Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Premiile eLearning 2010

La zece ani de la lansare, Premiile eLearning rămân cel mai important concurs european care recompensează excelenţa în utilizarea tehnologiilor în educaţie. În 2009, au participat 700 de cadre didactice din 36 de ţări, concursul fiind sponsorizat de ACER, Promethean, eInstruction, Elluminate, Intel, SMART, Young Digital Planet, Cisco şi Microsoft.
Cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Premiilor eLearning, European Schoolnet invită toate şcolile şi instituţiile de formare a cadrelor didactice din Europa şi nu numai să se înscrie în concurs, la adresa http://elearningawards.eun.org, şi să-şi prezinte cele mai bune proiecte axate pe utilizarea TIC în procesul de predare-învăţare.
De asemenea, în urma succesului obţinut la ediţia din 2009, ediţia curentă va fi din nou deschisă concurenţilor din afara graniţelor Europei, în cadrul categoriei „cooperare internaţională”. În plus, va fi introdusă o nou categorie, premiile Aspect, care vizează recompensarea materialelor didactice care se bucură de un grad ridicat de vizibilitate şi utilizare în arhivele locale, regionale sau naţionale.
Laureaţii fiecărei categorii vor fi selectaţi de un juriu de experţi internaţionali şi vor câştiga premii în bani (de ordinul a mii de euro) şi echipamente TIC pentru şcolile lor. O noutate a acestei ediţii este faptul că lucrările clasate pe primele 50 de locuri vor fi incluse în biblioteca „Learning Exchange Resource” (schimb de resurse educaţionale) (http://lreforschools.eun.org). Astfel, practicile pedagogice inovatoare vor beneficia de vizibilitate, stimulând eforturile emulative.


Ceremonia de premiere
Ceremonia de premiere va avea loc la Copenhaga în luna noiembrie 2010, în timpul Conferinţei EMINENT 2010, şi va fi urmată de un dineu de gală. Conferinţa EMINENT este o manifestare anuală, ce oferă reprezentanţilor ministerelor europene ale educaţiei, ai companiilor internaţionale şi ai altor organizaţii interesate ocazia unică de a discuta despre ultimele curente şi probleme ale învăţământului în Europa.
Laureaţii concursului vor fi recompensaţi cu câte o excursie la Copenhaga, pentru a putea participa la ceremonia de premiere.

Modalitate de participare
Lucrările vor fi trimise online. Pot participa şcoli şi instituţii de formare a cadrelor didactice din statele membre ale UE, din ţările SEE, din ţările candidate la aderare, precum şi din Georgia, Israel şi Elveţia. În cadrul categoriei „cooperare internaţională”, pot participa ţări de pe întreg mapamondul (vezi regulamentul Premiilor eLearning 2010).
Lucrările participante vor fi grupate într-o galerie, ce va fi expusă pe site-ul Premiilor eLearning şi va face obiectul jurizării. Lucrările vor fi trimise prin intermediul site-ului http://elearningawards.eun.org, în perioada 4 iunie 2010 - 28 septembrie 2010.
Lista integrală a categoriilor concursului va fi publicată în curând. Puteţi consulta categoriile ediţiei 2009 a Premiilor eLearning la următoarea adresă: http://www.elearningawards.eun.org/ww/en/pub/elearningawards/categories.htm

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să-l consultaţi pe:
Paul Gerhard
Reprezentant departament „Informare şi comunicare”
paul.gerhard@eun.org
+32 (0)2 7907560
European Schoolnet
European Schoolnet (EUN) este un consorţiu non-profit de 31 de ministere ale educaţiei, înfiinţat în 1997. EUN oferă portaluri educaţionale europene, de referinţă, pentru activităţi de predare-învăţare şi colaborare, şi se situează în avangarda procesului de inovare a învăţământului cu ajutorul noilor tehnologii (vezi www.eun.org).

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: ada_s | 20.09.2010 19:36 | 1734 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 4 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

64 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN