Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Vizita în Marea Britanie a elevilor Şcolii “Elf”

In perioada 29 martie - 5 aprilie 2008, patru dintre elevii Şcolii ELf din Cluj-Napoca, însoţiţi de doamnele profesoare Elena Zemora şi Carmen Costina, au vizitat şcoala The Bliss Carity School din Northamptonshire, unde s-au întâlnit cu partenerii lor de proiect din Franţa, Suedia, Turcia şi bineînţeles, Marea Britanie. Proiectul, cu titlul 'Prin ochi de copii', are ca obiective principale dezvoltarea participării active a elevilor la viaţa şcolii, prin organizarea unui Consiliu al Elevilor începând cu ciclul primar, dezvoltarea abilităţilor interculturale ale elevilor şi încurajarea învăţării limbilor străine. Activităţile organizate în cadrul parteneriatului beneficiază de sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul 'Lifelong Learning.'

Pe parcursul reuniunii de proiect, elevii au participat la cursuri de formare organizate în parteneriat cu Autoritatea Locală a Educaţiei din Northamptonshire, în care au învăţat cum funcţionează cel mai bine un consiliu al elevilor democratic. De asemenea, elevii au contribuit la realizarea unei platforme comune de comunicare prin internet, prin intermediul căreia toţi cei 172 de elevi ai şcolii vor putea face schimb de informaţii cu partenerii lor din celelate patru şcoli membre ale parteneriatului Comenius. Cu această ocazie, elevii români au fost foarte apreciaţi pentru abilităţile foarte bune de comunicare in limba engleză.

Oaspeţii au avut ocazia să participe şi la orele obişnuite ale elevilor englezi, şi au fost foarte impresionaţi de ceea ce au văzut. 'Toţi copiii din această şcoală sunt extraordinar de cuminţi, pentru că profesorii lor îi apreciază de fiecare dată când fac fapte bune,' ne spune Irina Bădescu, elevă în clasa a V-a. Alma Olteanu, clasa a VI-a, a fost impresionată mai ales de întâlnirile bisăptămânale cu toată şcoala, când toţi elevii şi profesorii se întâlnesc în 'assembly' şi discută împreună despre evenimentele săptămânii, îi aplaudă pe elevii care s-au remarcat la învăţătură şi purtare (iar părinţii acestora sunt invitaţi să ia parte la ceremonie) şi cântă imnul şcolii. Joel Madly, clasa a VI-a, a apreciat mai ales modul în care şi cei mai mici elevi din şcoală, de 5-6 ani, îşi iau în serios rolul de reprezentanţi ai clasei in Consiliul Şcolii şi îşi îndeplinesc cu multă responsabilitate sarcinile ce le revin. 'Eu am fost impresionat cel mai mult de modul vesel în care se desfăşoară lecţiile, e tot timpul o atmosferă plăcută şi elevii fac tot felul de activităţi, care îii ajută să reţină mai bine ceea ce trebuie să înveţe,' a spus George Bochiş, elev in clasa a V-a.

Vizita s-a încheiat cu o zi de ateliere artistice, în care elevii fiecărei ţări au împărtăşit celorlalţi copii câte un aspect cultural specific ţării lor. Elevii români i-au învăţat pe colegii lor din Anglia cum se încondeiază ouăle de Paşte, copiii suedezi le-au vorbit despre obiceiurile legate de solstiţiul de vară, francezii - care provin din zona Champagne - au realizat struguri, iar copiii din Turcia au pictat farfurii cu motivul ochiului, simbol care este prezent în orice cămin din Turcia. Copiii englezi au realizat diverse modele de pantofi, dat fiind că în zona lor se află o fabrică de încălţăminte.

La sfârşitul lunii mai, alţi 14 elevi ai Şcolii Elf vor participa la un schimb de experienţă cu şcoala din Suedia, unde vor discuta despre modul de funcţionare al Consiliului Elevilor în fiecare din cele două scoli; de asemenea Şcoala Elf va găzdui timp de o săptămână două cadre didactice de la Şcoala 'The Bliss Charity' din Marea Britanie.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: scoalaelf | 15.04.2008 23:59 | 2044 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 4 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

65 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN