Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Şcoala neputinţei domnului Hărdău

Dacă frazele de mai sus ar fi rodul gândirii vreunui politruc de prin Parlamentul României, ori ale vreunui primar aflat în campanie electorală, mai, mai că aş înţelege ceva. Ca să-şi justifice leafa grasă, ori pentru a convinge cetăţenii să-i acorde votul, respectivii ar putea inventa orice tip de discurs.

Frazele aparţin însă ministrului Educaţiei. Le recitesc, le mai recitesc şi nu-mi cade deloc fisa, nu pricep unde bate dl. Hărdău. Discursul ţinut în faţa reprezentanţilor părinţilor (câte 2 părinţi din fiecare judeţ, ca membri ai asociaţiilor de părinţi din ţară), sâmbăta trecută, pare mai degrabă un apel disperat, decât o analiză a sistemului educaţional. Greu de înţeles cum ministrul însuşi poate afirma c㠄structura învăţământului este împotriva reformei”, de parcă nu lui i-ar sta în putere să-i vină de hac acestui sistem obtuz, care se încăpăţânează să ţină noul, modernitatea pe loc.

Orice urmă de dilemă se spulberă parcurgând paragraful în care ministrul Educaţiei se declară neputincios: „Sistemul legislativ nu-mi dă posibilitatea să-i sancţionez pe inspectori şi directori”, a spus dl. Hărdău. Să fi slobozit lamentaţiile sale şiroaie de lacrimi pe obrajii părinţilor veniţi ca elfii să-l ajute pe bravul erou în lupta sa cu sistemul corupt, ticăloşit, necinstit şi violent? Ar fi culmea! Cum culmea neputinţei este să invoci imposibilitatea de a schimba un inspector sau un director când tu, ministru, ai în mână şi pâinea, şi cuţitul, ba chiar şi legea de partea ta.

La instalarea în funcţie, dl. Hărdău cerea 6 luni pentru a cunoaşte sistemul şi pentru a începe să lucreze. Este clar că în aceste 6 luni a învăţat despre sistem lucruri pe care le ştia toată lumea, dar numai domnia sa nu le văzuse: directori care iau mită pentru examene, violenţă care creşte odată cu puştimea, chiul masiv al dascălilor de la ore, mimarea – în bună măsur㠖 a înţelegerii scopului şcolii.

Dacă n-ar fi dramatic, ar fi hazliu, de-a dreptul, fiindcă domnul ministru Hărdău, adeptul declarat al muncii şi cinstei, se dovedeşte a fi şi cam codaş la capitolul „munc㔠şi superficial la capitolul „cinste”. După 6 luni, MEC nu se poate lăuda cu nici o măsură clară, concretă, coerentă menită să aducă la ordine sistemul de învăţământ. Nici la preuniversitar, nici la universitar. Nu e cazul să reluăm acum toate deciziile amânate sine die, despre care tot scriem de o jumătate de an, dar reamintim numai una: ARACIS şi ARACIP, aflate în coadă de peşte pentru multă vreme de acum înainte. Asta la capitolul „muncă”. La capitolul „cinste”, nu contestă nimeni că domnul ministru este cinstit, numai că nu procedează corect când se văicăreşte de mama focului pe umerii părinţilor şi elevilor. Şi de-ar fi să fie o nouă strategie pentru a provoca reforma morală, aliindu-şi unii din subiecţii sistemului, apelul se dovedeşte riscant şi nociv pentru că provoacă ruperea binomului elev-profesor. Cerându-le părinţilor şi elevilor să bată cu pumnul în masă, în nasul dascălilor, va rezolva dl. ministru problemele relaţiei elev-profesor, ale relaţiilor profesor-profesor şi elev-elev? Ori ale deja pierdutei relaţii părinte-şcoală?

Să fim serioşi. Să ne aducem aminte că, totuşi, educaţia, şcoala nu este o scenă, nu suntem la teatru, unde indicaţiile regizorale pot schimba perspectiva. Şcoala înseamnă spaţiul în care elevul are rolul principal numai dacă profesorul său joacă rolul principal.

Când ministrul în persoană se declară neputincios, ce-am mai avea de aşteptat? Nu este oare ministrul – oricum s-ar numi el – persoana care poate, dacă ştie cum şi dacă vrea aceasta, să producă schimbare reală, autentică?

A apela la părinţi, la elevi pentru a produce schimbarea sistemului – nu a mentalităţilor şi atitudinilor care, fără îndoială, ar fi bine-venit㠖 înseamnă a-ţi recunoaşte neputinţa.

"Gandul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 31.05.2006 23:11 | 726 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (1)

0 0

03.06.2006 17:07 renee

Sunt de acord cu tot ce scrii , si "Gandul" meu gandeste la fel. cum pot parintii si elevii sa schimbe sistemul de invatamant?Eu cred ca avem o solutie , singura la solicitarea domnului ministru : sa cerem schimbarea - pardon , inlocuirea - domniei sale cu altul capabil sa elaboreze o strategie viabila de reformare a invatamantului ( sau macar de aliniere a acestuia la realitatile societatii actuale) si sa ceara crearea cadrului legislativ necesar aplicarii strategiei.Reguli clare privind pedepsirea abaterilor dascalilor ,dar si ale elevilor ar fi de dorit si ar fi conditia suficienta ca totul sa se desfasoare corect si notele sa reflecte cunostintele elevilor si stradania celor care ii pregatesc pentru viata.Parinti si voi aveti un rol important ( chiar daca ministrul nu o sa scrie niciunde in strategia lui despre asta ) : invatati copii sa munceasca si sa respecte munca altora!NINON

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN