Colaborarea şcoală - familie - comunitate, Instit. Popescu Maria-Liana, Şc. cu cls. I-VIII, Priboieni, jud. Argeş

Odată cu intrarea copilului în şcoală, acţiunea educativă a fam­iliei se diversifică devenind mai complexă. Rezultatele educaţiei şcolare sunt dependente şi de modul în care se realizează colabo­rarea dintre şcoală şi familie. Ca instituţie care dispune de cadre pregătite în acest sens şcoala poate asigura această coor­donare, tematică abordată fiind concentrată cu precădere asupra activităţii de învăţare şi a randamentului şcolar.
O primă consecinţă ce rezultă de aici se referă la cunoaşterea de către învăţător, respectiv profesor sau diriginte a trăsăturilor şi potenţialului educativ al familiei.

Ce trebuie să ştim despre familia elevului?

De un real folos pentru valorificarea influenţelor familiei şi îndrumarea ei sunt informaţiile ce se referă la:

• încadrarea părin­ţilor în procesul muncii,
• structura şi tipul familiei,
• relaţiile interpersonale dintre membrii săi,
• climatul educativ din fami­lie,
• responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte în familie,
• autoritatea părinţilor şi metodele educative pe care aceştia le folosesc.

Cunoscând asemenea aspecte, dascălul poate trece la stabilirea unui program comun de educaţie în care acţiunile ce se întreprind în şcoală şi familie să se completeze reciproc. Numai in acest fel se poate contura un sistem unitar de cerinţe. Odată stabilite aces­te lucruri urmează aplicarea lor. Şi în acest proces dascălului îi revine sarcina să îndrume şi să orienteze modalităţile de aplicare şi mai ales să urmărească rezultatele. În acest sens el trebuie să-i familiarizeze pe părinţi cu anumite cunoştinţe psihopedagogice şi să-i iniţieze în folosirea unor metode şi procedee de educaţie în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului.

Care sunt principalele aspecte asupra cărora şcoala trebuie să insiste ?

În ansamblu, ele se referă la regimul zilnic din familie, la relaţi­ile dintre părinţi şi la unitatea de cerinţe dintre ei, la importanţa cli­matului afectiv pentru dezvoltarea personalităţii copilului, la necesi­tatea cunoaşterii copilului, la semnificaţia stilului de viaţă care tre­buie să domine în familie, toate acestea ducând mai apoi şi la o reuşită şcolară.

În privinţa formelor concrete de colaborare dintre şcoală şi familie ele se deosebesc în funcţie de scopul urmărit şi modul concret de realizare. Dintre formele concrete care se pot folosi menţionăm:
a) şedinţele lunare cu aceştia, consultaţii bilunare, sau când se ivesc diferite probleme;
b) vizite la domiciliul elevului;
c) corespondenţa cu părinţii;
d) lectoratele pedagogice;
e) adunări comune cu elevii şi părinţii;
f) excursii;
g) manifestări cultural-distractive.

Atitudinea familiei faţă de rezultatele şcolare ale copilului

La şedinţele cu părinţii am vorbit pe larg despre modul în care aceştia îşi pot ajuta copiii la învăţarea lecţiilor, dar mai ales în controlul temelor de acasă. Copilul nu trebuie să vină la şcoală cu temele nefăcute. De aceea părinţii trebuie să cunoască cum se con­trolează şi cum poate fi ajutat copilul în cazul în care întâmpină unele greutăţi în realizarea lor. Totodată părinţii trebuie să cunoască dacă copilul lor are o comportare corectă faţă de învăţătoare şi colegii de clasă, dacă purtarea lui pe stradă şi în alte locuri este corespunzătoare.
"A-ţi învăţa copiii să facă binele înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă" (Mantegazza).
Rolul familiei în educaţia copilului nu încetează la vârsta şco­larizării. Este greşită concepţia unor părinţi, de felul: "L-am dat la şcoală înveţe-l dascălul". Şcoala şi dascălul nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ îşi găseşte efi­cienţa dorită atunci când între cei doi factori, şcoală şi familie, există o conlucrare în interesul comun al educării copilului.

Din experienţa pe care am avut-o până în prezent, mi-am putut da seama că există familii care se mândresc cu atitudinea severă faţă de copii. Severitatea este necesară, dar cu măsură, altfel copilul creşte timorat de gândul pedepsei, începe să mintă şi se înde­părtează de părinţi. Am avut cazuri de copii care începeau să plângă când luau calificative de bine sau suficient, spunând că vor fi pedepsiţi şi bătuţi acasă. Mai gravă este situaţia când păr­inţii sunt împărţiţi în "tabere", unul sever şi celălalt indulgent ;(unul procuror, altul avocat sau unul cloşcă, celălalt uliu). Nici într-un asemenea climat familial nu se realizează o educaţie sănă­toasă. Oferind copilului un climat de profundă securitate în condiţiile căruia se poate dezvolta în mod armonios, grupul familial îi conferă un ideal de sine, o imagine liniştitoare a propriului eu, un antidot pentru neliniştile sale interioare

La polul opus familiei severe am întâlnit familia permisivă, familie în care toţi se învârt în jurul poftelor copilului. Un astfel de copil va ajunge egoist, pentru că în familia sa el a cunoscut numai drepturi , nu şi îndatoriri. Cu aceşti copii se lucrează foarte greu şi devin dificili, deoarece ei cred că şi la şcoală vor avea parte de aceleaşi privilegii. Copiii unor asemeni părinţi devin în totalitate dependenţi, nu au iniţiative, nu îşi asumă responsabilităţi. Copiii crescuţi fără nici o constrângere, avându-i pe amândoi părinţii întotdeauna la dispoziţie pentru a le satisface cea mai mică dorinţă, nu vor putea mai târziu să suporte nici o frustrare, nici un cadru unde se cere disciplina. Când copilul va creşte, părinţii se vor plânge că acesta n-are nici o voinţă, că este capricios, că nu este niciodată mulţumit.
Un astfel de tip de părinte poate deveni mai bun ca părinte dacă: îşi va exprima nemulţumirea şi dezamăgirea faţă de aspectele negative ale comportamentului copilului, va fi ferm atunci când este vorba de respectarea regulilor stabilite, va încuraja iniţiativa copilului, va învăţa copilul să devină responsabil si apt pentru a face faţă singur unor situaţii, va accepta că şi copilul se maturizează şi are nevoie de independenţă.

Implicarea părinţilor în activităţile desfăşurate la şcoală

Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai apropia­tă şi să-l ajute pe micul elev să se încadreze mai uşor în procesul de învăţământ, am implicat direct părinţii în activităţile de con­siliere şi orientare, desfăşurate în afara orelor. De asemenea, părinţii au venit cu idei de realizare a unor activităţi extraşcolare. Am conceput împreună trasee pentru excursii, am vizitat diferite obiective propuse de ei, am organizat concursuri sportive la care au fost prezenţi şi părinţii am pregătit măşti şi costume pentru carnaval în colaborare, am ţinut în fata părinţilor serbări, care au permis acestora să vadă manifestările elevilor, rezultatul muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora. Astfel părinţii se simt utili şi prezintă mai mult interes pentru şcoală. Colaborarea devine una apropiată şi bogată în conţinut, nicidecum una proto­colară.

Unii părinţi nu au mai avut copii la şcoală. Pentru ca rolul lor de supraveghetori să fie mai uşor şi să-i ajute pe copii să se inte­greze rapid în procesul de învăţământ, la lectoratele cu părinţii am prezentat câteva teme axate pe rolul familiei în educaţia şco­larului mic:

• "Relaţia dintre copii si părinţi";
• "Regimul zilnic al elevului zilnic în familie";
• "Ce trebuie să ştie părinţii";
• "Ce este activitatea de învăţare";
• "Cum învăţăm mai uşor";
• "Debutul şco­lar";
• "Modelul familial";
• "Condiţiile de mediu pentru pregătirea lecţiilor".

Părinte şi cadru didactic, trebuie să ne informăm reciproc dacă stilul de lucru al copilului este acelaşi la şcoală şi acasă, dacă manifestă aceeaşi atitudine faţă de muncă, dacă aceleaşi procedee, îl stimulează sau îl inhibă, iar acolo unde există contradicţii, să ne întrebăm de ce, unde şi cine a greşit, ce perspective se deschid subiectului nostru de modelare comun, cum să-l ajutăm şi să interacţionăm.

BIBLIOGRAFIE:

1. ****** Învăţământul primar, nr. 1-3, 2006, Ed. Minipred, Bucureşti
2. Bontaş Ioan, Pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti
3. Neacşu I. Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996
4. Şerdean Ioan, Teme de pedagogie, Ed. V&I Integral, Bucureşti,1999

Institutor: Popescu Maria-Liana
Şcoala cu clasele I-VIII, Priboieni, judeţul Argeş