Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Forumul Naţional „Media, violenţa şi educaţia”, 26-27 mai, Universitatea Bucureşti (Aula Magna)

Lucrările Forumului vor avea loc în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti, începând cu data de 26 mai, ora 9.00 şi sunt structurate pe trei ateliere succesive:
1. Violenţa mediatică: între obiect de studiu şi problemă publică. Concepte, teorii, paradigme ale cercetării.
2. Violenţa în mediul şcolar şi mediul domestic: cum tratează media actele de violenţă în şcoli şi din familie.
3. Cum să organizăm o „Săptămână a presei" în şcoli şi să revalorizăm predarea disciplinei „Educaţia pentru Media" în diferite forme de învăţământ.

Problematica şi miza acestui Forum Naţional vizează, pe de o parte, să pună în valoare primele programe de cercetare asupra violenţei (violenţa reală din şcoli, cât şi violenţa din cadrul programelor de televiziune) realizate cu susţinerea CNA şi UNICEF. Pe de altă parte, va fi prezentat㠄Strategia Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru combaterea violenţei" concomitent cu relansarea ideii de alfabetizare media a elevilor.
La eveniment vor participa demnitari din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ralu FILIP, preşedintele CNA, Prof. dr. Ioan PÂNZARU, Rectorul Universităţii din Bucureşti, Cristian Tudor POPESCU, preşedintele Clubului Român de Presă, reprezentantul UNICEF România, dl. Pierre POUPARD, care vor rosti alocuţiuni la deschiderea în plen. De asemenea vor fi prezenţi sociologi, jurnalişti din presa scrisă şi audiovizuală, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai inspectoratelor şcolare judeţene, profesori, părinţi şi elevi.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 23.05.2006 19:08 | 565 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (3)

0 0

02.08.2018 14:21 mariusvo

www.instalarewindows.com

0 0

02.08.2018 14:21 mariusvo

http://instalarewindows.com

0 0

02.08.2018 14:22 mariusvo

text

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN