Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Peste 80% din liceeni au consumat ocazional alcool

Cel puţin aşa arată un sondaj efectuat pe un eşantion de 600 de elevi din 12 licee bucureştene, realizat în cadrul campaniei "Alcoolul nu te face mare", ce a avut ca scop informarea adolescenţilor cu privire la riscurile consumului de alcool.


"Cand bei nu eşti nici mai amuzant, nici mai matur, nici mai atrăgător"


Campania organizată de Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, în colaborare cu Asociaţia "Berarii Romaniei", a debutat cu o primă etapă prin întalniri între elevi, diriginţi şi poliţişti de proximitate. Aceştia din urmă au împărţit diverse materiale informative cu scopul de a-i face pe adolescenţi să înţeleagă riscurile consumului de alcool.

"Cand bei nu eşti nici mai amuzant, nici mai matur, nici mai atrăgător. Nici unul dintre oamenii pe care îi ştiu şi au realizat ceva în viaţă nu-şi pierdeau timpul şi sănătatea cu băutura cand erau în liceu", a fost mesajul transmis liceenilor de campionul mondial la box Leonard Doroftei.

"Sportul oferă o alternativă sănătoasă la consumul de alcool, de aceea am ales un sportiv", a subliniat reprezentantul Asociaţiei "Berarii Romaniei".


Adolescenţii îşi procură băutura din baruri şi discoteci


Deşi legislaţia în vigoare prevede sancţiuni privind interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în randul tinerilor sub 18 ani, cei mai mulţi din repondenţi (42,5%) au afirmat că şi le procură din baruri, discoteci, dar şi de la magazinele stradale. În schimb, ponderea celor care şi le cumpără dintr-un supermarket este mai redusă - 27,7%. De asemenea, printre cele mai frecvente împrejurări în care subiecţii au consumat pentru prima dată alcool au fost: cu ocazia unei petreceri intime (57,7%), într-un cerc restrâns de prieteni (49,2%), la discotecă (40,8%), la un bar sau terasă (37%) sau acasă la un prieten (23,5%).

Cea de-a două etapă a campaniei va începe odată cu viitorul an şcolar şi va presupune continuarea activităţilor preventive la toate liceele din municipiul Bucureşti.

"Curentul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 15.06.2006 09:07 | 614 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN