Influenţa mediului şcolar asupra nivelului stimei de sine, prof. înv. primar Badea Cristina, Şc. cu cls. I-VIII „Al. I. Cuza” Câmpina, Prahova
Să înveţi bine ţine în primul rând de tine. Învăţând dai dovadă de respect pentru tine. Dar unui copil care vine în clasa I nu-i poţi spune aceste fraze. Debutul scolarităţii poate fi uneori dificil, cu repercusiuni asupra nivelului stimei de sine. Nu e uşor să fii judecat de toţi cei din jurul tău. Statutul de elev implică noi responsabilităţi, dar şi drepturi. Apartenenţa la grupul clasă implică raportarea la norme dar şi la ceilalţi membri ai grupului.
„Părinţii, cadrele didactice, colegii şi prietenii pot fi surse ale stimei de sine, dar şi factori de presiune asupra stimei de sine”. (vezi Lelord, Fr. şi André, Ch. 2003, p. 96)
Dacă în primii ani de viaţă părerea părinţilor are cea mai mare valoare pentru un copil, după ce acesta devine şcolar, ce spune şi ce face învăţătoarea este „lege”. Ce se întâmplă cu un copil care nu este apreciat acasă decât pentru notele bune pe care le obţine, care nu este prea agreat de colegi pentru că „nu ştie să se joace” şi nu prea are prieteni? Comportamentul său social nu este adecvat. Găseşte el oare înţelegere la cadrul didactic? De cele mai multe ori un astfel de copil este prea puţin agreat de cadrele didactice. Este „un copil problemă” ce are, evident, o scăzută stimă de sine.
Rezultatele bune la învăţătură sunt de obicei corelate cu o înaltă stimă de sine. Dar o înaltă stimă de sine favorizează obţinerea de rezultate bune? Fără dificultate putem observa în orice clasă că elevii buni la învăţătură relaţionează mult mai uşor, au încredere în viitor, sunt motivaţi pentru învăţătură, întreabă pentru a afla mai mult sau a-şi lămuri unele informaţii sau fapte, au iniţiative pozitive.
Elevii care au rezultate slabe la învăţătură sunt şi cei care au o scăzută stimă de sine. Aceştia au adesea probleme de relaţionare, nu sunt motivaţi pentru învăţătură, nu întreabă, sunt apatici, de multe ori au şi iniţiative negative. Eşecul pe care-l au pe plan relaţional sau intelectual antrenează dezaprobarea, suferinţa şi alterarea nivelului stimei de sine.
Felul în care reacţionează părinţii la rezultatele şcolare ale copiilor lor este determinat de propriul nivel al stimei de sine. Când părinţii au ei înşişi îndoieli cu privire la valoarea şi capacităţile lor, tind să fie ori excesiv de pretenţioşi, ori excesivi de protectori sau chiar neglijenţi faţă de copilul lor. Există şi un caz particular, cel al copiilor cadrelor didactice, care sunt expuşi la riscuri mai mari, fiindcă părinţii acestor copii tind să ceară rezultate şcolare deosebite, altfel îi admonestează, îi ridiculizează, îi critică, le condamnă eşecul.
Din acest motiv apar următoarele reacţii posibile ale copiilor: apatia, compensarea şi evitarea. „Copilul renunţă să facă eforturi la învăţătură fiindcă a încerca înseamnă să rişte umilirea şi respingerea. În subconştient, copilul raţionează: Dacă nu fac nici un efort, nu există eşec; dacă nu există eşec, nu există umilire.” (vezi Humphreys, T., 2008, p. 19)
Fără a acorda atenţie sentimentului lor de valoare personală, aceşti copii nu vor face progrese şcolare. Ei vor fi catalogaţi drept „leneşi”, „înceţi la minte” sau „buni de nimic”.
Compensarea o întâlnim la elevul muncitor, perfecţionist, care petrece mult timp cu efectuarea temelor şi se tulbură imediat la gândul că nu ar putea reuşi. Muncind din greu, copilul încearcă să înlăture posibilitatea unui eşec pentru a nu risca dezaprobarea celor apropiaţi. Pentru astfel de copii identitatea este strâns legată de comportamentul şcolar.
Reacţia de evitare o întâlnim la copilul lăudăros, agresiv, care se poartă cu superioritate. El face foarte rar vreun efort pentru a se concentra la activităţile şcolare prin „atitudini protectoare de genul: Aş putea face asta, dacă aş vrea, dar de ce să-ţi fac pe plac?
Mediul şcolar este un loc al competiţiei şi al comparaţiei sociale unde reuşitele sunt valorizate şi eşecurile sancţionate. Un copil care repetă clasa nu se va descurca mai bine pentru că deja ştie cerinţele şi este familiarizat cu noţiunile. Din contră e plictisit, ce i se prezintă nu mai este atractiv. În plus marca de repetent îi aduce respingerea de către noii colegi sau o acceptare formală. Un alt eşec.
Şi mai trist mi se pare cazul copiilor cu deficienţe mintale, sau cu un intelect la limită care chiar dacă au o bună stimă de sine la începutul şcolarităţii, aceasta se degradează pe măsură ce apar diferenţele din ce în ce mai mari dintre rezultatele lor şi cele ale colegilor, atunci când sunt în învăţământul de masă. Orice pas pe care ei îl fac este extrem de mic, insesizabil, în comparaţie cu cei ai colegilor ce par uriaşi. Trebuie foarte mult încurajaţi de cadrul didactic şi de colegi pentru ca acel pas extrem de mic, să reprezinte un succes, să fie mult mai bine valorificat. Numai astfel nivelul stimei de sine va spori. Faţă de sistemul cu note, actualul sistem de apreciere cu calificative din ciclul primar permite aprecierea fără ierarhizare strictă, ceea ce reduce presiunea asupra domeniul rezultatelor şcolare, domeniu important în constituirea stimei de sine.
Un alt domeniu important este cel al atitudinii comportamentale. Atenţia pe care o acordăm comportamentului copilului, ca părinte sau cadru didactic, ca şi cea acordată performanţelor şcolare sau iniţiativelor are un rol important în constituirea stimei de sine. Ea stimulează şi încurajează şi este de cele mai multe ori mai valoroasă ca o recompensă materială. Un gest de admiraţie sau câteva cuvinte adresate copilului care a obţinut un succes, cât de mic, au un efect binefăcător. Recunoscându-i performanţele îl motivăm puţin câte puţin. În schimb o prea mare atenţie acordată celor cu probleme de disciplină, de comportament, nu va face decât să-i pună în valoare şi să-i încurajeze în continuarea acestora. Formulând interdicţii vom incita de fapt la nerespectarea lor. Este important ca mesajele pe care le transmitem să fie într-un limbaj pozitiv („Nu mai vorbiţi!” poate fi înlocuit cu „Linişte, vă rog!”), centrat pe copil ( în loc să-i spunem „Ai reuşit” putem folosi „Îţi pare bine că ai reuşit”), pentru că reflectându-i sentimentele înseamnă să-i evidenţiem o reuşită.
„Situaţiile de tensiune şi autoritarism exclusiv şi brutal îi fac pe copii să se simtă inferiori şi să aibă dificultăţi în a da şi a primi afecţiunea altora, se simt izolaţi şi nefericiţi, vinovaţi şi depresivi, au reacţii de apărare; iar în situaţiile de acceptare, valorizare şi căldură afectivă, ei tind să-şi formeze şi să manifeste o înaltă stimă de sine, încredere, raţionalitate, autocontrol.” (vezi Albu, G. , 2002, p. 134)
Oferindu-i atenţie, încredere, libertate de exprimare şi dragoste necondiţionată, copilul va deveni posesorul unei inestimabile comori: o bună/ ridicată stimă de sine, care-l va ajuta în viaţa de adult.
Cadrele didactice, ca şi părinţii, trebuie să înveţe să-şi stăpânească stresul, să-şi diminueze îndoielile, când e vorba de capacităţile lor educative, pentru a transmite siguranţă şi încredere copiilor. Autodisciplina se învaţă din fragedă copilărie şi poate continua toată viaţa.
Copilul simte că este în siguranţă atunci când are o viaţă stabilă, în timp şi spaţiu, şi mai ales când are în preajmă, în mod regulat, persoanele importante pentru el (părinţi, învăţătoare). De aceea activităţile/ lecţiile se desfăşoară după un orar bine stabilit de la începutul anului, în aceeaşi sală (pe cât posibil), cu aceleaşi cadre didactice. Fluctuaţia de cadre didactice, mai ales la elevii mici, dă naştere de cele mai multe ori la sentimentul că nu sunt iubiţi, că sunt părăsiţi, că nu valorează nimic.
Nivelul stimei de sine a copilului îi va determina nu doar progresul educaţional, ci şi dezvoltarea afectivă, socială, intelectuală. Din perspectiva dezvoltării şcolare, copiii cu stimă de sine ridicată sunt caracterizaţi de dorinţa vie de a învăţa, agrearea provocărilor, păstrarea curiozităţii înnăscute, acceptarea greşelilor şi eşecurilor ca prilejuri de învăţare, tolerarea criticilor, competiţia cu ei înşişi, recunoaşterea punctelor forte şi a celor slabe.
Bibliografie:
- Albu, G., - (2002) - În căutarea educaţiei autentice, Editura Polirom, Iaşi
- Lelord, Fr., André, Ch., - (2003) - Cum să te iubeşti pe tine pentru a înţelege mai bine cu ceilalţi, Editura Trei
- Humphreys, T., - (2008) - Stima de sine – cheia pentru viitorul copilului tău, Editura Elena Francisc Publishing
prof. înv. primar Badea Cristina
Şcoala cu clasele I – VIII „Al. I. Cuza” Câmpina - Prahova
