Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Strategia de descentralizare a învăţământului preuniversitar, prezentată vineri, în cadrul programul

Doamna Paloma Petrescu a prezentat stadiul de derulare a procesului de descentralizare, noile atribuţii ale MEdC şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene, precum şi funcţiile inspecţiei şcolare în contextul descentralizării învăţământului preuniversitar.
De asemenea, Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar a prezentat in extenso Strategia de descentralizare a învăţământului preuniversitar, precizând în încheiere că: „schimbările profunde cu efecte benefice pe termen lung necesită atât sacrificii cât şi o asumare responsabilă din partea tuturor celor impliocaţi: profesori, părinţi, autorităţi locale, oameni politici".
Consultantul olandez a prezentat efectele descentralizării învăţământului şi funcţiile autorităţilor din domeniul educaţiei în Olanda, remarcând similitudini în ceea ce priveşte temerile şi riscurile din partea profesorilor din România şi Olanda.

Prezentarea a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri în care au fost accentuate atribuţiile de consiliere şi orientare ale Inspectoratelor Şcolare Judeţene în relaţia cu şcoala în perspectiva descentralizării, probelemele legate de formarea continuă a personalului didactic şi de implicarea mai mare a familiei în activităţile extracurriculare ale elevilor.
Programul Naţional de Formare Managerial㠄Inspector European 2007" este organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Microsoft România - programul „Parteneri pentru educaţie", Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
La această primă etapă iau parte 173 de cursanţi: inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi pentru curriculum şi inspecţie şcolară, directori ai CCD şi inspectori pentru dezvoltare profesională. De asemenea au fost invitaţi şi reprezentanţi ai principalelor sindicate naţionale din învăţământ.


Director,
Mircea MUREŞAN

Preluat de pe www.edu.ro

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: grigore_geta | 27.05.2006 23:07 | 1083 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN