Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concurs - Expozitie ,, Cu drag şi dor , de mărţişor! ’’

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

Concursul se adresează elevilor din ciclul primar şi gimnazial din întreaga ţară şi îşi propune să pună in valoare tehnici de confecţionare a mărţişoarelor şi darurilor oferite mamelor în prag de primăvara, să stimuleze participarea copiilor la acţiuni comune , să opereze schimbări de atitudine şi mentalitate faţă de copilul cu cerinţe educative speciale , ajutând la integrarea lui socioprofesionala . Pot participa copii şi tineri ce se încadrează în următoarele categorii:  învăţământ primar  învăţământ gimnazial  învăţământ liceal şi scoli de arte şi meserii Expoziţia - concurs va cuprinde lucrări grupate pe următoarele categorii :  Mărţişoare  Felicitări  Dar pentru mama Sunt admise în expoziţie maxim 5 lucrări ale unui singur autor, indiferent de tehnica abordată şi de secţiunea la care se încadrează lucrarea. Lucrările vor avea menţionat (pe fată, în etichetă) titlul, iar pe verso se vor menţiona: o Numele prenumele elevului o Vârsta, clasa şi unitatea şcolară o Profesorul îndrumător Lucrările vor fi expediate până la data de 25 februarie 2010 pe adresa: Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă Str. VASILE ALECSANDRI NR. 3, ORAŞ NEGREŞTI , JUD . VASLUI Cod 735200 Sistemul de jurizare : Juriul va fi compus din:  Câte un cadru didactic din învăţământul primar, gimnazial, liceal ;  Un reprezentant al CJRAE VASLUI ;  Un coordonator al proiectului ;  Un reprezentant al comunităţii locale ;  Un reprezentant specializat în arte al Casei de Cultură . Pentru fiecare secţiune de concurs se vor acorda câte 5 premii I, II, III, pentru fiecare ciclu de învăţământ. Toţi elevii participanţi vor primi diplome de participare, iar cadrele didactice vor primi diplome pentru îndrumarea elevilor participanţi. Criterii de jurizare: o Diversitatea, corectitudinea tehnicilor de lucru folosite o Bogăţia cromatică: o Diversitatea materialelor folosite o Originalitatea Lucrările înscrise în concurs vor fi expuse în perioada 1-10 martie 2010 în foaierul Casei Orăşeneşti de Cultură Negreşti . EVENIMENTUL VA FI MEDIATIZAT . Pentru orice informaţii, ne puteţi contacta: Prof. psihopedagog Grigoraş Elvira tel. 0726688978 Prof. psihopedagog Sardariu Adriana tel. 0762267945 sardariuadriana@yahoo.com elviraelene@yahoo.com Pentru eficientizarea comunicării rezultatelor concursului și expedierea diplomelor,vă rugăm ca, odată cu lucrările , să trimiteți un plic autoadresat ,având în vedere că participarea la concurs este gratuită .

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: adriana_vaslui | 24.01.2010 10:53 | 2894 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (32)

0 0

25.01.2010 21:08 sanda37

invatamantul prescolar de ce nu poate participa fiindca si prescolarii pot sa realizeze lucrari foarte frumoase

0 0

26.01.2010 07:23 elviraelene

Promitem sa ne consultam in cel mai scurt timp si sa va transmitem daca pot participa si copii de varsta prescolara .,

Va dorim spor la lucru si inspiratie!

ORGANIZATORII

0 0

26.01.2010 15:51 adriana_vaslui - Autor

Concursul , este adresat tuturor copiilor, inclusiv celor preşcolari şi mai ales celor din învăţământ special.

Ideea acţiuni noastre este ca în orice copil exista un sâmbure de fantezie şi îndemânare care trebuie scos la iveala.

Mult succes pe aripile imaginaţiei!

0 0

26.01.2010 16:37 neda1

Am inteles ca un elev poate participa si cu 5 lucrari.Vreau sa stiu insa cu cati ELEVI putem participa.Multumesc si va doresc izbanda in organizarea si defasurarea acestei frumoase actiuni!

0 0

27.01.2010 07:17 elviraelene

Puteti expedia lucrari ale mai multor copii , dumneavoastra decideti acest lucru . Va multumim ca va ganditi sa sustineti actiunea noastra!

0 0

27.01.2010 17:20 madalinasolomon

Se percepe taxa de participare? Care este aceasta?

0 0

27.01.2010 19:16 adriana_vaslui - Autor

Nu, nu se percepe taxa ,este specificat in fisierul atasat! se va trimite un plic autoadresat pentru expedierea diplomelor !Participarea este gratuita!

0 0

28.01.2010 10:25 gipsy

buza ziua, vreau sa va intreb, eu ca profesoara pot sa confectionez martisor si sa-l trimit cu numele meu? imi place foarte mult sa fac asa ceva. multumesc

0 0

29.01.2010 15:08 felicia1980

Expozitia este cuprinsa in CAE?

0 0

08.02.2010 21:15 cri77

deci, e si pentru prescolari sigur???

0 0

11.02.2010 21:47 miki_25

putem participa cu martisoare si felicitari create pe calculator?

0 0

14.02.2010 07:34 elviraelene

RASPUNS

DA, PUTETI PARTICIPA CU ORICE FEL DE LUCRARI LA TEMA CONCURSULUI SI , ASA DUPA CUM AM MAI PRECIZAT, CONCURSUL ESTE DESCHIS SI PRESCOLARILOR . ASTEPTAM LUCRARILE DUMNEAVOASTRA!

0 0

17.02.2010 15:35 vero_nickaa

fisa de inscriere se trimite prin e-mail sau se pune in plic cu lucrarile copiilor?

0 0

17.02.2010 17:05 elviraelene

FISELE SE PUN IN PLIC , IMPREUNA CU LUCRARILE.

0 0

17.02.2010 17:05 elviraelene

FISELE SE PUN IN PLIC , IMPREUNA CU LUCRARILE.

0 0

19.02.2010 22:04 alexxa29

mult succes si felicitari pentru initiativa!

0 0

04.03.2010 19:22 jani_30

cand se va afisa o lista cu elevii castigatori? multumesc

0 0

09.03.2010 13:38 elviraelene

CSEI NEGRESTI multumeste tuturor profesorilor care au raspuns invitatiei noastre si au sprijinit copiii sa participe la expozitia-concurs . Peste 1500 de lucrari trimise din 172 de scoli din intreaga tara au fost expuse , conform protocolului la carsa de cultura din NEGRESTI si in incinta CSEI.Avand in vedere varietatea lucrarilor sosite , faptul ca toti copiii s-au straduit sa realizeze lucrari originale , faurite cu grija si migala, juriul a hotarat o evaluare la nivelul fiecarei clase , astfel incat maajoritatea copiilor sa fie premiati . O parte din diplome au plecat deja spre dumneavoastra , celelalte vor fi expediate maine , 10 martie .Vom posta astazi si fotografii pe care le puteti lista .Tuturor , o primavara calda si senina , sanatate si impliniri ! CU DRAG SI DOR , DE MARTISOR , DE LA NEGRESTI ! ORGANIZATORII

0 0

10.03.2010 20:29 pancug

unde ve-ti posta lista cu castigatorii si fotografiile?

0 0

14.03.2010 17:03 jani_30

unde putem vedea fotografiile?

0 0

15.03.2010 21:22 iuiu_flori

Am primit diplomele. Multumim pentru premii. Rm. Valcea.

0 0

17.03.2010 21:04 tequila

AM PRIMIT DIPLOMELE.VA MULTUMESC

0 0

18.03.2010 09:17 elviraelene

Astazi au fost expediate ultimele diplome. Intarzierea se datoreaza si faptului ca nu toti colegii au trimis plicuri timbrate corespunzator.

Colegilor care au solicitat adeverinta le comunicam ca pe diplomele copiilor exista rubrica "Coordonat de cadrul didactic", care atesta practic participarea la concursul nostru. Daca doriti totusi adeverinta va rugam sa ne transmiteti adresa de e-mail unde poate fi trimisa.

Va multumim

0 0

22.03.2010 13:50 alexxa29

Va multumim mult pentru diplome! Bucuresti

0 0

22.03.2010 13:54 alexxa29

Fara nicio legatura cu concursul, ci doar cu un comentariu de mai sus: sunt socata si am un gust amar...unii dintre noi nu stiu sa scrie...e rusinos!!!

0 0

22.03.2010 14:13 ecaterina_baciu

As vrea sa stiu unde putem vedea fotografiile, sau nu au fost postate toate?Va multumesc.

0 0

22.03.2010 16:59 elviraelene

Am incercat sa punem un album complet la sectiunea fotografii-fotografii documentar dar am reusit abia astazi.Am creat un album , CU DRAG SI DOR DE MARTISOR si vom adauga mai multe imagini in zilele urmatoare .Pentru cei care doresc sa le vada mai repede , trimiteti adresa si vi le trimitem personal.

0 0

22.03.2010 17:21 elviraelene

Un posibil raspuns...

CE MAI FACE DOMNUL TRANDAFIR?...



Cine nu îşi mai aminteşte cu drag chipul primului dascăl din viaţa sa?!

Eu îmi amintesc de parcă a fost ieri. Primele emoţii, primele litere, primii paşi în afara lumii poveştilor în care trăisem până atunci.

Era un om în vârstă, cu părul puţin nins la tâmple. Părea sobru dar, cu timpul, am aflat că e un om vesel, râdea cu noi mult. În câteva săptămâni am încetat să mai privim şcoala ca pe un inamic al veseliei noastre şi veneam la ea cu drag şi cu acea curiozitate de a afla ceva nou, de a da un alt înteles lumii în fiecare zi.

A fost frumos! Idilic, nu?...

Probabil că da, dar era atâta linişte şi atâta frumuseţe în şcoala acelor vremuri... Omul acela minunat ce mi-a fost dascăl s-a stins din viaţă asa cum a trăit: simplu, frumos, în demnitate şi respect, petrecut pe ultimul drum de elevii săi şi regretele dispariţiei, odată cu el, a unei epoci.

Omul a murit, s-a dus din această lume, dar a ramas amintirea lui in sufletul fiecărui elev al sau.

"Ce s-a întamplat însă cu simbolul?" o să mă întrebaţi.

Eh, dragii mei, simbolul, Dascălul, Domnul Trandafir, se află într-o stare foarte gravă, plimbat din uşă în uşă de liderii politici, de liderii sindicali şi de tot felul de alţi lideri. Este abandonat într-un colţ, colbuit ca şi cărtile pe care le are în biblioteca pe care şi-a consumat mare parte din salariu.

De atunci, din vremea amintirilor mele, s-au întamplat mai multe lucruri care au măcinat şi au îmbolnavit personajul nostru.

Minţi înguste, traumatizate de încercarile disperate ale dascalilor de a-i învăţa "buchea" s-au cocoţat in funcţii, unele mult prea mari pentru micimea lor sufletească. De acolo ,au început să işi împroaşte veninul şi mizeria în societate. Au vrut să platească celor ce i-au "chinuit" cu "cetirea" si tabla înmulţirii, au vrut sa le arate că au ajuns cineva şi fără să ştie carte prea multă. Şi au lovit în Domnul Trandafir, acolo unde credeau că o să îl doară cel mai tare: i-au luat dreptul la un trai decent. În mintea lor mică, "banul" reprezenta valoarea supremă.

Dar asta nu l-a descurajat pe Domnul Trandafir. Ii rămăseseră copiii, iar cand un scolar din clasa I citea pentru prima data o propozitie, bucuria luminii din ochii acelui copil îi aducea o împlinire pe care nici zece salarii de senator nu i-ar fi dat-o. Se mai uita din când în când cu nostalgie la elevii săi, care aveau telefoane mobile mai scumpe decat salariul său pe trei luni. Suspina si mergea mai departe.

Fire albe şi riduri îi apăreau cu fiecare an, din cauza noilor griji ce se cuibăreau în sufletul lui. Acum are mai multe griji: grija facturilor neplătite încă, grija ratei la bancă ( a facut un împrumut să-şi ţină copilul la facultate), grija zilei de mâine.

Şi tot nu a renunţat. Pe unde se ducea, se prezenta "Domnul Trandafir" şi oamenii îl salutau, bucuroşi şi mândri că Domnul Trandafir le vorbeşte.

Apoi alte vremuri grele si nori negri s-au abătut asupra şcolii româneşti.

A început să se spună că învaţământul românesc nu e bun, că dascalii sunt incompetenţi. În loc să crească salariile, au scăzut standardele de selecţie a dascălilor, astfel încat oameni care într-o societate normală ar da cu matura au pătruns şi în sistemul de elită al societaţii româneşti. Şi pe aceşti diletanţi statul şi-i numea tot dascăli, punându-i pe aceeaşi treaptă cu Domnul Trandafir...

În scurt timp, orice politician agramat sau semianalfabet îşi făcea imagine dând cu noroi în dascăli, încercând să sugereze că, făcând asta, e mai deştept ca el, ca Domnul Trandafir.

Cea mai mare dezamăgire a Domnului Trandafir a fost însă când omul în care îşi pusese speranţa în mai bine, omul pe care l-a învăţat să scrie, să citească, să fie om, pe care l-a ales să-i fie preşedinte (ce onoare mai mare poate fi pentru un dascăl să îşi vadă elevul cel mai important om în stat?!) , ei bine, acest om i-a spus în faţa întregii naţiuni că "este mediocru". Ca la un semn, miniştrii, parlamentari , comentatori au spus acelaşi lucru ....

De s-ar fi deschis pământul să-l înghită ar fi fost mai bine, dar nu, nu s-a întâmplat nimic şi el, Domnul Trandafir, a rămas mut in faţa televizorului. Şi a rămas aşa ore în şir, plangându-şi în pumni şi întrebându-se "De ce? De ce, din toată ţara asta, eu sunt incompetentul? Nu i-am învăţat tot ce trebuie pentru a fi oameni? Unde am greşit? Unde s-au pierdut pe drumul vieţii?".

De atunci, Domnul Trandafir nu a mai fost vazut niciodată zâmbind.

A început să primească lovitură după lovitură.

Părinţii îl consideră de acum mediocru şi abia dacă ii mai răspund la "bună ziua". Copiii au aflat de la părinţii lor că Domnul Trandafir este "mediocru" (chiar dacă nu prea ştiu ce înseamnă, ştiu că e ceva josnic) şi îşi bat joc de el în spate, ba, unii mai curajoşi, chiar în faţă.

Ultima lovitură a primit-o când şcoala din sat a trecut în subordinea primăriei. Nemaiavând bani să facă naveta la şcoală, împrumutat deja fiind, s-a dus umil, cu căciula în mană, in biroul primarului. Îi fusese elev, nu avea cum să nu îşi amintească strădaniile dascălului său să îl înveţe alfabetul. S-a dus să îl roage să îi deconteze măcar naveta pe 2-3 luni, că "uite, e jumatatea anului şi nu ni s-a decontat nimic". Primarul l-a ascultat cu gândul aiurea, venindu-i în minte că Domnul Trandafir il cam urechia, ba îi mai punea şi câte un "patru" pe ici, pe colo. Îl ascultă până la sfarşit, mângâind ca un aer tâmp statueta-suvenir din ultima sa vacanţa din Hawaii şi, când Domnul Trandafir termină, se lăsă pe spate în imensul său scaun de piele de Spania, trase aer in piept şi... începu sa urle: "Nu v-am zis, bă, că nu am bani?! Dacă nu am, de unde să vă dau, de la mine din buzunar?! "

A fost ultima dată când Domnul Trandafir a mai vorbit. De atunci vorbesc alţii pentru el: miniştri, inspectori, lideri sindicali. Toţi se pricep la educaţie, toţi fac reformă, tuturor le pasă de soarta şcolii româneşti....

În timp ce şcoala devine tot mai goală , tot mai departe de copii, tot mai departe de ţară ...

Chiar nu mai e nimic de făcut?

Este o intrebare retorică pe care ne-o punem adesea...

0 0

22.03.2010 20:09 ecaterina_baciu

Va multumesc pentru e-mail.

0 0

25.03.2010 17:14 predoaia_dorina

Am trimis lucrari ale elevilor mei in timp util si totusi nu am primit rezultatele sau eventual diplomele. Copiii intreaba. Am totusi speranta ca voi primi ceva. Multumesc.

0 0

25.03.2010 21:53 adriana_vaslui - Autor

trimite - ti un email la adresa sardariuadriana@yahoo.com cu numele coordonatorului si adresa, sa verific!



0 0

30.03.2010 14:45 predoaia_dorina

MULTUMESC MULT PENTRU DIPLOME. COPIII MEI SE VOR BUCURA MULT. O PRIMAVARA SI UN PASTE CU LINISTE SI PACE DV. SI TUTUROR DIDACTICILOR.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 4 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

65 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN