Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Profesorii boicotează bacul din august


de Eugen CHELEMEN, Adriana C. Nedelea


Liderul FEN a mai spus că se duce o campanie împotriva dascălilor de către "cei care au semnat un acord cu profesorii şi nu sunt în stare să-l respecte. Ministrul Hărdău degeaba se repede la baza sistemului atâta timp cât nu ia măsuri împotriva celor din conducerea ministerului şi a celor din inspectoratele şcolare, care au tolerat mânăriile şi traficul de influenţă". "Sancţiunile profesorilor sunt normale în condiţiile în care sunt erori de corectare de peste 5 puncte, dar trebuie ţinut cont de faptul că un dascăl e solicitat să participe la examene fără să cunoască toate condiţiile legate de plată. Semnează într-un tabel că participă, iar îndatoririle li se comunică parţial sau deloc. Mi se pare o tâmpenie să dai sancţiuni şi pentru protocol, atâta timp cât tu, ca minister, nu eşti în stare să asiguri condiţii decente pentru desfăşurarea examenelor. Într-o asemenea situaţie, eu cred că, la a doua sesiune de bacalaureat, nu va mai merge nimeni, mai ales că nu pot fi obligaţi prin niciun act normativ", ne-a spus Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret". Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, afirmă că "este anormală o asemenea situaţie. Ministrul poate solicita desfacerea contractelor de muncă numai în urma unei anchete serioase şi cu respectarea legii. Nu cred că s-a dovedit reaua-intenţie a dascălilor, întrucât sistemul de notare nu e foarte clar. Recorectarea discreţionară la comanda domnului Hărdău nu e relevantă şi e subiectivă, mai ales în cazul lucrărilor de la limba şi literatura română. Oamenii care au recorectat aveau tendinţa de a da un punctaj mai mic. Ar fi bine ca domnul Hărdău să vină cu măsuri concrete privind obiectivizarea examenelor naţionale". Anton Hadăr, reprezentanul Federaţiei "Alma Mater", spune că nu pot fi apăraţi dascălii care au comis aceste erori flagrante, dar că e necesar să se pună la punct legislaţia din domeniul educaţional. Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Izvoranu, crede că "doar dacă se boicotează examenele se mai poate schimba ceva. Nu poţi să-ţi rişti cariera pentru 1-2 milioane de lei. Dacă nu se duc la examene, poate guvernanţii îşi vor revizui poziţia pe care o au faţă de dascăli".

Sancţiuni pentru inspectorii şcolari generali
Ministrul Hărdău a mai precizat, ieri, că inspectoratelor şcolare le revine obligaţia de a constitui comisii de reevaluare prin sondaj a unui număr de 10% din lucrările de la limba română. În funcţie de gravitatea deficienţelor constatate, se vor demara procedurile legale pentru sancţionarea cadrelor didactice care se fac vinovate de evaluarea incorectă a lucrărilor. MEdC va monitoriza şi va verifica prin sondaj aceste activităţi. "Atenţionăm inspectorul şcolar general că nerespectarea acestor precizări poate atrage după sine încetarea contractului de management educaţional încheiat cu ministrul educaţiei", spune Hărdău. Este ciudat că domnul Hărdău cere reexaminări doar la română, nu şi la alte discipline, unde baremele sunt mai obiective. Referitor la examenul de titularizare, există şase lucrări care vor fi recorectate. "Avem şase corectori pe care îi avem în vizor. Ori îi sancţionăm pe primii doi corectori, ori pe următorii 4. Candidaţii aveau nota 5 şi au obţinut 7,05, devenind titularizabili, fapt inacceptabil. Cine a greşit va plăti", ameninţă Hărdău.

Si părinţii sunt vinovaţi
"Am observat un interes excesiv al părinţilor la aceste examene, care conduce la realizarea acelor fonduri de protocol de care se vorbeşte de peste 20 de ani, care au drept ţinte realizarea unei anumite atmosfere, a unor anumite modificări comportamentale, cu ţintă profesorii din comisiile de examen, supraveghetorii... un întreg mecanism malefic care trebuie distrus. Mă voi strădui în acest sens. Problema nu este a MEdC, problema este a societăţii româneşti", a declarat Hărdău. Totodată, el s-a arătat stupefiat cum în judeţul Botoşani, din cei 3.065 de elevi promovaţi, 1.129, adică 37%, au note între 9 şi 10.

Hărdău - ministru pe vecie
"De când am venit la minister, în fiecare săptămână am fost întrebat dacă demisionez sau dacă sunt demis. Chiar şi întrebarea mi se pare de-a dreptul puerilă. Mi s-a spus că am zilele numărate. Impresii ziaristice. Există o teorie în matematică a numerelor mari. Vă rog să număraţi în continuare. Nu mă sperie schimbarea. Atâta vreme cât sunt ministru, îmi fac activitatea de ministru ca şi cum ar fi pe vecie", a spus Hărdău.
Adevarul

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: grigore_geta | 05.08.2006 21:56 | 1081 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (8)

0 0

06.08.2006 19:53 andronescu

In urma ultimei greve multi profesori(in jud. Prahova)au cerut schimbarea liderilor de sindicat care nu au obtinut aproape nimic...vorbe ,vorbe.Citesc acest articol si apar aceeasi oameni,chiar nu pot fi inlocuiti??Nu cred ca se poate rezolva criza din sistem printr-o boicotare a bacalaureatului,lovim in copii si parinti nu in ministru sau lideri sindicali sau inspectori.Ar fi bine sa fie organizate alegeri sindicale sa fie alesi oameni care sa vina cu alte modalitati de aparare a drepturilor noastre.M-am saturat sa vad aceeasi oameni care vorbesc o "limba"inteleasa numai de ei.

0 0

07.08.2006 10:54 511973

liderii de sindicat tin de scaunele lor mai tare decat oricine. Este un os de ros foarte bun. Eu numai am incredere in acesti oameni care se lasa asa usor momiti si care au diverse interese. La noi totul este politizat. Ar trebui sa facem o greva impotriva liderilor de sindicat si sa facem niste alegeri anticipate. Ei nu ne reprezinta pe noi ci interesele lor.

0 0

07.08.2006 20:42 zorro

Adevarul este ca rar mi-a fost dat sa intalnesc oameni atat de ipocriti precum liderii de sindicat din invatamant. Intamplarea face sa-i cunosc destul de bine pe unii dintre ei. Oamenii acestia nu spun si nu fac niciodata ceea ce gandesc. E atat minciuna, atata falsitate in declaratiile lor sfornaitoare. Demagogie in stare pura. Da, trebuie sa aiba loc o schimbare radicala a liderilor de sindicat din invatamant. Sunt redundanti, anacronici, frustrati si tradatori. Incapabili sa reziste tentatiilor. E nevoie de oameni noi, tineri in spirit si in fapta, destupati si curajosi. Sta doar in puterea noastra sa-i avem.

0 0

07.08.2006 20:42 zorro

Adevarul este ca rar mi-a fost dat sa intalnesc oameni atat de ipocriti precum liderii de sindicat din invatamant. Intamplarea face sa-i cunosc destul de bine pe unii dintre ei. Oamenii acestia nu spun si nu fac niciodata ceea ce gandesc. E atat minciuna, atata falsitate in declaratiile lor sfornaitoare. Demagogie in stare pura. Da, trebuie sa aiba loc o schimbare radicala a liderilor de sindicat din invatamant. Sunt redundanti, anacronici, frustrati si tradatori. Incapabili sa reziste tentatiilor. E nevoie de oameni noi, tineri in spirit si in fapta, destupati si curajosi. Sta doar in puterea noastra sa-i avem.

0 0

08.08.2006 18:42 crina_butarescu

Zorro, TOUCHE, fara accent, dar TOUCHE!!!m-ai uns la inima!

0 0

08.08.2006 21:02 zorro

Intrucat s-a deviat de la subiectul acestei stiri, propun sa mutam pe forum discutia despre asanarea morala a liderilor de sindicat din invatamant.

Nu inainte de a adauga ca mi s-a facut sila cand l-am vazut pe liderul FEN trancanind batos despre necesitatea deconspirarii inspectorilor care au facut politie politica. Pai, mai, croitorasul cel viteaz, o lista cu liderii de sindicat care stau intepeniti de 15 ani pe tronurile dinastice de la sindicate pe cand depuneti la CNSAS?

0 0

08.08.2006 21:02 zorro

Intrucat s-a deviat de la subiectul acestei stiri, propun sa mutam pe forum discutia despre asanarea morala a liderilor de sindicat din invatamant.

Nu inainte de a adauga ca mi s-a facut sila cand l-am vazut pe liderul FEN trancanind batos despre necesitatea deconspirarii inspectorilor care au facut politie politica. Pai, mai, croitorasul cel viteaz, o lista cu liderii de sindicat care stau intepeniti de 15 ani pe tronurile dinastice de la sindicate pe cand depuneti la CNSAS?

0 0

13.08.2006 00:09 andronescu

DE ACORD CU ZORRO.Cum sa facem???

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

69 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN