Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Hărdău cheamă copiii şi părinţii să dea cu pumnul în catedre

"Învăţământul românesc este într-o continuă cădere, iar problemele învăţământului preuniversitar sunt cele mai acute. Sistemul nu e dispus la reformă, aşa că am nevoie de presiunea părinţilor şi a copiilor. Voi trebuie să daţi cu pumnul în masă", a declarat, sâmbătă, ministrul Mihail Hărdău la prima întâlnire a reprezentanţilor asociaţiilor de părinţi din ţară cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.
Hărdău le-a cerut părinţilor "să nu-i mai gâdile pe profesori". "Fiţi demni. Nu trebuie să-i îndopaţi pe dascăli la concursuri cu sucuri, cafele şi ţigări. Când vorbesc de creierul prăfuit al unor profesori, asta înseamnă că el poate fi foarte bun, dar nu se schimbă. Praful nu are de-a face nimic cu calitatea, ci cu mentalitatea. Trebuie să schimbăm macazul. Eu vreau presiuni asupra şcolii, nu asupra Ministerului Educaţiei. Pe mine să mă lăsaţi în pace", a conchis Hărdău. Părinţii au cerut eliminarea politicii din învăţământ. "Noi nu putem crea presiuni asupra profesorilor, asupra sistemului, pentru că nu avem instrumentele necesare. Vrem ca părinţii să fie mai bine reprezentaţi în consiliul de administraţie, ca să-şi impună mai bine politica. Totodată, trebuie să existe un cadru legal, care să-i oblige pe primari să finanţeze şcoala. Cerem obligativitatea uniformei în şcoli", a declarat un părinte. Întâlnirea a adus în discuţie existenţa unui protocol de colaborare între MEdC şi părinţi. Potrivit acestuia, membrii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar ar trebui să participe la dezbaterea problemelor educaţionale alături de MEdC, reprezentanţii comunităţii locale, ai unităţii de învăţământ, sindicate şi inspectorate. Federaţia ar deveni "partener activ al Ministerului Educaţiei în programe şi proiecte".

"Nu trebuie să-i îndopaţi pe dascăli cu sucuri, cafele şi ţigări! Faceţi presiuni asupra şcolii, iar pe mine lăsaţi-mă în pace!"
Mihail Hărdău
(Adevarul,29 mai 2006)

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: floricaion | 29.05.2006 00:29 | 2444 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (23)

0 0

29.05.2006 06:34 condurover

Sa-i fie rusine domnului ministru Hardau! In 21 de ani in invatamant nu am vazut, inca, nici un dascal "indopat cu sucuri, cafele si tigari". In problema cu praful si cu macazul, poate ca ar fi bine sa se priveasca in oglinda.

0 0

29.05.2006 07:05 cocalici

Cum se poate ca un cadru didactic sa gandeasca asa de breaala lui?Nu crede domnul ministru ca aceste lucruri se pot intoarce nmpotriva lui cand mandatul de ministru se va termina?In acest caz noi chiar ramanem fara aparare.Sa vedeti de acum agresiuni impotriva noastra.Sindicatele trebuie sa ia atitudine.

0 0

29.05.2006 08:43 emil

Vocea acestui domn ministru, modul in care pune problema, reprezinta dispretul cu care trateaza autoritatile invatamantul preuniversitar din Romania.

0 0

29.05.2006 10:55 geis

Stiam ca ardelenii sunt mai cumpatati la vorba!Sau aerul de la "inaltimi" e prea rarefiat...

0 0

29.05.2006 13:54 emese_d

Refuz sa cred ca asa ceva poate fi adevarat!!!

0 0

29.05.2006 16:35 sg1974mat

"Invatamantul este intr-o continua cadere" din cauza unor ministri care au dat mai mult din gura decat sa faca ceva pentru ca lucrurile sa mearga bine.

0 0

29.05.2006 17:24 mirelar

uitati-va cine vb! Asta nici nu stia macar de ce a acceptat fotoliul de ministru!

0 0

29.05.2006 17:59 mmihaela66

Violenta in scoala - a auzit cineva despre asta , sau nu?

Domnul ministru parca asta doreste , nu credeti?

0 0

29.05.2006 19:25 daniel_sutu

Ii urez acestui Nea` Hardau sa bea el si zatul cafelelor aduse de mine, dar mai ales sa ii stea in gat toata bautura consumata de parintii care isi trimit copiii la scoala si apoi sa fie sunat de acestia si luat la intrebari ca: "De ce mi-ai lasat copilul corigent?"

Si inca ceva ii mai urez: sa aiba el parte de salariul meu, fara cheltuielile de naveta.........[cuvant sters de moderator]!

0 0

29.05.2006 20:47 marcost95

Cred ca domnul ministru uita de unde a plecat.Violenta este cultivata chiar de domnia sa prin aceasta abordare. Rusinos! . Nu cred ca este cazul sa tipati si sa instigati caci nu ati oferit nimic!

Probabil asta credeti ca meritam pentru toata intelegerea si tolenta pe care o avem fata de managementul dumneavoastra !Pacat!



0 0

29.05.2006 22:12 cameliar

Donul ministru ar merita dumnealui cativa pumni in masa, in biroul de la care pornesc toate ineptiile. Sunt pumnii cadrelor didactice de care ministerul ISI BATE JOC PRIN CONCURSUL DE TITULARIZARE, CAND SCHIMBA METODOLOGIA DE CONCURS IN ZIUA IN CARE TREBUIAU AFISATE LISTELE CU POSTURI SI INCALCA DREPTURILE OMULUI, LIMITAND ACCESUL LA POSTURILE DISPONIBILE PRIN INGRADIREA INTR-UN SINGUR CENTRU DE EXAMEN !!!!!NICI IN ACEST MOMENT PE SITE-UL MINISTERULUI NU AU APARUT NOILE REGLEMENTARI, DESI ARTICOLE DIN METODOLOGIA EMISA IN 2005 SUNT NULE !!!!!SPUNETI-NE CLAR, DOMNULE MINISTRU, CA NU NE MAI VRETI, CA NU MAI AVETI NEVOIE DE NOI, SA NE PREGATIM PASAPOARTELE, CA SE COC CAPSUNELE IN SPANIA !!!

Dati-le nas parintilor, ca si asa au ajuns sa ne ameninte, sa ne bata in fata copiilor, sa ne dispretuiasca pe fata!Exista cazuri concrete, nu exagerez.

0 0

29.05.2006 23:15 sticks

Este inadmisibila pozitia acestui ministru al EDUCATIEI care instiga la violenta in mod fatis.Oare pana cand vor mai fi terfelite cadrele didactice prin acuze meschine? Fata de un astfel de discurs poate ca ar fi bine sa luam atitudine publica.

0 0

30.05.2006 09:06 irina_teona

Consider inadmisibil un astfel de discurs din partea unui "ministru AL EDUCATIEI". Si daca dascalii au "creierul prafuit" de ce nu gaseste solutii mintea sa luminata?????

Nota 3. Cred ca in ultimii 16 ani, nici un ministru nu a avut o prestatie atat de slaba.SE duce de rapa invatamantul romanesc cu astfel de ministri!!!!

0 0

30.05.2006 15:57 fritsch_renate

Domnule ministru, nu e frumos sa dai cu pumnul in masa nicaieri si niciodata! Acesti parinti pe care-i indemnati sa faca asta au fost educati de noi si n-a existat materia "Datul cu pumnul in masa", asa ca daca tot o vor face, inseamna ca au invatat asta pe alte meleaguri...sau pe alte planete. Aha, acum pricep, asta este reforma invatamantului romanesc, ea vine de aiurea ( sau din cosmos!) si o sa stearga praful pamantean de pe creierul dascalilor si-l va inlocui cu praf stelar!!! Dar pana sa dea parintii cu pumnul in masa ne-ati dat D/vs. cu tifla si bine ati facut, sa ne invatam minte, ca prea ne mai place meseria asta de dascali ai copiilor "celor ce ar trebui sa dea cu pumnul in masa"!

0 0

30.05.2006 19:45 nerida_trofin

Cine l-a pus pe 'cavalerul' asta ministru, dragi colegi? Sunt de acord cu parerile dumneavoastra si ma gandesc daca mai are vreun rost sa imi continuu cariera recent inceputa! Cred intr-adevar ca doar un pumn imi lipseste ca sa renunt!

E dezastruos ce se intampla...si grav e ca noi chiar nu mai avem putere!

Daca va fi asa cum isi doreste domnul ministru se va crea un adevarat conflict intre parintii 'mereu atotstiutori' si amaratii de profesori care nu au nici dupa ce bea apa! De fapt, nu asta e scopul?

0 0

31.05.2006 07:44 anirc

Este inadmisibil!Cel care conduce destinul invatamantului romanesc instiga la revolta. Vrea pumni in masa dupa ce coalitia din care face parte ne-a pus pumnul in gura! O sleahta de imbogatiti care au silabisit abecedarul dar care poseda inteligenta banului si care s-au ridicat la putere pe umerii dascalilor din toate mediile invatamantului, pre si universitar!Acest domn (MINISTRU?)este asa cum il arata numele sau.Iar praful ii apartine ,asa cum ii apartin si sucul, cafelele, tigarile.Noroc ca noi, cei atat de prafuiti , suntem inarmati cu creta , cu materie cenusie si cu multa, multa dragoste de adevar. Adevarul acestei tari, copiii .

0 0

31.05.2006 11:02 andion

Acest ministru cam roşu la faţă este paralel cu învăţământul.Are o gândire sclerozată şi nu îl ia în serios nici portarul M.Ed.C.În calitate de profesor cu o vechime de 35 de ani în învăţământ nu-mi pierd timpul să ascult ce "bâzâie" acest incapabil.D-le "ministru" dute la şpriţ şi lasă oamenii învăţănântului în pace.La revedere d-le "ministru".

0 0

31.05.2006 13:17 mihaimdl

Acesta este rezultatul "reformei permanente" careia a reusit sa-i puna mot domnul ministru. Cei care ne guverneaza (nu numai acuma) au avut grija ca diverse categorii de persoane (bugetare) sa aibe salarii consistente pentru a nu fi posibila coruptia. Si care este rezultatul?! ca tot ne laudam cu victorii nemasurate impotriva coruptiei. Daca profesorii sunt corupti (si nu contest: unii sunt!) chiar nu le-a trecut prin imaginatia lor bogata sa rezolve problema ca si in cazul celorlalte categorii - macar pentru imagine?! Sunt convins ca le-a trecut, dar nu a contat; imaginatia lor le joaca feste: cum pot sa nu-si dea seama ca viitorul apartine generatiilor care acuma sunt in scoli, la diverse nivele si care se presupune ca vor avea responsabilitati majore candva?! In loc sa indemne parintii sa bata cu diverse parti ale corpului in masa poate ar fi bine sa le sugereze ca importanti sunt si cei 7 ani de acasa (ma rog, 6 - 7) pe care foarte multi elevi si studenti nu ii au! Domnule ministru inca nu ati inteles ca profesorii, elevii si parintii ar trebui sa fie de aceeasi parte a baricadei (de fapt nu ar trebui sa existe nici o baricada!) si poate sa ii ajutati nu sa ii asmutiti unii impotriva altora?!

0 0

31.05.2006 14:00 costy22

Domnule ministru al "ne"Educatiei inseamna ca parintii d-voastra asa au procedat!!!!!! E grav!!!! DE urgenta ar trebui sa va cereti scuze public pentru jignirile aduse intregii bresle si sa va dati DEMISIA!!!! ca si asa nu ati facut nimic bun pentru invatamant!

0 0

31.05.2006 17:12 micene

"Hărdău le-a cerut părinţilor "să nu-i mai gâdile pe profesori"."



Dar ce spuneti domnule ministru de elevii si parintii care ii ameninta pe profesori, care se folosesc de relatiile lor pentru a le face necazuri???

Nu credeti ca elevii si parintii au prea MULTE drepturi, si obligatii prea putine sau mai bine zis, cele care sunt deja, sunt NULE ca influenta asupra elevilor (sunt mult prea blande!!!).



"Voi trebuie să daţi cu pumnul în masă" ". Acest lucru deja se intampla, domnule ministru, dupa cum am spus si anterior. Trebuie sa exista o legatura intre parinti si profesori care sa aiba acelasi scop: EDUCAREA COPIILOR. Parintii sa accepte ca elevii lor sunt PESTE MASURA DE INDISCIPLINATI SI OBRAZNICI (nu ati vazut atatea reportaje, cate se arata la televizor, cand profesorii sunt bataia de joc a elevilor), nu sa le cante in struna.



ESTE INTR-ADEVAR FOARTE TRIST CEEA CE SE INTAMPLA IN INVATAMANTUL ROMANESC SI LUCRURILE TREBUIE SCHIMBATE URGENT!!!

DAR NU ASA CUM SPUNETI DUMNEAVOASTRA: NU PRIN METODA - ELEVII SI PARINTII SA DEA CU PUMNUL IN MASA!



S-a format deja in randul parintilor (poate ca nu este cazul sa generalizez) ideea ca profesorii nu sunt buni de nimic, ca nu fac nimic la ore...



S-au obisnuit la sara cu cutitul la gatul profesorilor, dar oare se uita la copiii lor cum se comporta la scoala, cat de indisciplinati sunt... (din nou nu vreau sa generalizez) Si asa cum s-a spus in acel reportaj legat de profesorul de la Constanta, tot profesorii sunt "vinovati" nu-i asa?!! Sunt "vinovati" ca nu au autoritate! NU sunt deloc de acord! Dar ganditi-va cum este ca te ameninte cu cutitul ca i-ai dat o nota mica sau i-ai scazut nota la purtare!!!

Ce mai spuneti in aceasta situatie stimati parinti!!!

Ultimile pareri sunt adresate in special parintilor, si sunt strigate inspre acestia de a colabora CU nu IMPOTRIVA profesorilor, pentru a indrepta situatia copiilor si a invatamantului in general.



0 0

04.06.2006 01:11 grigore_geta

Ce sa mai inteleaga parintii de aici? Ca noi am inteles destule! Nu cred ca se vrea eductie...ci dictatura pumnului!

0 0

04.06.2006 13:25 maia

Daca asa este pusa problema de catre ,,capul"MEdC atunci ce sa mai asteptam de la fostii elevi(actualii parinti ai elevilor nostri) si de la copiii lor.

Ma intreb doar cu ,,datul cu pumnul"vom face reformarea invatamantului????

O schimbare de conducator ar fi benefica,nu credeti?

0 0

06.06.2006 11:06 un_parinte

Chiar daca "imi pun toata breasla didactica in cap" eu am datoria morala sa comentez din punctul de vedere al parintelui si nu numai acest articol care are o doza destul de mare de adevar.

Am vazut (poate) prea multi profesori care sunt incompetenti la locurile lor.Am cunoscut prea multi profesori de o moralitate cu mult prea indoielnica pentru calitatea de dascal.Eu lucrez in domeniul IT si am avut tangenta destul de mult timp cu unitati de invatamant si cred ca sunt indreptatit sa comentez ce am vazut (nu ce am auzit). "Barfa si mancatoria" este la mama ei acasa in invatamant. Consider ar trebui restructurat totul din temelii ca sa fim din nou un invatamant de elita...

Am vazut cu ochii mei cum s-a dat shpaga pentru un post in serviciul administrativ pentru un post "caldut" in invatamant unde pur si simplu poti sa stai degeaba si sa nu faci nimic, sa vii cand vrei la serviciu si sa pleci tot asa, cu un salariu de aprox. 1200-1300 Ron net. Sunt locuri de munca unde se castiga salariul minim pe economie si se munceste 168-170 de ore/luna, sambata, duminica...si voi dascalilor va plangeti ca aveti salarii mici? Imi pare nespus de rau, dar aici ii dau dreptate d-lui Hardau.Am vazut state de plata cu platile retroactive cu sume cuprinse intre 4000-6000Ron net. I-am oferit unui prof de informatica un loc de munca la o firma unde se putea castiga si 3000-4000 USD/luna dupa munca, dar m-a refuzat pentru ca are avantaje mult mai mari in invatamant...3 luni concediu platit,salariu multumitor, o meditatie, o shpaga...e mai bine decat sa fie platit mai mult daca munceste mai mult...Uite asta-i doamnelor si domnilor "didactici".Mai aveti ceva de comentat? Am sa deschid un forum pe tema asta si poate pe mai multe teme...

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

57 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN