Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

şoareci în clase, profesori bătăuşi şi salarii de mizerie



Profesorii îi bat pe elevi şi îi jignesc, elevii nu au voie la şcoală cu părul gelat şi cu cercei în ureche, se cer bani elevilor pentru fondul şcolii şi pentru agenţii de pază, dascălii se plâng de salariile mizere din învăţământ, reclamă umilinţa, sărăcia, bătaia de joc şi acuză Ministerul Educaţiei de neimplicare în problemele din educaţie. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care cadrele didactice, elevii şi părinţii le trimit ministrului educaţiei prin intermediul "audienţelor on-line".

"Diriginta are voie să ne jignească?"
"Sunt elev la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bârlad, judeţul Vaslui, în clasa a X-a, şi vreau să vă aduc la cunoştinţă că mobilierul, mă refer în special la bănci, este într-o stare de nedescris. Băncile sunt vechi de aproape 50 de ani, sunt neîncăpătoare, au cuie în care ne rupem hainele, sunt şoareci în clasele de studiu", i-a scris un elev ministrului. Răspunsul a venit din partea secretarului de stat pe învăţământ preuniversitar, Paloma Petrescu: "Dragă tinere, am rugămintea ca pentru achiziţionarea sau adaptarea mobilierului şcolii să te adresezi Inspectoratului şcolar Judeţean şi Primăriei Bârlad". În cadrul "audienţelor on-line", se trimit în medie peste 100 de mesaje pe zi. Din cele aproape 2.000 de mesaje trimise până acum, s-a răspuns numai la circa 1000. "Audienţele on-line" sunt solicitate cel mai mult miercurea şi joia. "Sunt elev în clasa a IX-a la Liceul Industrial Nr. 1 din Găeşti şi am şi eu o întrebare. Diriginta are voie să ne bată şi să ne jignească? Sau, dacă cineva are 120 de absenţe, diriginta are voie să îl oblige să se retragă medical de la liceu?", scrie un elev. "De ce elevii nu au voie cu părul aranjat la şcoală şi cu cercel în ureche?", întreabă Flavius. "Avem în clasă un profesor de matematică care la fiecare oră trebuie să dea într-un copil! Aşa este regulamentul acum, ca un profesor să poată da în copii?", aceasta este nelămurirea lui Cristi. Un alt elev reclamă că la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" se cer bani pentru fondul şcolii şi pentru pază.

"A fi profesor înseamnă a fi cerşetor"
Când e vorba de mesajele cadrelor didactice, acestea sunt neîndurătoare faţă de conducerea MEC. "Stimate domnule ministru, când aveţi de gând să vă implicaţi serios în plata corectă şi integrală a cadrelor didactice? şi aşa mici, salariile nu sunt plătite integral în multe zone ale ţării. Poate nu vă interesează şi acest aspect al ministerului pe care îl conduceţi... Indiferent cine este vinovat, de pierdut are cel de la catedră care se simte din ce în ce mai batjocorit de un guvern care minimalizează existenţa lui ca OM. Aveţi decenţă şi daţi un răspuns acestor frământări care nu sunt numai ale mele, ci ale sistemului de învăţământ", scrie o profesoară. Răspunsul MEC a fost unul sec: "Informaţii referitoare la activitatea instituţiei noastre în domeniile amintite de dumneavoastră sunt disponibile pe site-ul www.edu.ro, secţiunea Informare publică, link-ul Relaţia cu sindicatele". "Am 27 de ani, am o pregătire solidă şi încep, din păcate, să mă ruşinez. A fi profesor în România înseamnă a fi cerşetor. Domnule ministru, învăţământul românesc îşi trăieşte parcă ultimele clipe, într-o sărăcie lucie, cu cadre didactice obosite de griji şi de neajunsuri. Suntem minţiţi, amăgiţi şi umiliţi. Coborâţi de la înălţime şi priviţi realitatea, coborâţi de la înălţime, de acolo de unde toate par a fi roz; aici, printre noi, prost îmbrăcaţii şi umiliţii dascăli, viaţa are tonuri de gri. Vom ajunge un popor incult ce se va ruşina de propriul destin!"
"Adevarul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 28.03.2006 00:09 | 1460 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (6)

0 0

28.03.2006 19:06 pdani25

Recunosc că sunt multe nereguli în unităţile de învăţământ de la noi,atât cu privire la comportamentul dascălilor cât şi al elevilor, însă părerea mea este ,că întotdeauna există o cale de mijloc,un liant care să facă legătura între cele două părţi, astfel încât să existe armonie , înţelegere şi o bună

colaborare.

0 0

28.03.2006 19:55 suzisim

Atata timp cat scoala nu este considerata si respectata ca atare de societate, cei care lucreza pentru ea au statutul nemeritat de slujbasi marunti.Valorile unei societati se cladesc nu numai in scoala, aflata acum in opozitie cu ceea ce reflecta realitatea.Elevii vor drepturi, dar nu se straduiesc sa le merite; profesorii vor respect, dar nu sunt respectati chiar de cei care inca mai conduc destinele lor, uitand de unde au plecat...Parintii vor succese si note bune pentru copiii lr.

Toata lumea vrea ceva ! Dar cati dintre noi ofera ? Piata educationala, ca si cea economica trebuie sa functioneze in conditii de cerere- oferta/ actiune- rezultate ( performanta ).

Cat timp avem cerere pentru non-valori, oferta noastra, a profesorilor nu poate sa fie pertinenta actualei piete educationale.....

Avem nevoie de recunoasterea statutului nostru, nu de salarii...Banii sunt o valoare, dar ce vom face cu o generatie care va masura totul in bani ? Dar cultura, educatia, pot sa fie evaluate in bani ?

0 0

28.03.2006 20:23 crina_butarescu - Autor

Respectele mele!Ati pus punctul pe i!

0 0

30.03.2006 16:34 dova

Era o intrebare:CE EVOLUEAZA MAI REPEDE,CONSTIINTA SAU EXISTENTA?Eu pot spune ca depinde de aluatul din care suntem facuti.Daca folosim aditive rezulta un produs cu aspect comercial dar continut vatamator.

0 0

31.03.2006 05:20 dan_iorga

O maximă mai puţin cunoscută spune că "omul este ceea ce cultura lui îl face să fie...". De-a lungul istoriei, nici o societate respectabilă nu şi-a permis să ignore educaţia. Fără ştiinţă de carte nu s-ar fi putut construi nici piramidele,nici navetele spaţiale de mai târziu. Precum cele cinci cercuri olimpice, familia,elevii,profesorii,societatea şi strategia politică ar trebui să reprezinte şi în Romania un tot unitar. Din păcate nu este întotdeauna aşa. Dacă aflăm cu stupoare despre cazuri din ce în ce mai frecvente privind violenţa în şcoli, ar trebui să ne întrebăm: DE CE ? De ce un copil poate să devină atât de agresiv ? De ce un profesor îşi poate depăşi limitele condiţiei sale de intelectual şi să se comporte ca pe maidan ? A devenit şcoala românească un câmp de bătălie, în care numai jandarmii ne mai pot stăpânii ? Cine cu cine se bate ? Si, mai ales, cine are de câştigat din toate acestea ? Eu sincer să fiu nu cred că asistăm la un fenomen de masă. Dar, dacă se mai întâmplă,nu numai în scoli,ci pretutindeni în Romania şi în lume, este rezultatul ignorării importanţei educatiei pentru desăvârşirea fiinţei umane. Copiii noştri au nevoie de modele ADEVARATE. Le găsesc oare în familie ? Le găsesc oare în şcoală şi societate ? Le văd la televizor sau pe internet ? De multe ori da. De multe ori nu. Din păcate legile nescrise ale străzii funcţioneaza mai repede decât ne putem închipui. Poate că această temă ar trebui să intre mai profund în atenţia celor cinci cercuri olimpice de care vorbeam. Oricum, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de negre cum ni se prezintă la ştiri. Majoritatea părinţilor,elevilor şi profesorilor îşi văd mai departe de treabă. Şi, nu au nici măcar pretenţia să îi laude cineva...

0 0

05.04.2006 18:07 irimia_dana

cum tepoti lupta cu mentalitatile si cum sa-ti mai faci meseria si sa stai cu capul sus ca dascal, daca si un sofer de maxi-taxi cu care faci naveta iti zice cand astepti masina si te urci ca"stai ca oaia"??!!profesorii sunt aia care mor de foame si cu de-al de astia nu prea mai sta nimeni de vorba...

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

66 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN