Probleme sînt multe şi sînt foarte mari. Dincolo de influenţa nefastă a sărăciei asupra educaţiei şi, prin urmare, de deficienţele economico-financiare din sistem, dincolo de inadmisibila ruptură dintre educaţie şi cercetare, moştenită de la regimul sovietic, în afară de slaba legătură (sau chiar lipsa de legătură, pe alocuri) dintre învăţămînt şi viaţa practică, dintre realităţile din domeniu şi priorităţile economice, sociale şi culturale, în afară de acuta problemă a asigurării nivelului corespunzător de profesionalizare ce vizează întîi de toate cadrele didactice ca atare, dar nu în ultimul rînd şi pe cele din managementul educaţional, şi mai presus de toate, discutabilele performanţe ale învăţămîntului nostru, în special al celui universitar, etc. -, mai este încă o sarcină stringentă care pînă acum a fost ignorată cu îndărătnicie uluitoare. Este vorba de problema limbilor ca pîrghie de bază pentru realizarea actului educativ şi de cercetare. Mai precis, am în vedere rolul limbilor română, rusă şi engleză în funcţionarea universităţilor şi a instituţiilor ştiinţifice. Nu pot, în această scurtă luare de atitudine, să vorbesc despre toate implicaţiile sociale pe care le presupune statutul de limbă de stat al limbii române în Republica Moldova, dar tocmai acest statut reclamă ridicarea acestei limbi la rolul fără de care statutul declarat rămîne o frază lipsită de conţinut. Să exemplificăm puţin. Un tînăr care doreşte să-şi facă studiile într-o universtitate din Europa, ca să nu mai privim peste Ocean, nu are nici o şansă dacă nu cunoaşte satisfăcător limba ţării în care se află această universitate. Chiar şi universităţile europene care au ca principală limbă de studii engleza (aşa-zisele universităţi internaţionale) au în planurile de studii limba ţării de reşedinţă ca disciplină obligatorie. Să ne mai aducem aminte că tinerii şi copiii basarabeni sînt admişi la studii în România, care este parte a Uniunii Europene, cu condiţia indiscutabilă de a cunoaşte limba română. S-ar părea că atunci cînd acestor copii li se stabilise un an pregătitor pentru a studia mai bine limba română ministerul român al educaţiei ar fi manifestat exces de zel. În realitate nu este deloc aşa, pentru că învăţătura cu rezultate performante nu se poate face decît în baza celei mai bune cunoaşteri a limbii de studiu. În plus, şi asta nu poate fi trecut nicicum cu vederea, astfel s-a mai urmărit asigurarea unui contact cît mai confortabil şi mai eficient al învăţăceilor cu noul mediu social şi universitar. Concluzia se impune de la sine: reforma educaţiei în R. Moldova, care este o sarcină stringentă a noii guvernări, trebuie să aibă în vedere obligativitatea cunoaşterii limbii române pentru toţi studenţii şi cadrele didactice din învăţămîntul universitar. Cursurile universitare în limba rusă şi mai ales universităţile cu predare exclusivă în limba rusă sînt un anacronism care nu numai că ţine educaţia la acest nivel în cadrul mentalităţii imperiale ruso-sovietice, dar mai şi aduce prejudicii serioase sistemului instructiv-educativ din R. Moldova prin zădărnicirea armonizării acestuia, prin crearea de obstacole în calea racordării lui la standardele educative şi de cercetare occidentale şi prin alimentarea predispoziţiilor etnic-sectare din cadrul societăţii. Doar spiritele înguste şi/sau răuvoitoare nu pot recunoaşte că buna cunoaştere a limbii române de către toţi cetăţenii acestei ţări este în folosul tuturor, deoarece, pe lîngă faptul că este în intersul fiecăruia, mai asigură şi un climat sănătos în societate. Nu poţi avea nici o îndreptăţire morală şi civică să zici că eşti bun cetăţean al R. Moldova atunci cînd nu doreşti să cunoşti limba acestui stat. Iată de ce schimbarea atitudinii populaţiei rusofone faţă de limba română, mai ales a celor antrenaţi în educaţie, este mai mult decît necesară. Bineînţeles că lucrurile nu trebuie forţate, totul trebuie să se facă treptat, în strictă concordanţă cu un plan judicios ce ar ţine cont de realităţile care s-au creat aici în ultimii 60-70 de ani, de drepturile umane şi cetăţeneşti. Va trebui, pentru început, ca după o lungă perioadă de bătaie de joc de limba română, aceasta să fie în sfîrşit luată în serios în şcolile generale şi în liceele cu predare în limba rusă. Unul din marile neajunsuri ale educaţiei şi cercetării din R. Moldova este necunoaşterea sau insuficienta cunoaştere a limbii engleze. Urmare a ocupaţiei sovietice şi a practicării, în scopul menţinerii acelei ocupaţii, a unei educaţii proimperiale, de ataşament necondiţionat la „valorile” acelui regim, limbile străine (cu excepţia rusei) sînt cunoscute aici foarte puţin. Funcţionarii noştri de stat, jurnaliştii noştri şi alţi practicanţi de meserii publice trăiesc probabil cu durere un complex de inferioritate în raport cu aceiaşi meseriaşi din România sau din Rusia care vorbesc engleza de parcă ar fi limba lor maternă. Extrem de dureros se resimte acest neajuns în universităţi şi în institutele de cercetare ale Academiei de Ştiinţe a R. Moldova. O universitate sau un institut de cercertare este recunoscut pe plan internaţional numai dacă colaboratorii lui au lucrări publicate în revistele recunoscute de Institutul de Informare Ştiinţifică (Thomson ISI), dacă figurează în rapoartele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă din SUA sau se regăsesc în ratingul publicat anual de Times Higher Education Supplement. De prisos să spunem că Republica Moldova se întîlneşte mult prea rar în aceste aprecieri. Nici una din universităţile noastre şi nici un institut academic nu contează în ratingul internaţional al instituţiilor de acest gen. Şi asta nu numai din cauza realizărilor reale ale domeniului universitar şi ale cercetării de la noi, dar mai cu seamă ca urmare a accesului redus al acestora la publicaţiile şi instituţiile ştiinţifice internaţionale tocmai pentru că cercetătorii şi profesorii noştri nu prea cunosc limba engleză (lăsăm la o parte cazurile singulare care nu sînt relevante pentru starea generală de lucruri). Aceasta este o piedică serioasă în calea colaborării universităţilor şi a institutelor noastre academice cu cercurile ştiinţifice din străinătate. Evident, dincolo de necesitatea de a astupa prăpastia extrem de periculoasă ce separă cercetarea de învăţămîntul superior, precum şi de realizarea multor altor sarcini, poate nu tot atît de importante, dar foarte necesare (de ex., o reevaluare a competenţelor profesorale, o reconsiderare serioasă a atestării cadrelor ştiinţifice, o reeşalonare în nomenclatorul de profesii, elaborarea unei atitudini proprii, responsabile, bine motivate faţă de sistemul Bologna etc., etc.), se impune deocamdată introducerea studiului obligator al limbii engleze la toate specializările universitare. Pentru punerea limbii române şi a limbii engleze la locul care li se cuvine în sistemul educaţional şi de cercetare, neglijat cu condamnabilă uşurinţă pînă acum, se cer două lucruri la fel de importante: competenţă şi curaj. Să sperăm că nici una, nici alta nu le lipseşte noilor noştri guvernanţi. Jurnal.md