Eurofest a început cu o originală paradă costumată, „Hora poveştilor”. Ignorând frontiere şi bariere, „Hora” a cuprins colectivele teatrelor prezente la festival şi reprezentanţii şcolilor locale, trecând, cu orchestra, prin pieţele cu aer de legendă, ele însele ca desprinse din file de poveste.
Un climat de vrajă, pogorât în lumea reală: Castelul Prinţilor pomerani, Moara de apă, Turnul vrăjitoarelor catedralele seculare. Toata aşezarea fremăta, copiii alergau să se salute şi să se fotografieze cu eroii îndrăgiţi - Scufiţa Roşie, Motanul Încălţat, Degeţica, Frumoasa adormită, o droaie de spiriduşi pe catalige, Prinţi şi Cerşetori, toată suflarea poveştilor europene forfotind şi agitându-se în sunetele săltăreţe de fanfară, spre bucuria picilor, dar şi a părinţilor. Printre toţi, se evidenţia net faimosul bidiviu înaripat din „Făt-Frumos fiul iepei” de Mihai Eminescu, montat la „Licurici”. Aripile albe, diafane, ale armăsarului moldovenesc au căzut cu tronc micilor polonezi ce se ţineau ciucure pe urmele păpuşarilor. Iar când, la finele paradei, au fost lansate în aer baloane cu numele fiecărei ţări participante, s-a scandat „Moldova!” şi piaţa a izbucnit în urale…
Chiar în a doua zi de festival s-au jucat, în poloneză! două reprezentaţii ale spectacolului nostru „Aventurile lui Kiţ” (reg. Valentin Dobrescu), foarte bine recepţionat şi de profesionişti, dar mai ales de copii. Păţaniile zglobiului şoricel Kiţ, aciuat în cuferele cu rechizite ale unui teatru de marionete, călătorind cu păpuşarii în turnee (bineînţeles, ilegal - căci, sună replica, „unde s-a mai văzut şoricel cu paşaport şi cu viză pe codiţă?”) au emoţionat asistenţa care sublinia cu aplauze, râsete, cu da şi nu fiecare frază răsunând din scenă. Sincer şi emoţionant, şoricelul îi atrăgea pe spectatori într-o călătorie iniţiatică peste continente şi oceane - ronţăind într-o veselie tot ce-i cade sub dinţişorii de ferăstrău („cu excepţia actorilor - se mănâncă cu succes ei înde ei”), dansând şi cântând în Mexic şi Elveţia, sau eliberând jovial o balerină dintr-o cutie ferecată. Temător de întuneric (nu-i aşa că voi nu vă temeţi de întuneric? îi întreabă pe copilaşii din sală şi aceştia, deşi uitându-se temător prin părţi, răspund în cor nu) se lansează într-o sarabandă fierbinte cu un stol de... fantome (dacă Opera are fantoma ei, de ce nu le-ar avea şi un teatru de păpuşi?).
Fără rezerve, spectacolul „Licurici”-ului (jucat Off, în afara competiţiei) a cucerit asistenţa prin mesaj şi seriozitate, prin calitatea montării şi expresivitatea păpuşilor, prin măiestria actorilor angajaţi. O confirmă şi luările de cuvânt de la Clubul de discuţii. Iată doar una dintre acestea: „Am urmărit reprezentaţia de dimineaţă şi am fost realmente cucerit de profesionalismul şi abilitatea actorilor, de îndemânarea cu care „învie” păpuşile, le fac să danseze, să cânte, să emoţioneze, în ultimă instanţă. A fost un spectacol extraordinar, sincer, foarte curat lucrat din punct de vedere al meseriei! Salutul şi finalul - în care actorii ies din umbră şi introduc copiii în culise, decriptând misterele, demonstrând cum sunt acţionate şi cum funcţionează păpuşile - sunt superbe. Avem multe de învăţat de la păpuşarii voştri, o spun cu toată sinceritatea. (Cristian Ferauge, directorul Teatrului de marionete „Golem”, Charleroi, Belgia)
Festivalul continuă cu reprezentaţiile (câte cinci în fiecare zi) teatrelor din Suedia, Olanda, Germania, Estonia, Lituania, Ungaria, Slovacia, Cenia, Suedia ş.a. Europa culturii se desenează diversă şi viguroasă. Din fericire, aici, artiştii diriguiţi de maestrul Titus Jucov - ajunşi în Polonia cu infinit mai multe oprelişti şi peripeţii decât personajul Kiţ (reţinuţi 16 ore la vama poloneză, fără motiv şi explicaţii, deşi aveau toate actele în ordine) - au un cuvânt răsunător de spus. Un cuvânt care, prin artă, ştie a se face auzit şi apreciat.