Razvan Voncu



Intrerup, saptamana aceasta, obisnuitul comentariu pe marginea unei carti, in favoarea unei teme pe care am considerat-o, dintotdeauna, fundamentala.
Este vorba de educatie, domeniu care, de catava vreme, tine capul de afis al presei. Dar nu prin realizarile sale profesionale - cum ar fi, sa zicem, o eventuala scadere a analfabetismului si semi-analfabetismului -, ci prin intamplari cu iz penal, demne de o tara africana: subiecte secrete, dar divulgate presei, apoi subiecte ultra-secrete, dar vandute in Piata Victoriei. Toata aceasta coborare a invatamantului in noroi este rezultatul modului in care a fost condus in ultimii 16 ani, precum si a locului pe care liderii politici l-au asezat, in noua societate romaneasca.
As vrea sa-mi incep consideratiile cu ceea ce, de regula, omit toti "specialistii" care vorbesc despre invatamant: cu inceputul. In 1989, invatamantul romanesc nu avea de rezolvat decat trei probleme secundare: ideologizarea programei de studii, o relativa inapoiere in studiul disciplinelor cu un inalt continut tehnologic si o anumita orientare colectiva, in locul celei individualiste, necesare noii societati romanesti. Restul era de foarte buna calitate.
In loc sa fie rezolvate aceste probleme, s-au vehiculat tot soiul de "reforme", de la cea a trimestrelor (inlocuite cu semestre) si pana la cea a manualelor alternative (de parca scolarul ar fi putut studia pe sase manuale de romana deodata!). Ceea ce a fost indiscutabil excelent in perioada comunista - demnitatea scolii si autoritatea cadrului didactic, spiritul de competitie, gradul inalt de cultura si cunoastere oferit de invatamantul de toate gradele - a fost aruncat peste bord. Ceea ce a fost indiscutabil prost, a fost mentinut cu sfintenie, continuat si chiar amplificat. Ideologizarea a parasit, ce-i drept, disciplinele stiintifice, dar s-a instapanit deplin asupra celor umaniste. Doar semnul s-a schimbat. Arbitrariul educational, in discipline ca literatura romana sau istoria, s-a amplificat. Nu mai reiau cazurile cunoscute de toata lumea.
O alta permanenta nociva a fost dictatura "specialistilor" din Institutul de Stiinte ale Educatiei. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa oricine a calcat printr-o universitate occidentala stie ca o materie numita "metodica", de pilda, acolo nu exista. Chiar pedagogia are un statut marginal, de obiect de cercetare teoretica, iar psihologia scolarului este doar o ramura minora a psihologiei. Nici in Romania de dinainte de 1944, de fapt, nu exista decat pedagogia, insa numai ca disciplina marunta, la Facultatea de Filosofie. Dictatura acestor pseudo-stiinte asupra invatamantului este o inventie sovietica, aplicata la noi dupa asa-zisa reforma din 1948. Stalinistii credeau ca si invatamantul are un continut de clasa si se serveau de preeminenta "metodicii" spre a elimina profesorii in varsta, cu experienta, dar necomunisti. Nu conta talentul pedagogic si experienta, spuneau ei: o "metodica" buna poate face si dintr-un sculer-matriter un bun profesor.
Paradoxal, desfiintat in anii ?80, in urma afacerii "transcendentalilor", acest Institut de Stiinte ale Educatiei avea sa revina in forta in 1990 si sa exercite o adevarata dictatura asupra politicilor ministerului, impunand cele mai aberante masuri si obiectivele cele mai indepartate de realitate si de necesitati. Faptul ca majoritatea "specialistilor" acestui institut nu a predat o ora la catedra nu e, desigur, fara legatura cu "performantele" reformelor succesive, care au adus invatamantul in starea in care este acum.
Mai departe, a actionat cu putere dictatura loazelor. Invatamantul trebuia considerat un etalon, iar elevii care - din motive personale - nu doreau sa invete nu trebuiau sa primeasca diplomele atestand parcurgerea anumitor intervale de studiu. E nevoie in tara, in fond, si de incarcatori-descarcatori, nu numai de filosofi. La noi, insa, s-a procedat pe dos. S-a considerat ca programele de studii sunt prea "incarcate", iar elevii nu invata pentru ca invatamantul nu e o marfa "atractiva". Programele de studii au fost subtiate, pana intr-acolo incat, la terminarea liceului, 75% dintre bacalaureati pot fi considerati semi-analfabeti. Adica oameni care stiu, teoretic, sa scrie si sa citeasca, dar carora invatatura acumulata nu le este de ajuns pentru a se putea descurca in viata, altfel decat ca eterni necalificati. Dar cu diplome.
Iar diminuarea programei de invatamant a vizat numai materiile umaniste, acelea care ii dau omului o identitate si un sistem de valori. Limba si literatura romana au ajuns o batjocura, ca si istoria. Din intreaga literatura interbelica, de pilda, bacalaureatul trebuie sa stie cateva poezii din 4 (patru) poeti. Adica nimic. La fel si la istorie. La fel stau si limbile straine. Dintr-o tara francofona, am ajuns una care maimutareste engleza. Daca as crede in teoria conspiratiei, as spune ca este un adevarat complot pentru ca viitoarea generatie romaneasca sa fie una de cretini fara identitate culturala. Cum nu cred in teoria conspiratiei, spun ca este vorba de clasica atitudine fata de cultura a politicianului roman dintotdeauna.
S-a spus, de asemenea, la fiecare "reforma" pusa in practica de minister, ca se doreste ca invatamantul sa aiba un continut mai practic. Uitati-va la rezultate: 75% dintre bacalaureati nu stiu sa redacteze o cerere de angajare, iar 95% dintre ei nu stiu sa schimbe o priza. Despre ce valente practice vorbim, atunci?
Nu in ultimul rand - si aici este iar vina politicilor promovate de "specialistii" in "stiintele educatiei" -, s-a crezut ca invatamantul se reduce la predarea, asimilarea si verificarea unui numar de cunostinte. Valorile pe care sistemul trebuia sa le transfere in personalitatea tinerilor au disparut cu totul. Am facut, recent, parte din comisia de licenta la specializarea Romana B si am supravegheat examenul de licenta la limba si literatura romana al unor absolventi de Teologie, de toate confesiunile. A trebuit sa dau lupte sisifice si sa fac politie, spre a-i impiedica sa copieze! Adica, sa fure, culpa si pacat condamnat explicit in primul "cod penal" al umanitatii: cele 10 Porunci. Care, de prisos sa insist, sunt obiect de studiu in orice facultate de Teologie din lume. Ei bine, absolventii nostri le-au invatat, probabil, dar nu au invatat si sa le aplice in practica, adica sa traiasca potrivit lor! Este rezultatul unui invatamant de "continuturi", "obiective educationale" si "arii curiculare", dar fara valori.
In concluzie, viitor de aur tara noastra are! Daca nu facem ceva, acum, in ceasul al 13-lea, tot ceea ce s-a facut bun, de la Titu Maiorescu incoace, in invatamantul romanesc, s-a dus pe apa Sambetei. Definitiv!

Sursa: Cronica Romana