate fi alcătuită din imagini a căror denumire are iniţiala cifrei în discuţie. După ce copiii au învăţat să citească, metoda poate fi cu succes folosită la lecţiile de cunoaşterea mediului.

Chiar din clasa a II-a se cere şcolarilor să alcătuiască texte de scurtă întindere, acest lucru fiind mai uşor dacă elevul are un vocabular destul de bogat. Lectura suplimentară este hotărâtoare în acest sens. La clasă una dintre modalităţile de îmbogăţire a vocabularului este găsirea de cuvinte cu înţeles asemănător şi/sau opus. În acest caz, se poate folosi metoda Share – pair circles sau Schimbă perechea: copiii sunt aşezaţi în cercuri concentrice, faţă în faţă, pe perechi. Fiecare are un cartonaş cu un cuvânt pe care îl arată colegului din faţa sa. Acesta trebuie să spună un cuvânt cu înţeles asemănător pentru cuvântul citit. Când schimbă perechea, prin deplasarea cercului din interior cu un loc în sensul acelor de ceasornic, cerinţa va fi aflarea unui cuvânt cu sens opus pentru cel al colegului din faţă. Jocul se continuă până când se reformează perechile iniţiale. Astfel, fiecare elev are posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei.

Metodele active angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere. Au avantajul de a asigura elevului condiţii optime pentru a se afirma individual şi în echipă. De asemenea ele dezvoltă gândirea critică, motivaţia pentru învăţare şi permite evaluarea propriei activităţi.

Este imperios necesar totuşi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să recunoaştem primordialitatea metodelor tradiţionale pe care cele moderne nu fac decât să le dezvolte, exploreze, combine, modeleze. Calitatea actului educaţional depinde cel mai mult de măiestria cadrului didactic de a forma abilităţi, de a înzestra elevul cu instrumente de cunoaştere, de a găsi întotdeauna soluţia optimă pentru a-şi atinge scopul în cadrul întregului proces instructiv-educativ.

prof. înv. primar Lavinia Popişteanu
Liceul cu Program Sportiv
Baia Mare

Azi: 11 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

52 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN