La nivelul anului 2000 existau numai în Statele Unite peste 3.000 de instituţii specializate în servicii de instruire on-line. Treizeci şi trei de state componente ale SUA au universităţi virtuale cu acoperire statală, iar aproximativ 85% din colegiile comunitare ofereau în 2002 cursuri on-line de educaţie la distanţă. Universităţile virtuale nu sunt un fenomen caracteristic doar pentru SUA. În Mexic, Universitatea din Monterrey oferă 15 programe de master în sistem de teleconferinţă sau internet, adresate unui segment de 50.000 de studenţi grupaţi în 1.450 de centre de învăţare situate în Mexic şi alte 116 centre răspândite pe întreg continentul sud-american. Exemple similare se pot cita pentru Malaysia sau Africa sub-sahariană.
În multe părţi ale lumii, dar în special în sudul şi sud-estul Asiei, precum şi în fostele state socialiste ale Europei de Est, s-a putut constata o proliferare a ofertei de cursuri "validate în străinătate", făcută de instituţii operând în regim de franciză sub numele unor universităţi din Anglia, SUA sau Australia. O cincime din cei aproximativ 80.000 de studenţi străini înscrişi la universităţile australiene studiază în campusuri cu regim offshore, situate în special în Malaysia sau Singapore. Costurile aferente frecventării unor astfel de instituţii operând în regim de franciză reprezintă, de obicei, între o pătrime şi o treime din valoarea costurilor de frecventare a cursurilor la sediul universităţii-"mamă".
Corporaţiile universitare sunt o altă formă de competiţie pe care universităţile tradiţionale o vor avea din ce în ce mai des de înfruntat, în special în domeniul educaţiei permanente. La momentul actual există în lume peste 1.600 de instituţii funcţionând în regim de corporaţii universitare. Un exemplu de succes este Motorola University, ce operează cu un buget anual de peste 120 milioane de dolari şi are în coordonare 99 situri de învăţământ şi instruire distribuite în 21 de ţări. Corporaţiile universitare operează ca reţele de campusuri fizice proprii (de ex. Disney, Toyota ori Motorola), universităţi virtuale (de ex. IBM, Dow Chemical) sau prin intermediul unor alianţe încheiate cu instituţii de educaţie terţiară deja existente (de ex. Bell Atlantic, United Health Care, United Technologies). Unele corporaţii universitare au fost acreditate, având dreptul de a acorda titluri universitare în regim oficial. Aprecierile experţilor înclină către predicţia, că până în anul 2010, vor exista în lume mai multe corporaţii universitare decât universităţi tradiţionale cu campusuri proprii, iar o proporţie crescută dintre ele vor deservi mai degrabă companii mai mici, decât companii multinaţionale-gigant.
Pe piaţa universitară au apărut şi brokerii academici, care sunt, de obicei, antreprenori operând în domeniul virtual, plasaţi deseori pe un site web, care s-au specializat în a aduce faţă în faţă furnizorii şi consumatorii de servicii educaţionale. Ei acţionează pe piaţa serviciilor educaţionale ca intermediari, iar rolul benefic pe care-l joacă este evident.
"Adevarul"