Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Testele Naţionale, la final

Cei peste 200.000 de elevi înscrişi în cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti au susţinut, ieri, ultima probă a Testelor Naţionale. Pentru proba finală, preşedintele Comisiei naţionale a extras varianta de subiect cu numărul 3, aceasta fiind valabilă atat pentru disciplina Istoria romanilor, cat şi pentru Geografia Romaniei. Elevii vor putea afla rezultatele duminică, 25 iulie 2006, dată la care nemulţumiţii pot depune şi contestaţiile. Potrivit preşedintelui comisiei, oricine poate depune contestaţie. Pentru lucrările care au primit cel puţin nota 9,50, nota definitivă este acordată de Comisia de contestaţii. Dacă diferenţa între cele două note este mai mică de 0,50 puncte, atunci nota iniţială rămane neschimbată. În situaţia în care se constată diferenţe de note mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele Comisiei de contestaţie decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din profesori, alţii decat cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.


Anul acesta... mai uşor cu copiatul!


Potrivit ministrului Hărdău, în cazul în care cei opt copii sinistraţi din Tarlişua şi Spermezeu, care nu au susţinut examenele, vor fi găsiţi, pentru ei va fi organizată o sesiune specială. La proba de miercuri, varianta de rezervă a fost folosită în cinci judeţe, două pentru elevii din zone inundate, iar celelalte pentru cazuri speciale. Ca o noutate faţă de alţi ani, s-a remarcat lipsa apetitului tinerilor pentru... copiat.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la proba de matematică un singur copil a fost prins copiind, "ceea ce înseamnă că deja examenul a fost luat în serios de către candidaţi".


"False probleme" la tot pasul


Hărdău a ţinut să precizeze că rumorile care au apărut cu privire la baremul de corectare de la Limba şi literatura romană au fost "false probleme", el discutand cu mai mulţi profesori de limba romană care au confirmat acest lucru. La randul său, Mircea Mureşan, director în Ministerul Educaţiei, a declarat că este indignat de situaţia semnalată în presa de ieri, referitor la subiectele de matematică, respectiv, că "cineva ar fi încercat să le cumpere". "Acesta este cuvantul. Sunt indignat de această situaţie. Nu se gandeşte nimeni la ceea ce simt copiii care dau examen cand citesc asemenea lucruri. Nu a fost absolut nimic real în acea problemă", a declarat acesta.

Surpriza însă a venit din partea executivului, care nu a acordat, aşa cum era prevăzut, o rectificare de buget. Ministerul Educaţiei avea promisiuni că la rectificare va primi 400 milioane de euro, respectiv 13.000 miliarde de lei vechi, din care aproape 2.000 de miliarde vor fi destinate pentru acoperirea diferenţelor salariale.

"Curentul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 23.06.2006 01:32 | 1018 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN