Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Mihail Hărdău: "Păpuşă, să le sece mâinile celor care au colaborat cu Securitatea"

Enervat de subiect, Hărdău a precizat, la Iaşi, pe un ton din ce în ce mai ridicat, că nu a făcut poliţie politică: "Păpuşă dragă (n.r. apelativ adresat corespondentului Adevărul), eu nu mă dezvinovăţesc. Toţi directorii de cămine au fost contactaţi să colaboreze, inclusiv băiatu' şi eu. Cei care au fost şantajabili sau voluntari sau au fost prea zeloşi au pierdut pentru că au mers pe o carte greşită. Am fost contactat, dar răspunsul meu a fost negativ. A fi contactat e una, dar a da rapoarte e alta. Ar trebui să le sece mâinile celor care au făcut asta". Declaraţia ministrului Hărdău vine la o săptămână după ce Nicolae Badea, rectorul Universităţii Tehnice din Iaşi, l-a acuzat că a făcut poliţie politică. Mihail Hărdău a spus că nu îl va da în judecată pe rectorul Badea, de care "îi este milă", şi a declarat că, în opinia sa, deconspirarea colaboratorilor fostei Securităţi, la 16 ani de la revoluţie, este tardivă. "Ceea ce facem este tardiv. Până acum, cei care au colaborat au avut timp să îşi aşeze neamurile pe diferite funcţii şi acum se retrag, pentru că au un dosar mai complicat. Trebuia să se facă în 90' o curăţenie generală, după care eram ca nou-născuţi. Nimic nu este prea târziu. Te îndrăgosteşti la 60 de ani, dar parcă dragostea la 20 de ani e mai bună", a mai declarat ministrul Hărdău.

Sindicaliştii din învăţământ, pe liste la CNSAS
După ce, la începutul lunii august, liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale, Cătălin Croitoru, depunea la CNSAS o listă cu angajaţi ai sistemului de învăţământ, pentru a se afla dacă aceştia au colaborat sau nu cu fosta Securitate, FEN a înaintat ieri o nouă listă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, listă care cuprinde, de data aceasta, "peste 100 de oameni din cele patru federaţii sindicale din învăţământ, care activează atât la nivel naţional, cât şi la nivel local". Potrivit lui Cătălin Croitoru, "această listă este corespondentul în plan sindical al primei şi îi conţine, printre alţii, pe liderii celor patru federaţii sindicale din învăţământ, pe adjuncţii lor, precum şi pe liderii din teritoriu. Primul pe listă sunt chiar eu, ca să nu existe niciun fel de suspiciuni. Dacă se va dovedi că anumite persoane au făcut poliţie politică, ele vor trebui să plece din sindicate pe bază de bun-simţ. Pe de altă parte, în funcţie de rezultate, fiecare angajat din învăţământ va decide singur dacă vrea sau nu să fie reprezentat de un fost turnător la Securitate".(Adevarul 29 august)

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: iliep | 28.08.2006 23:17 | 587 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (2)

0 0

29.08.2006 01:25 emil

sforaieli!

0 0

29.08.2006 08:26 sfetnicul

curat sforaieli :)

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

70 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN