Dar dacă ne uităm la condiţia profesorului în societatea românească, la câtă atenţie i se dă lui, chiar şi în zilele încare se mobilizează sindical şi iese în stradă, devenind ceva mai vizibil, nu ne mai miră nimic. Profesorii nu sunt un subiect „tare”, nu fac ştirile de seară şi nici nu aduc vreun profit imediat, prin urmare nu merită efortul de a li se dedica proiecte speciale. Şi dacă profesorii nu contează în ochii celor „mari”, de ce ar conta ei pentru elevii cărora le vorbesc?
Aceasta este drama „Profului” interpretat de Răzvan Vasilescu, un spectacol despre cum e să fii dascăl în lumea de azi, de la noi sau de aiurea, deşi autorul textului este francezul Jean Pierre Dopagne. Actorul ştie să sugereze neînsemnătatea apăsătoare a personajului său, spunând cuvintele cu voce joasă, aproape în fugă, de parcă ar face o recapitulare succintă. De fapt, chiar despre o recapitulare e vorba, aceea a vieţii de maculator pe care a dus-o înainte de „ziua aceea”, începând cu care se simte cu adevărat viu. Povestind cu umor trist cum a ajuns profesor, la îndemnul tatălui agricultor pentru care nu exista meserie mai frumoasă pe lume decât să-i înveţi pe oameni, şi cum a supravieţuit cu greu schimbărilor sociale care au adus cu ele degradarea condiţiei breslei sale, „proful” ne devine apropiat şi ne trezeşte nu numai râsul uneori, ci şi profunda compasiune. Iar după ce ni-i descrie pe elevii săi din „clasa terminală”, cu detalii despre ignoranţa lor crasă, purtată cu aroganţă, la vedere, despre lipsa lor funciară de curiozitate şi despre cruzimea şi agresivitatea lor incredibile, ajungem, spre final, să înţelegem gestul lui extrem: mitralierea clasei terminale.

Întorsătura pe care o ia apoi destinul „profului”, care devine instrumentul Ministerului Educaţiei, fiind scos din închisoare pentru a-şi povesti viaţa în cadrul unui program de teatru în şcoli, explică prezenţa condamnatului pe viaţă în clubul Green Hours. Iar povestea lui ne convinge că, de fapt, adevărata condamnare s-a consumat înainte de crimă, care a avut pentru acest om valoarea unei eliberări dintr-un alt fel de închisoare.

„Profu” nu este un spectacol despre un destin singular, ci vocea conştientă ce lansează un semnal cu privire la degenerarea unei bresle – criticile la adresa indiferenţei criminale a unora dintre profesori nu lipsesc nici ele -, la pericolul iminent ca şcoala să se transforme într-un bordel, în sens simbolic, dar şi, în cele din urmă, concret.
După ce a jucat spectacolul şi în câteva licee şi a observat reacţiile elevilor, actorul Răzvan Vasilescu e de părere că textul nu exagerează deloc, fiindcă faţa şcolii de azi, despre care mulţi dintre noi nu mai ştim nimic, e din ce în ce mai schimonosită de sălbăticirea societăţii, de care copiii sunt primii contaminaţi.

"Gandul"