Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Ministrul educaţiei şi cercetării a prezentat proiectele MEdC Comisiei de Buget - Fin

În prezenţa senatorilor, ministrul Mihail Hărdău a prezentat succint situaţia elaborării proiectelor propuse de MEdC pentru suma de 1,1 miliarde de Euro alocată în baza Acordului încheiat, în data de 28 noiembrie 2005, de Guvernul României cu federaţiile sindicale din învăţământ.


„Avem tabloul general al proiectelor, care este supus, în prezent, unei analize atente. Noi putem începe şi acum să cheltuim, dar nu vrem să o cheltuim numai ca să putem spune că am cheltuit. Vrem să facem o reformă reală, bazată pe o analiză atentă, ale cărei rezultate să fie cu adevărat cele aşteptate", a afirmat ministrul Mihail Hărdău, declarându-se mulţumit de faptul c㠄primele linii de finanţare vor fi deschise, conform afirmaţiilor ministrului de Finanţe, la începutul lunii aprilie".


Ministrul a subliniat că toate proiectele sunt şi vor fi discutate cu reprezentanţii Comisiei de monitorizare constituită în baza Acordului încheiat de Guvernul României cu federaţiile sindicale din învăţământ şi vor fi prezentate, în toate etapele, pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, http://www.edu.ro/ .

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 08.03.2006 20:05 | 543 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Biasul de confirmare in rolul de parinte

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

7 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN