Caracterizarea unui intelectual la alegere din operele unor scriitori cunoscuti, a declansat isteria printre tinerii care tanjesc dupa diploma de Bacalureat.

Parintii fierb si ei, din minister se scurg subiecte pe filiere misterioase, la colt de strada ziarista Vergu se tocmeste pentru un pret bun. Cele trei variante de subiecte la doar 500.000 de lei vechi. Nu-i rau!

Ca invatamantul romanesc de-abia se taraste cu grumazul sub bocancul murdar al nepasarii administratiilor post-decembriste, nu-i nicio noutate. Nici ca noua generatie de absolventi de liceu cuprinde doze mai mari ca niciodata de ignoranti nu ar trebui sa ne surprinda.

E efectul pervers al nesimtirii care populeaza spatiul public de ani buni. E fructul ofertei de modele admirabile care le sunt propuse acestor tineri, consecinta tuturor becalilor, monicilor, irineilor, iovanilor si radulestilor care sunt varasati pe ritm suav de manele peste crestetele copiilor care risca sa devina de aur. De 24 de karate, a la Guta si Adi de la Valcea.

Cum, Ion nu e un intelectual?-, e dilema care framanta acum in pantecele tinerimii romanesti. Nici macar Ilie Moromete? Pai, cum asa, nu e el filosof? Nu mai intelegem nimic…

Nici nu se putea un subiect mai bun pentru a scoate la iveala confuzia generala. Atat din randurile elevilor, cat si a celor care au conceput subiectele. In lipsa unei definitii unanim acceptate, pana la urma, oricine poate deveni intelectual.

S-o credeti voi! Rigiditatea matricei de corectare nu iarta: ce nu e scris dupa regulile stabilite de noi, onorabilii domni inspectori, nu-i bun de nimic, sa fie clar!

Si, pana la urma urmelor, ce e un intelectual?

Autorul notiunii este scriitorul francez Emile Zola. Parintele naturalismului l-a folosit pentru prima oara in articolul “J’accuse !” (1898), prin care lua apararea capitanului Dreyfuss, acuzat pe nedrept de inalta tradare.

In realitate Zola, lupta pentru mult mai mult decat cauza capitanului evreu. El apara emanciparea, iluminismul, autonomia critica, alcatuind astfel o contragreutate in balanta pe care o opunea conformismului.

A trecut mai bine de un secol de atunci si notiunea, in loc sa capete un contur mai precis, a largit sfera intrebarilor care plutesc peste ea.

Totusi, in mediile academice occidentale dubiile sunt palide. Un intelectual este (sau cel putin ar trebui sa fie) acel individ prin excelenta cult, cu pregatire speciala, care isi pune notorietatea dobandita intr-un domeniu (arte, stiinte), in slujba binelui public, in general prin actiuni consistente si argumentate de critica.

Altfel spus, un fizician renumit care alege sa treaca in tabara chimistilor, nu este un intelectual doar pentru ca are rezultate remarcabile si isi extinde aria preocuparilor stiintifice. In schimb, un fizician care pune la bataie cunostiintele sale teoretice, renumele sau, ridicand probeleme si propunand solutii in „agora”, este un intelectual.

Regis Debray o spune clar: „intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel care are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute”.

Si aminteste ca Napoleon ii trata pe intelectuali drept razboinici in timp de pace, pentru ca stia ca o revolutie este “o idee care isi gaseste baionete”, ceea ce facea ca pentru Bonaparte, producatorul de idei sa fie un dusman virtual al puterii.

Mai mult, Jean Paul Sartre era convins ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. “Un om nu e nimic daca nu contesta”.

Intre timp, spiritul reactionar al intelectualilor de pretutindeni s-a tocit ca un acoperis de bordei peste care au trecut prea multe ierni.
Dupa un ganditor contemporan, Debray, intelectualul de azi nu mai este insa un opozant al puterii, caci el s-a transformat intr-o parte a puterii in campul mediilor, adica portavocea elitelor in politica si economie. Intelectualul mediilor – spune el - se vinde in primul rand pe sine si apoi vinde ceeace i se cere.

Si - adauga Debray - sunt putini intelectualii ce accepta sa spuna raspicat adevarul la televiziune sau in ziare, “deoarece adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual care are mare succes de public, este cel care spune ceea ce oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja ; dar atunci el nu mai este un intelectual veritabil”.

Nu e simplu sa te pui de acord in legatura cu o idee. Iar „intelectualul”, inainte de a fi un om, este o idee, un sertar in care ii incadram pe toti cei care corespund acestor trasaturi.

Si tocmai pentru ca diversitatea prezinta atatea „bube” si provoaca atatea angoase, comunistii au simplificat povestea: „Intelectual e acela care are o diploma de invatamant superior!”.

Ideea s-a inradacinat adanc in mentalul colectiv. Astfel, si Mitica Dragomir, multiplu posesor de licente, ori Gica Hagi, absolvent meritoriu de Relatii Internationale la ASE, sunt intelectuali cu acte in regula. Si Gigi Becali mai are doi-trei ani si iese intelectual. De la Drept!

Dupa acelasi criteriu simplist, Ion si Moromete nu au ce cauta printre intelectuali, ca doar nu au facut carte.
Hai, cum nu ati inteles? Ca e asa de simplu…

"Evenimentul zilei"