Un băieţel de nouă ani vorbeşte doar în rusă. Zice că îl cheamă „Colea” şi a fost adus în Moldova de la un „приют” (azil – n.r.) din Moscova. A fost abandonat acolo cu fratele său de către mama. Nu ştie de ce i-a abandonat. Au plecat împreună cu mama lor la Moscova acum patru ani. Micuţii au învăţat acolo limba rusă şi din limba româna pe care au vorbit-o acasă, în Moldova, nu-şi mai aduc aminte nimic. Nici el, nici fratele lui mai mic nu au fost în viaţa lor barem o zi la şcoală.
„Когда нас заберут?”
Nicolae zice că nici nu vrea la şcoală, pentru că nu ştie ce-i asta. Îl întreb unde vrea să meargă după ce-o să iasă din centrul de plasament. Face un efort mare să-şi aducă aminte oraşul de unde a plecat. „С буквы Ťкť начинается”, zice băiatul şi pronunţă diferite nume de oraşe care încep cu această literă. În sfârşit, îşi aduce aminte – „Cantemir, da, Cantemir!”, acolo vrea să ajungă. „La bunica”. La sfârşitul discuţiei, mă întreabă: „Когда нас заберут?”.
„Nu o iubesc pe mama”
Vasile, 12 ani, e născut în satul Caracui, raionul Hânceşti (fostul judeţ Lăpuşna). Spre deosebire de „Colea” şi fratele acestuia, „Vasea”, aşa cum s-a prezentat, a făcut trei ani de şcoală în Moldova şi unul în Rusia. Numai că maică-sa, care l-a luat la Moscova, îl lăsa pentru perioade mari de timp cu un „deadea” (nene – n.r.). Dispărea. Copilul nu ştie unde. Într-o zi, „deadea” a telefonat la poliţie şi l-a reclamat. Aşa a ajuns aici. Vrea în Caracui, la „бабушка” (bunică – n.r.). „Nu vreau la mama. Nu o iubesc. Pentru că ea mă lăsa şi pleca nu ştiu unde”, spune Vasile.
„Nu mi-i dor de ei”
Un alt copil de 13 ani adus de la Moscova se prezintă: „Mişa”. Dintre toţi, el vorbeşte româna cel mai bine. Le traduce şi celorlalţi în caz de necesitate. Mihai a fugit singur de la părinţii lui care muncesc în regiunea Moscovei. „Tatăl meu se îmbăta şi mă bătea. Eu m-am luat cu băieţii, fumam şi am fugit de acasă. Nu mi-i dor de ei”, spune băiatul care mai are încă doi fraţi şi două surori. „O soră e la o mătuşă din Hânceşti, cealaltă soră e cu bunica la Vulcăneşti. Fraţii, care sunt mai mici decât mine, sunt la Moscova, cu părinţii”, îşi prezintă familia Mihai. Băiatul nu a învăţat niciodată la şcoală, fiindcă „mama nu vroia să mă dea”. Acum vrea la şcoală, direct în clasa a patra (!), pentru că el cunoaşte „буквеле” (literele – n.r.). Şi Mihai vrea să ajungă la bunica. Numai Aliftina, 15 ani, unica fată din grupul de copii repatriat, vrea să ajungă la tatăl ei de la Cahul.
Al doilea grup
Locotenentul major de poliţie, Tatiana Todiţă, inspector al serviciului profilactic de la CPTM, a declarat pentru JURNAL că acesta este al doilea grup de copii repatriat în acest an din Moscova. La 23 martie curent, încă nouă copii abandonaţi de părinţii lor moldoveni în capitala Federaţiei Ruse şi în regiunea Moscovei, au fost aduşi acasă datorită misiunii de repatriere organizată de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului şi o organizaţie neguvernamentală elveţiană. Centrul le oferă acestora asistenţă medicală, socială şi psihologică şi încearcă să-i plaseze în familiile lor biologice sau pe la rude. Dacă nu e posibil, soarta acestor copii este decisă de o echipă multidisciplinară de la centru. Anul trecut, din ţările CSI au fost repatriaţi în total 44 de copii abandonaţi de părinţii lor din R.Moldova, 13 dintre care la Moscova.