Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Elevii de clasa intii invata despre cerere si oferta

Incepind cu urmatorul an scolar, in Timis si in alte trei judete din tara, la propunerea Ministerului Educatiei, se va desfasura un program-pilot de predare a unor notiuni de economie elevilor din clasa I.

„Acest program este unul de educatie economica si se va aplica in maximum trei scoli primare din fiecare dintre cele patru judete. Nu va fi o disciplina propriu-zisa, ci se vor introduce citeva notiuni simple de economie, pe intelesul celor mici“, spune Cornel Petroman, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Timis. Petroman a tinut sa asigure ca bobocii nu vor fi chinuiti cu notiuni complicate de micro sau macroeconomie.

„In orice caz, educatia economica nu este un program care se va aplica la nivelul intregii tari si nici disciplina ŤEconomieť nu va fi introdusa elevilor din prima clasa. Este vorba despre predarea si pregatirea elevilor din scoala primara, de o serie de abilitati practice in care se vor introduce notiuni economice precum capitalul, resursele umane sau financiare. Noi vrem ca prin acest proiect sa-i obisnuim pe copii sa gestioneze cit mai bine resursele pe care le au la dispozitie, sa se obisnuiasca cu citeva notiuni fundamentale ale economiei de piata. Dar, in nici un caz, nu le vom preda Economie. Si asa programa scolara este supraincarcata.“


"Cotidianul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 11.06.2006 22:20 | 1109 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN