Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

"Eminescu, la produs" şochează românii

Primele rezultate ale concursului declanşat la adresa "http://atelier.liternet.ro" vor fi date publicităţii abia săptămâna viitoare. Deja s-au centralizat răspunsuri "care denotă cunoaşterea şi aprecierea operei lui Eminescu şi altele mai puţin reverenţioase, polemice. Cred că o să rezulte o medie interesantă, care o să reflecte ceea ce înseamnă, în realitate, Eminescu pentru tinerii de azi, dincolo de ceea ce scriu în teze şi repetă papagaliceşte la examene", spune Florin Dumitrescu, care a primit şi multe critici pentru ideea sa. "Am citit un e-mail de la un domn care mă făcea idiot.
I-am răspuns că mă simt măgulit să fiu asemuit cu Mîşkin ("Idiotul" lui Dostoievski), care e un model pentru mine şi, pesemne, şi pentru domnia-sa... N-a fost tocmai intenţia mea să caut scandalul, dar într-acolo mă îndreaptă augurii". Autorul campaniei, care a fost ajutat şi de coordonatorul site-ului, Răzvan Penescu, spune că nu şi-a propus să demitizeze şi demonetizeze, ci să declanşeze discuţii dezinhibate şi sincere.

Pro şi contra "Pune-l pe Eminescu la produs"
Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor: "Pentru mine, numele Eminescu are o altă semnficaţie. Nu-l văd ca produs de deratizare, marcă de cămaşă sau dero. Mi se pare un joc riscant. Eminescu are pentru mine semnificaţie de brand de ţară, deci nu îl văd ca pe un produs de utilitate imediată. Îl văd ca pe un proiect cultural, un summum al potenţialităţii creatoare din România. Nicidecum ca pe un produs de uz casnic. Personal, eu nu mă implic într-un asemenea amuzament. Fără să mitizez, Eminescu are greutate pentru cultura românească. Poate că e bine să-l mai şi demitizăm pe Eminescu, să vedem în permanenţă cu spirit critic lucrurile, să-l încadrăm permanent în contextualitate. Dar de aici şi până la a ne juca cu numele lui, este o distanţă foarte mare..."
Claudiu Komartin, poet: "Povestea lansată de LiterNet m-a prins din start. Era şi timpul ca, după ce comuniştii l-au pus la produs pe Eminescu în sprijinul aparatului lor represiv - iar numele lui să fie, ce păcat, legat şi astăzi de o sumedenie de gogoriţe naţionaliste şi de idealuri înalte răsuflate, să vorbim despre poet şi altfel, mai destinşi, mai puţin intimidaţi şi cu mai mult umor. Cred că şi Eminescu se simte bine dacă din când în când mai e dat jos de pe soclu. După mine, Eminescu ar putea liniştit să fie marcă de suspensoare, de prezervative şi becuri. Dar bag mâna-n foc că păltinişenii mă vor contrazice. Îl şi văd pe Andrei Pleşu trăgând cu nesaţ din pipă. şi zicând satisfăcut: Bun tutun, dom'le, Eminescu-ăsta!".
Bogdan Alexandru Stănescu, critic literar: "Dacă vrei să vii cu o idee care să nască şi mai multe idei amuzante, bine! Dar, dacă te gândeşti serios la scopul acestei campanii, nu văd unde ar putea să ducă. Cred că s-ar merge prea departe dacă s-ar spune că se încearcă demitizarea lui Eminescu. E un demers haios, dar care va fi uitat, cred eu, în maximum o lună, pentru că nu ştiu ce ar putea rezolva această asociere a lui Eminescu cu un produs. Probabil că se va găsi vreun absolvent de Litere care să se inflameze printr-o revistă şi să vorbească din nou de Eminescu, poetul naţional, dar... atât".
Horia Gârbea, scriitor: "Eminescu nu e o târfă să-l scoţi la produs. şi, în general, nu se vorbeşte aşa despre un mort, poet sau nu".

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: mariro | 13.07.2006 11:56 | 1408 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (5)

0 0

13.07.2006 17:21 dorina_dinu

Am impresia ca sunteti niste "neterminati"

ofticosi toti care vreti sa-l demitizati pe Eminescu.

De ce?

Pentru ca indiferent ce veti face ,voi nu veti fi niciodata "Eminescu",eventual niste mici obscuri de alde "..Esti".

Dorina Dinu

0 0

13.07.2006 21:20 dova

Toti ati luat ceva de la Eminescu.Nu ati luat nemurirea.

0 0

14.07.2006 17:36 elaisa

Eminescu nu a fost inca...mitizat. In sensul ca romanii nu stiu cine a fost Eminescu. Ce fel de om! A fost un om integru, nu din naivitate, ci dimpotriva. Stia tot ce se ascunde sub stralucirea aparentelor, cinismul, murdariile, ipocrizia, minciuna, hotiile, cam tot ce se petrece si azi cu noi!



Stia totul si nu a acceptat sa coalizeze cu imbecilii si spagarii, cu obedientii si ticalosii, cu prostia !



A incercat sa ne arate asta, sa ne invete, strigand adevarul. Il striga si acum , dar cine-l aude?

" Vai de biet roman, saracul!

Indarat tot da ca racul,

Nici ii merge, nici se-ndeamna,

Nici ii este toamna toamna,

Nici e vara vara lui

Si-i strain in tara lui"



Cei care au initiat "demitizarea", sa incerce intai sa-l mitizeze citindu-l. Ca lumea!

0 0

14.07.2006 17:56 elaisa

Sau si altfel:

"Ritmul care bate-n stele

Bate ritmul si in tine.

Iti da bune, iti da rele,

Dupa rau asteapta bine"





Abia dupa ce Eminescu va fi arhicunoscut in esenta lui de catre poporul sau, ar putea deveni obiect de umor.



0 0

15.07.2006 17:53 mmiimmii

Nu pot sa cred... Romanii au prea mult timp liber. Este singura explicatie care o gasesc la asemenea aberatii.Dar am si eu o intrebare: mai sunt elevi, sau mai bine spus, mai sunt romani care citesc din pasiune Eminescu? Si stiti care este partea ciudata? "Amaratul" stia ca asa se va intampla (pentru curiosi recomand Scrisoarea I)

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN