Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Simpozionul Internaţional cu tema formarea profesională a persoanelor cu dizabilităti

Scopul acestui simpozion a fost prezentarea rezultatelor finale ale proiectului respectiv: Metodologie de Evaluare Continuă a Persoanelor cu Dizabilităţi Intelectuale şi Sistem de Pregătire Vocaţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi Intelectuale.

La simpozion au participat specialişti din România, Spania, Marea Britanie şi Republica Cehă. Au fost reprezentate principalele instituţii publice cu aribuţii în domenul protejării persoanelor cu dizabilităţi, a protejării drepturilor copiilor, reprezentanţi ai Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei - Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Persoane cu Handicap (ANPH), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

Informaţii suplimentare despre proiect: www.proiect-leonardo.ro

Conţinutul proiectului nu reflectă în mod necesar poziţia Comunităţii Europene sau a Centrului Naţional şi nu angajează responsabilitatea acestora sub nici un aspect.

Coordonator proiect: INCSMPS Bucureşti, România, Str. Povernei Nr. 6-8, 71124, sector 1, Telefon:004-021-3124069, Fax 3117595, www.incsmps.ro, e–mail: incsmps@incsmps.ro





INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE STINTIFICA IN DOMENIUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE, cu sediul: Str. Povernei Nr. 6-8, Sect. 1, Bucuresti, Tel: 312 40 69 ; Fax: 311 75 95; E-mail: incsmps@incsmps.ro; www.incsmps.ro, Cod IBAN: R007RNCB5010000008260001; Banca: BCR Sector 1, inregistrata la Registrul Comertului cu Nr. J40/1900/1997, Cod Unic Inregistare: R9254436, reprezentat prin D-na Dr. VASILICA CIUCA – Director General, denumit in continuare BENEFICIAR

sursa: www.mediafax.ro

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 29.08.2006 14:59 | 1934 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

54 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN