„Să descoperim din nou copilul”, Ed. Carmen-Monica Demeter, Grăd. cu PP „Căsuţa fermecată” Gherla, jud. Cluj

Motto:
“Copilul adevărat, cu capacităţile lui naturale, a rămas necunoscut.Acest copil <<adevărat>>, normal, natural, nemutilat de condiţii externe este un copil care urmează a fi descoperit." (Maria Montessori,  “Descoperirea copilului”)

Profesia de educatoare necesită nu doar o pregătire de specialitate şi competenţe psihopedagogice şi didactico-metodologice, ci şi un spirit nou care să pornească dintr-o mare dragoste pentru ceea ce înseamnă copilul şi copilăria.Acestea sunt trăiri ce nu se vor întoarce niciodată şi care odată tulburate sau compromise frâng dezvoltarea liberă a personalităţii umane. Cu toţii ştim cât de importantă este prima vârstă pentru devenirea noastră ca oameni unici, irepetabili. Însă uităm de multe ori cîte ceva: fie să lăsăm drum liber curiozităţii neobosite a copilului şi dorinţei lui de cunoaştere, fie să oferim libertatea de alegere în locul impunerii unor activităţi considerate de noi necesare, fie să lăsăm copilul să înveţe prin experienţă proprie.

De ce acest îndemn de a descoperi copilul? Pentru că el, copilul, era considerat un simplu recipient, un „vas gol” ce trebuia umplut cu informaţii prestabilite de adult, în virtutea poziţiei de transmiţător absolut de cunoştinţe pe care o deţinea. Pentru că el, copilul, a fost dintotdeauna un spirit viu ale cărui simţiri, nevoi, capacităţi, interese au fost ignorate mult timp nefiind măcar cunoscute. Pentru că el, copilul, nu este un adult în miniatură şi prin urmare nu gândeşte ca un adult, ci într-o manieră personală, plină de ingeniozitate şi rigoare. Şi pentru că el, copilul, este beneficiarul unor calităţi omeneşti superioare, necunoscute „de  milenii”. Ele nu s-au putut manifesta datorită absenţei factorilor ce le puteau mijloci apariţia şi dezvoltarea. Iar aici intervine geniul de cercetător al Mariei Montessori care a întrevăzut calea prin care poate elibera sufletul copilului rămas cu totul ascuns sau umbrit de egoismul inconştient al adultului. Urmarea acestei căi impunea schimbări spectaculoase.
„Două sînt  deci  lucrurile de schimbat in jurul copilului: activitatea adultului  şi ambientul.”

1. Spiritul nou (al educatoarei)

Un asemenea spirit diferea radical de cel al vechilor  educatoare, care se făceau centrul atenţiei copiilor şi sursa educaţiei lor. Ce aducea nou din punct de vedere al sarcinilor şi comportamentului educatorului? Minimalizarea rolului adultului şi aşezarea copilului în centrul atenţiei. Conturat în timp pe baza observaţiilor ştiinţifice asupra comportamentului copiilor, profilul pedagogului Montessori a pornit de la celebra rugăminte a unui copil din prima „Casă a copiilor”, adresată Mariei Montessori: „Ajută-mă să fac singur”.

Rolul pedagogului Montessori nu este unul principal în activitatea didactică, ci poate fi asemuit mai degrabă cu un ghid, care îi îndrumă pe cei mici să-şi dezvolte personalitatea şi să acumuleze cunoştinţe. De fapt, rolul lui suferă o metamorfozare: de la condiţia de educator la aceea de etolog  (studierea comportamentului, a modului de viaţă). Iată câteva din sarcinile educatorului Montessori derivate din îndelungata experienţă a tradiţiei montessoriene:

• observarea atentă a copilului, prezentarea ofertei de lucru la momentul potrivit, stabilirea limitelor, ajutor pentru respectarea consecventă a regulilor; pedagogul urmăreşte cu atenţie fiecare acţiune a copiilor şi nu invers;
• orientarea copilului spre ambient transferându-i acestuia rolul exterior de a educa copilul prin efortul propriu al acestuia;
• prima îndatorire a educatoarei este aceea de a ţine în perfectă ordine ambientul: fiecare obiect are un loc, fiecare obiect trebuie să se întoarcă la locul lui;
• datoria educatoarei este  aceea de a-i iniţia în mod gradat pe copii în utilizarea tuturor obiectelor aflate  în  clasă; ajutându-l sa le cunoască  importanţa practică pentru a şti să le utilizeze;
• cunoaşterea  exactă  a  materialului  de dezvoltare trebuie  să existe ca o fotografie în mintea educatoarei şi, de asemenea, trebuie să-i fie tot  timpul  clară corespondenţa  medie  între  obiecte   şi  vârsta copilului;
• educarea mişcărilor este unul dintre principalii factori în producerea acelui aspect exterior de ,,disciplină” care se găseşte în ,,Casa copiilor” iar educatoarei îi revine această sarcină;
• el nu corectează copilul, consideră că încă nu a ajuns să stăpânească îndeajuns conceptul iar activitatea va fi reluată cu un alt prilej;
• el nu pedepseşte copiii şi nu le oferă recompense, acestea fiind date de mulţumirea că a realizat singur un lucru corect, bazându-se pe propriile puteri;
• ajutorul pe care un educator Montessori îl oferă copilului este extrem de limitat, atât cât să iasă din impas;

2. Mediul pregătit (educaţional)

Datorită faptului că ambientului îi revenea o mare parte din rolul care  înainte aparţinea exclusiv educatoarei se impunea şi o  nouă organizare a „habitatului natural”, în fapt un transfer al puterii educative. Pentru ca mediul pregătit să poată facilita lucrul independent al copilului, trebuiau îndeplinite anumite condiţii:

• să fie adaptat copilului;
• să-i permită libertatea mişcărilor („ o amenajare în mişcare”: lucrurile şi persoanele să aibă posibilitatea să îşi schimbe locul deoarece copilul este extrem de activ datorită naturii sale);
• să fie ordonat („a pune totul în ordine” reprezintă unul dintre principiile esenţiale ale organizării ambientului;acţiunile ordonatoare ale copilului asupra obiectelor conduc la ordonarea activităţii mentale sau altfel spus, ordinea exterioară duce la ordine interioară);
• să „invite” copilul să lucreze („luminozitatea” lucrurilor conferă în ochii copilului atractivitate oricărui obiect, de oricât de umilă folosinţă);
• să respecte limite în dozarea materialului (stabilirea acelei cantităţi de obiecte pe care activitatea infantilă o utilizează efectiv şi pe care memoria sa este capabilă să o localizeze în ambient, oferind posibilitatea de a „fotografia” locul fiecărui obiect);
• să fie „o adevărată casă” ( să conţină şi alte spaţii decât sala de clasă, să le ofere posibilitatea de a vedea şi a nu fi văzuţi, de a se simţi ca în familie);

Mediul pregătit nu este creat doar prin aşezarea pe rafturi accesibile şi mobilierul adecvat, ci printr-o atmosferă plăcută, relaxată, care să inducă o stare de confort fizic şi psihic.Ceea ce conferă materialelor de dezvoltare un caracter special este faptul că ele sunt astfel concepute încât oferă copilului ocazia de a se corecta singur. Ele sunt realizate în serii sistematice care permit învăţarea diferitelor concepte (formă, mărime, grosime, lungime etc.) şi care conţin în ele „controlul erorii” (piesa se potriveşte doar într-un anumit loc pe care copilul îl găseşte prin încercări repetate). Bineînţeles, copilul este iniţiat în utilizarea materialul pentru ca acesta să nu rămână doar o simplă jucărie ci să fie utilizat conform scopului pentru care a fost creat. Această iniţiere se face sub forma „lecţiei celor trei timpi” (numirea obiectului sau noţiunii de către educatoare „Acesta este roşu”, identificarea lui de către copil în mulţimea obiectelor „Dă-mi roşu”, verificarea însuşirii noţiunii „Cum e acesta?”).

DESCOPERIM DIN NOU COPILUL DACĂ NU UITĂM CĂ:

• fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat;
• copilul realizează dezvoltarea cognitivă prin intermediul simţurilor (“Explică-mi şi voi uita, arată-mi şi îmi voi aminti”);
• copilul învaţă în ritmul său propriu şi în funcţie de interesul individual;
• copilul învaţă făcând (“Ajută-mă să fac singur”);
• copilul este extrem de activ datorită naturii sale interioare;
• mentalitatea infantilă este mai limitată şi mai puţin complicată decât a noastră;
• copilul are nevoie de un mediu pregătit, care să-i faciliteze lucrul independent; acesta trebuie:să fie adaptat copilului, să fie ordonat, să „invite” copilul să lucreze;
• copilul realizează învăţarea prin propria minte, prin propriile mâini şi prin propria inimă;
• copilul creşte dacă noi devenim mai mici;

Educatoare Carmen-Monica Demeter,
Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa fermecată” Gherla, jud. Cluj

Bibliografie

Montessori M., “Descoperirea copilului”,  E.D.P, Bucureşti, 1977
Montessori M., “Manual de Pedagogie Ştiinţifică”, Editura Morano 1935