Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Profesorii se luptă cu noua "Gramatică"

Două dintre autoarele noii "Gramatici Academice a Limbii Române" (GALR), lansată în urmă cu două săptămâni, au fost criticate de profesorii de română invitaţi vineri la Colegiul "Băncilă" să le asculte prelegerea. "Au venit să ne impună punctul lor de vedere. Este nedemocratic", se auzeau din sală vociferările a peste 100 de profesori ieşeni, în timp ce lingvistele Rodica Zafiu şi Andra Vasilescu îşi ţineau discursurile despre noul tratat al Academiei.
Noua "Gramatică" a fost lansată pe 16 februarie, la Bucureşti, şi are două volume care totalizează 1.700 de pagini. La elaborarea ei au lucrat 20 de specialişti de la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române. Noua "Gramatică" este bazată pe limba vorbită în fiecare zi, nu pe cea folosită în cărţile de literatură. Ediţia conţine termeni noi precum "grupuri sintactice", în care se studiază vechile componente ale morfologiei - verbul, adjectivul, interjecţia, prepozitia, iar în cazul verbului se disting zece conjugări, în loc de patru. După ce autoarele şi-au terminat discursurile laudative la adresa tratatului, profesorii ieşeni le-au asaltat cu întrebări şi critici.
"Poate ar fi fost elegant ca în colectivul de autori să se regăsească măcar un reprezentant al altor centre universitare", le-a reproşat Romel Moga, profesor la Colegiul Naţional "Negruzzi". Ieşenii au mai arătat că introducerea unor elemente din noua "Gramatică" în manuale ar crea neajunsuri, deoarece elevii au nevoie de cel puţin 2-3 ani pentru asimilarea cunoştinţelor.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: floricaion | 26.02.2006 22:22 | 1769 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Biasul de confirmare in rolul de parinte

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (6)

0 0

26.02.2006 22:53 crina_butarescu

he he...facand haz de necaz, cred ca e in avantajul celor din mediu rural treaba cu: intrun, dintrun" si d`alde d`astea...daca promovam asemenea lucruri, aderam intr-adevar la o cultura superficiala.S-ar suci cronicarii in groapa..

0 0

26.02.2006 23:31 emil

Imi cer scuze!

Nu inteleg ce legatura este cu "mediul rural"? Dar "d'alde d'astea" ore din ce fel de cultura sunt?

Imi iertati interventia dar m-a necajit observatia cu "mediul rural" unde cultura se mentine ceva mai bine ca in "cartiere".....

0 0

26.02.2006 23:59 crina_butarescu

Stimate domn,

Nici un soi de aluzie malitioasa,impresia generala si personala este ca in mediul rural (unde si eu predau,de altfel si incerc sa luminez cat pot,caci asta imi e vocatia, in fond..), greselile de ortografie sunt mult mai frecvente.Iar "d`alde d`astea" era intr-adevar o expresie careia am omis sa-i pun ghilimelele de rigoare.Face parte din cultura marelui Caragiale.E mult de discutat pe aceste diferente.

0 0

27.02.2006 14:33 sorana

Domnul Emil are dreptate. Sunt convinsa de faptul ca multi s-au necajit din cauza observatiei cu "mediul rural". Cand o sa incetam sa ne credem mai grozavi decat cei de la sat, care de multe ori sunt mai cu bun simt si mai intelepti decat multi "baieti de cartier"?

Iar schimbarile in ceea ce priveste regulile de scriere corecta ar trebui publicate intr/o brosura si impartite gratuit in scoli.

0 0

27.02.2006 15:59 crina_butarescu

Oameni buni,iertare,nu am vrut sa ofuschez pe nimeni,repet,si eu predau la tara, unde bun simtul copiilor este cu mult mai ridicat uneori fata de generatia de "cartier", ei fiind dezavantajati din alte puncte de vedere.Ideea este ca mi se pare GRAVA noua ortografie.Imi cer scuze public daca am facut o gluma proasta.Era doar un suras amar, nu mi se pare normal ce ni se vara pe gat...

1 0

02.10.2006 13:27 ingerul_albastru

Eu sunt eleva la liceu si nu sunt de acord cu faptul ca de azi inainte toti analfabetii vor sti gramatica. De aceeasi parere sunt multi colegi de ai mei. Eu sunt in clasa a XII-a dupa ce tip de gramatica ne vor corecta lucrarile la Bac? Nu avem destul de invatat ne mai dau si asta de invatat dupa atatia ani de gramatica literara.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

7 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN