Tabla înmulţirii, o achiziţie bifată pentru viaţă? Înv. Eleonora-Rodica Hada, Şc. Gen. Nr. 1 Bălan, jud. Harghita

În multitudinea de idei vehiculate odată cu „deschiderea” învăţământului românesc spre lumea întreagă este şi aceea referitoare la necesitatea de a învăţa tabla înmulţirii.

Omenirea beneficiază, datorită mijloacelor tehnice din ce în ce mai disponibile, de instrumente perfecţionate care pot efectua imediat calcule de mare precizie. Se cunosc întrebările sau comentariile despre necesitatea sau nu a deţinerii în general, de către oameni, a acestei achiziţii eminamente mentale. Unii, realmente o pun sub semnul întrebării, considerându-se vizionarii unei civilizaţii mondiale fără cusur.

Noi, dascălii, ar trebui să nu pregetăm în a dărui copiilor din şcoală, încă din clasa a 3-a, această bucurie specifică vârstei. Oricât de repede se petrec transformările pe plan mondial, datorită problemelor materiale, adesea chiar şi tehnice sau de altă natură, nu poţi beneficia , în orice clipă, de „ajutoare”care să te însoţească permanent în efectuarea calculelor. Cel mai sigur e să ai „mintea la tine”.

Am constatat cu bucurie că, prin măsurile de descongestionare a materiei la clasele mici şi prin introducerea înmulţirii la clasa a 3-a, însuşirea acestei operaţii matematice se realizează cu mai multă uşurinţă decât în clasele a 2-a. Rezultatele sunt bune şi foarte bune, mult mai în concordanţă cu particularităţile lor de vârstă.

Acestea fiind scrise, pledez pentru diversificarea modalităţilor de a-i motiva şi determina pe elevi că merită să facă un efort pentru a deveni stăpânii cunoştinţelor de înmulţire, implicit împărţire. În acest scop am selectat câteva dintre procedeele, care pot fi de folos învăţătorilor interesaţi:

-încă de la sfârşitul clasei a 2-a am sugerat părinţilor ca în vacanţă, în timpul jocului, să uzeze de grupe de jucării sau orice lucruşoare plăcute copiilor din care să construiască grupe multiple de câte 2-10 elemente.

-am procurat zaruri colorate, de mărime confortabilă, din punctele cărora am evidenţiat grupe de mulţimi de câte 1-10 puncte, sprijinind elevii (prin acţiuni concrete de manipulare obiectuală) să-şi formeze reprezentările necesare, ca pas prealabil în abstractizare.

-în acelaşi scop am realizat desene didactice reprezentative pentru grupuri obiectuale, specifice diferitelor înmulţiri. De exemplu: frunze de trifoi la înmulţirea cu 3; scăunele pentru 4, degetele de la o mână pentru 5 etc. E important, în evoluţia elevului ca observarea lui să fie dirijată în scopul de a „filma”şi număra deodată mulţimi mai mici în prima fază şi mărite progresiv.

-din materiale printate, am confecţionat cele două faţete ale aceluiaşi carton; pe o parte am lipit tabla înmulţirii clasică, iar pe cealaltă „Tabla înmulţirii a lui Pitagora” ; elevii pot folosi acest material adjuvant oriunde şi de câte ori au nevoie, iar învăţătorii pot solicita colorarea unor rubrici, funcţie de ceea ce doresc să evidenţieze în anumite etape ale lecţiei.

- am iniţiat concursuri de abilitate pe această temă, în timpul orelor, stimulând curajul şi răspunsuri mai rapide la grupe de câte 10 exerciţii cu înmulţirile „pe sărite”; deşi adulţii îl pot considera simplu, acest tip de evaluare se dovedeşte a fi suprasolicitant pentru mulţi dintre elevi, probând performanţa raportată la timp; din acest motiv, am acordat calificative elevilor câştigători, pentru a-i motiva şi pe colegiilor. Dacă nu intervine tactul pedagogic al învăţătorului, elevii se pot descuraja în cazul în care , după tentative repetate, nu reuşesc.

-am prezentat elevilor întâmplări autentice legate de acest capitol al matematicii, care să le întreţină interesul viu:
1) „ minunea”pe care un tânăr american a descoperit-o la un student român care ştia să calculeze „pe de rost” ceea ce el putea să facă numai pe calculator, modul în care l-a îndemnat să repete experienţa, folosind alte numere şi uimirea ce i se putea citi din privire pe care apoi a exprimat-o şi prin cuvinte;
2) experienţa a doi fraţi din altă ţară care au învăţat tabla înmulţirii prin metode diferite: a) despre o fetiţă care a fost ajutată să o memoreze până ce a stăpânit-o cu străşnicie şi o utilizează în orice situaţie dând răspunsuri prompte; b) despre băiatul, care are nevoie de adunări sau scăderi repetate pentru a calcula un produs şi răspunde cu mai multă greutate.

Concluzionând:

În calitate de dascăli sau părinţi , vom asista cu bucurie şi cu un sentiment de eliberare sufletească atunci când vom bifa încă un pas urcat de copii noştri în drumul lor spre devenire. Căci valorile mari ale vieţii se compun din suma celor mici.

Învăţătoare ELEONORA-RODICA HADA
Şcoala Generală Nr. 1 Bălan, jud. Harghita